Pe scurt, povestea îl are în centru pe Lamine Yamal, tânărul jucător al Barcelonei, și contextul familial al său, în special figura tatălui, Mounir Nasraoui, care locuiește în Barcelona și declară acum o ocupație surprinzătoare. Rememorând originile clasice ale multor sportivi mari, când familia și mediul contează decisiv, textul contrastează copilăria liniștită a unor staruri cu realitățile mai dificile ale altora.
Familia lui Messi a beneficiat de stabilitate și părinți care i-au creat un cadru lipsit de stres, ceea ce i-a facilitat parcursul. Situația familiei Yamal este diferită: mama a fost principalul sprijin în creșterea copiilor, în timp ce tatăl, Mounir, nu a fost întotdeauna un model ideal. Problemele financiare par să fi dispărut acum, pentru că Lamine își întreține tatăl și îi asigură traiul. Mounir vorbește deschis și uneori exagerat despre tineri, acuzându-i că nu vor să muncească, de parcă el ar fi fost mereu harnic toată viața.
Totuși, el nu ezită să-și povestească viața și să arate ce face pentru a se întreține. Spune că, în trecut, căuta muncă în construcții fără succes, pe când acum susține că locurile de muncă sunt disponibile, dar tinerii nu vor să muncească. Cu un ton de sfat simplu, îndeamnă la muncă: tinerii trebuie încurajați să depună efort, pentru că, spune el, vor veni zilele când vor câștiga; dacă stau degeaba, pierd timpul.
Nu se ferește nici de comentarii personale: unii îl acuză că trăiește din banii fiului, iar el răspunde cu recunoștință și mândrie. Îi mulțumește fiului și spune că va trăi grație lui, fără rușine. Și, pentru că nu vrea doar să fie întreținut, dezvăluie și micul său mijloc de existență: colecționează cutii de carton în Barcelona și le vinde cu 8 cenți pe kilogram. Imaginea ilustrează felul în care unii își asigură un trai modest într-un oraș scump, chiar dacă numele fiului este omniprezent în media.
Această relatare ridică, dincolo de episod, teme despre responsabilitate, expunere publică și modul în care succesul unui copil schimbă viața familiei. Mounir vorbește despre muncă, dar izbucnirile verbale sau impresia că se pune adesea în lumină ne reamintesc complexitatea rolului patern. Diferențele dintre familiile celebre arată că drumul spre performanță e divers: unii provin din medii stabile, alții din contexte în care efortul părinților, mai ales al mamelor, a fost decisiv. Rămân întrebări despre cum privește societatea părinții care beneficiază de succesul copiilor și cât de relevant este exemplul personal când apar critici la adresa noilor generații.
Mounir Nasraoui, care strânge cutii de carton vândute cu 8 cenți pe kilogram, rămâne o prezență sinceră și uneori incomodă în peisajul mediatic legat de Lamine Yamal. Ce părere ai despre modul în care familiile vedetelor sunt expuse și comentate în public?
Fii primul care comentează