Pierre Soulages, pictorul francez renumit pentru obsesia sa față de negru și pentru conceptul de outrenoir, are în prezent o expoziție dedicată lucrărilor pe hârtie la Musée du Luxembourg din Paris. Figura sa, care a traversat aproape un secol, rămâne unul dintre stâlpii artei contemporane franceze, iar operele prezentate scot în evidență nu doar tonurile sale întunecate, ci și legătura cu jocurile surprinzătoare ale luminii în pictură.
De la debut, Soulages a evitat încadrările simpliste; mulți îl leagă de Noua Școală de la Paris sau de abstracționismul liric, dar el s‑a impus mai degrabă ca un simbol atipic și durabil al picturii franceze. Retrospectiva de la Centre Pompidou din 2009–2010 și muzeul din Rodez care îi poartă numele, deschis în 2014, i‑au consacrat locul în istoria artei. Paradoxal, deși toată lumea vorbește despre negrul său, adevăratul subiect a fost întotdeauna lumina, sau, mai exact, felul în care lumina interacționează cu suprafețele pe care le tratează ca pe spații de experiment.
Muzeul Soulages din Rodez merită o mențiune aparte: construit pe baza unei donații impresionante de 250 de opere și documente făcute de artist și soția sa Colette în 2005, clădirea a devenit o etapă culturală semnificativă în Occitania. Proiectul arhitectural, semnat de RCR arquitectes împreună cu Passelac & Roques, folosește oțel Corten și spații atent reglate pentru lumină, tocmai pentru a pune în valoare varietatea lucrărilor. Expoziția permanentă ocupă 1.700 de metri pătrați și alternează zone mai întunecate, unde hârtia și tușul par să se cufunde în penumbră, cu săli luminoase în care schițele pentru vitraliile de la Conques primesc condițiile ideale. Muzeul a fost proiectat pentru aproximativ 100.000 de vizitatori pe an; în practică a depășit aceste așteptări, atrăgând între 130.000 și 150.000 anual, semnalând astfel fascinația publicului pentru opera lui Soulages.
Vitraliile din abația Sainte‑Foy din Conques constituie un capitol esențial în parcursul său. Comanda publică din 1986 l‑a provocat să reinterpreteze sticla: după sute de teste și opt ani de muncă, a realizat o sticlă translucidă, străbătută de lumină dar opacă la vedere, producând 104 vitralii împreună cu maestrul sticlar Jean‑Dominique Fleury. Conques, biserica romană aflată pe traseul pelerinajului spre Santiago de Compostela, fusese locul primelor sale emoții estetice când a descoperit‑o la 14 ani; întoarcerea acolo a încheiat un ciclu și a transformat acea impresie în lucrări concrete.
Viața privată a artistului combină elemente care explică multe din alegerile sale estetice. Pierre și Colette Soulages locuiau de mulți ani în Sète, orașul natal al soției, într‑o casă‑atelier cu vedere spre Marea Mediterană, proiectată de artist în 1960. Căsătoria lor, oficiată la biserica Saint‑Louis din Sète la miezul nopții în 1942, a fost marcată de simplitate și de… negru, căci mirii purtau tot această culoare. E greu să nu zâmbești la imaginea unei nunți nocturne în negru, perfectă pentru un cuplu de artiști care nu ţineau la convenții.
Legăturile și donațiile către muzee regionale au consolidat prezența lui Soulages în Franța. La Muzeul Fabre din Montpellier există un traseu permanent dedicat picturilor sale, amenajat în sălile 46 și 47, unde lumina controlată și un perete de sticlă pun în valoare pânzele donate în 2005. Iar Muzeul Fenaille din Rodez, locul în care a intrat pentru prima dată într‑un muzeu, rămâne relevant pentru înțelegerea universului său: pasiunea pentru arheologie și pentru statui‑menhir, precum Dame de Saint‑Sernin, un monument preistoric vechi de 5.000 de ani, a fost una dintre sursele sale de inspirație. În 2019, centenarul artistului a fost marcat printr‑o expoziție la Fenaille intitulată Pierre Soulages. Un muzeu imaginar, un autentic omagiu local.
Expoziția de la Musée du Luxembourg pune în față seria lucrărilor pe hârtie, dar demersul lui Soulages transcende suportul: e vorba despre felul în care transformă materia, manipulează lumina pe suprafețe și transfigurează aparentul vid al negrului într‑un discurs vizual complex. De la vitraliile din Conques la pânzele expuse la Pompidou, de la muzeul din Rodez la galeriile de la Fabre, firul comun rămâne aceeași preocupare pentru relația dintre suprafață, textură și lumină. Iar faptul că muzeul din Rodez a fost proiectat de arhitecți laureați ai Premiului Pritzker adaugă o dimensiune suplimentară: nu este doar ceea ce vezi, ci și modul în care spațiul îți expune lucrările.
Expozițiile, donațiile și locurile create pentru a‑i găzdui opera ilustrează o carieră care nu s‑a mulțumit cu simpla acumulare de piese, ci a urmărit dialogul permanent între lucrare și privitor, între material și lumină. Exemple concrete: cele 250 de opere donate în 2005 care au condus la ridicarea muzeului din Rodez; cele 104 vitralii realizate între 1986 și anii următori la Conques; retrospectiva de la Centre Pompidou din 2009–2010; prezența permanentă la Muzeul Fabre și expoziția centenară din 2019 la Muzeul Fenaille. Toate acestea conturează o hartă a influenței și capacității sale de a dinamiza spații culturale.
Muzeele, vitraliile, donațiile și locurile precum Sète sau Rodez arată cum un artist modelează nu doar obiecte, ci și peisaje culturale. Soulages a demonstrat că o culoare aparent restrictivă, negrul, poate deveni un instrument pentru investigarea luminii și a spațiului. Ce impact lasă astfel de inițiative în comunitățile locale, în turismul cultural și în modul în care publicul se raportează la artă?
Fii primul care comentează