Când discutăm despre prezenţa militară pe Flancul Estic al NATO, atenția se îndreaptă acum către Sibiu, unde ministra franceză Catherine Vautrin și ministrul român Ionuț Moșteanu au abordat tema numărului trupelor străine staţionate în România. Aceasta este o problemă veche cât revenirea tensiunilor din vecinătate: după 2014 şi mai ales după 2022, Alianţa şi partenerii şi-au regândit desfăşurarea forţelor în estul Europei. În prezent, Franţa confirmă menţinerea efectivelor deja stabilite aici, iar România ajustează prezența americană pe teritoriul său.
Catherine Vautrin a spus la conferinţa de presă de la Sibiu că Franţa a crescut în ultimele luni numărul de militari din România şi că va păstra acest nivel convenit la nivelul Alianţei. A venit la Sibiu pentru discuții cu omologul român Ionuţ Moşteanu, iar mesajul ei a fost explicit: Franţa rămâne cu contingentul stabilit, ca parte a angajamentului său de naţiune cadru în regiune. Moșteanu a adăugat că rotaţiile americane, iniţiate după izbucnirea războiului din Ucraina, au fost necesare şi binevenite, dar că, în timp, Europa a început să-şi consolideze propriile capacităţi. Mesajul este unul de tranziţie: SUA îşi repoziţionează unele forţe către Indo-Pacific, iar Europa preia o responsabilitate mai mare pentru apărare.
În termeni concreţi, schimbările anunţate nu vor afecta bazele de la Deveselu şi Câmpia Turzii, unde efectivele americane vor rămâne neschimbate. Modificarea mai amplă priveşte baza de la Mihail Kogălniceanu, unde nu va mai fi dislocată o brigadă rotaţională. Per total, Statele Unite vor retrage o parte dintre trupele de pe Flancul Estic, urmând ca în cele trei baze din România să rămână circa 1.000 de militari. Moșteanu a menționat şi că, în acelaşi timp, Franţa are permanent peste 1.300 de soldaţi în România, iar în anumite perioade acest număr a depăşit 3.000.
Această reaşezare reflectă două direcţii: realinierea strategiei americane la nivel global şi întărirea capacităţilor europene de apărare. Rotaţiile şi prezenţa Alianţei rămân instrumente esenţiale pentru descurajare şi securitate, dar asumarea responsabilităţii operaţionale şi investiţiile în capacităţi proprii capătă tot mai multă importanţă. Pentru România, menţinerea unor contingente aliate, alături de eforturile de modernizare ale forţelor proprii, rămân elemente complementare ale securităţii regionale.
Ionuț Moșteanu și Catherine Vautrin au discutat cifre concrete: peste 1.300 de militari francezi prezenți permanent şi aproximativ 1.000 de militari americani care vor rămâne în cele trei baze după retrageri parţiale. Aceste date oferă o imagine mai clară a distribuţiei forţelor în ţară şi a rolului României în arhitectura NATO din regiune. Discuţiile arată, de asemenea, că alianţele sunt dinamice; rotaţiile, redistribuirile şi rolurile naţiunilor cadru pot fi modificate în funcţie de priorităţile strategice transatlantice.
Declaraţiile de la Sibiu exemplifică modul în care politica de apărare se negociază astăzi: nu doar prin prezenţa trupelor, ci şi prin cooperare, schimb de informaţii şi planificare comună. Ele arată cum deciziile luate la nivelul Alianţei şi între parteneri influenţează pe termen scurt distribuţia trupelor, iar pe termen mediu stimulează investiţiile naţionale în forţele armate.
Franţa îşi păstrează contingentul stabilit în România, iar Statele Unite reduc parţial prezenţa la Mihail Kogălniceanu, menţinând însă contingente la Deveselu şi Câmpia Turzii. Aceste mişcări ilustrează atât o ajustare strategică a Washingtonului, cât şi angajamentul constant al unor state europene precum Franţa. Rămâne de văzut cum vor afecta aceste decizii planurile de modernizare ale Armatei României şi cooperarea regională: schimbările de efective modifică echilibrul logistic, cerinţele de interoperabilitate şi priorităţile de instruire.
Fii primul care comentează