Când discutăm despre viitorul decarbonizării în România, un raport recent arată ce funcționează și ce lipsește în pregătirea pentru captarea și stocarea carbonului (CCS). Documentul, elaborat de Energy Policy Group și semnat de Ioana Maria Vasiliu și Daria Sorescu, examinează pe rând guvernanța, capacitatea administrativă, percepția publică, finanțarea și formarea profesională, adică acele elemente practice fără de care planurile climatice rămân doar teorie.
Teoretic, România dispune de resurse geologice bune pentru stocarea CO2, însă transformarea acestui potențial în proiecte concrete se lovește de probleme instituționale evidente. Există câteva mecanisme inițiale de coordonare, dar colaborarea interministerială rămâne fragilă, iar un angajament politic clar și susținut pentru CCS lipsește. Din acest motiv nu se conturează un cadru național coerent care să sprijine implementarea pe termen lung. La nivel regional și local responsabilitățile nu sunt suficient definite, ceea ce reduce capacitatea de acțiune integrată și eficientă.
Pe hârtie, problema administrativă e simplă: prea puțini angajați pentru prea multe sarcini, iar expertiza specializată e insuficientă. Instituțiile se confruntă cu un volum disproporționat de muncă și cu un număr redus de specialiști capabili să proiecteze, implementeze și monitorizeze politicile CCS. Autoarele recomandă menținerea și consolidarea grupurilor de lucru constituite în cadrul Secretariatului General al Guvernului, pentru ca acestea să devină platforme formale de coordonare și, acolo unde este necesar, de decizie.
Percepția publică reprezintă o altă provocare majoră. Deși geologia pare promițătoare, nivelul de informare al populației despre captarea și stocarea carbonului este scăzut, iar încrederea în instituții este limitată. Un sondaj național realizat pe 1.000 de respondenți din mediul urban și rural indică o curiozitate însoțită de o deschidere reținută: acceptarea proiectelor CCS depinde de transparență, garanții de siguranță și beneficii locale concrete. În paralel, rămâne activă atitudinea „Not In My Backyard” pentru proiectele percepute ca apropiate de comunități, adică nimeni nu vrea „situații neplăcute” în propria zonă.
Din punct de vedere financiar, România nu a creat instrumente naționale dedicate finanțării managementului carbonului și nu a valorificat pe deplin oportunitățile de finanțare oferite de programele europene. Aceasta reduce posibilitatea de a transforma studiile și planurile în proiecte operaționale.
Cercetarea și dezvoltarea forței de muncă sunt, de asemenea, insuficient coordonate. Inițiativele academice sunt fragmentate, iar absența unei strategii naționale pentru formarea competențelor necesare îngreunează crearea unui personal tehnic și managerial capabil să susțină implementarea CCS la scară largă.
Autorii raportului identifică obstacolul principal în înțelegerea limitată la nivel politic a CCS și în lipsa unui mandat politic puternic și consecvent. Fără voință politică clară, prioritățile rămân dispersate, iar politica publică nu reușește să contureze cadrul coerent pentru dezvoltare pe termen lung.
Raportul face parte din proiectul GreenHorizon CEE: Industrial Carbon Management for a Sustainable Future in CEE, o inițiativă prin care un consorțiu de cinci organizații urmărește planificarea strategică a viitoarelor inițiative de management al carbonului în regiune, orientând implementarea tehnologiilor acolo unde pot aduce cele mai mari beneficii climatice și socio-economice. Proiectul este finanțat prin European Climate Initiative (EUKI) al Ministerului Federal German pentru Mediu, BMUKN, iar raportul este disponibil pe site-ul proiectului GreenHorizon CEE.
Raportul Energy Policy Group oferă informații clare despre lacunele instituționale: guvernanță instabilă, resurse administrative limitate, finanțare slab structurată, percepție publică precaută și un sistem educațional dispersat. Aceste aspecte arată că, înainte de a discuta proiecte pilot sau investiții majore, e nevoie de clarificarea rolurilor, consolidarea echipelor cu expertiză, strategii financiare dedicate și campanii de informare care să explice ce înseamnă CCS pentru comunități. Totodată, menținerea și întărirea platformelor de coordonare la nivel guvernamental ar putea transforma eforturile fragmentate în acțiuni coerente.
Raportul menționează proiectul GreenHorizon CEE, finanțarea EUKI și date concrete precum sondajul pe 1.000 de respondenți, oferind fundament pentru discuții politice și administrative ulterioare. Pe termen scurt, pașii pragmatici ar fi consolidarea grupurilor de lucru, definirea clară a responsabilităților la nivel local și regional și identificarea rapidă a surselor de finanțare europene sau naționale. Pe termen mediu, coordonarea cercetării universitare și programele de formare pentru competențe tehnice sunt esențiale.
Consider că deciziile privind CCS trebuie discutate public, pe baza unor cifre clare și cu exemple locale, înainte de demararea oricărui proiect.
Fii primul care comentează