Când discutăm despre cine colectează ce tipuri de date biometrice și din ce motive, revenim la o dezbatere veche despre securitate, tehnologie și drepturile individuale. Propunerea recentă a Department of Homeland Security (DHS) din SUA are ca scop extinderea colectării biometrice pentru toți imigranții, fără limită de vârstă, și păstrarea acestor date pe întreaga durată a „ciclului de viață” în sistemul de imigrare, reaprinzând astfel discuții despre confidențialitate, cheltuieli și riscurile pentru grupurile vulnerabile.
Practic, DHS dorește să poată preleva imagini faciale, amprente degete și palme, scanări ale irisului și înregistrări vocale pentru un spectru larg de persoane care intră în contact cu sistemul de imigrare. În plus, propunerea prevede posibilitatea solicitării de probe ADN, pe care agenția o motivează ca utilizată doar în „circumstanțe limitate”, de exemplu pentru a verifica legături familiale. Pe hârtie, DHS estimează costuri anuale la contribuabili de 288, 7 milioane de dolari, dintre care 57, 1 milioane ar reveni colectării ADN-ului. De asemenea, agenția anticipează impunerea unor taxe pentru persoanele care transmit date, costuri estimate la aproximativ 231, 5 milioane de dolari pe an. DHS admite că aceste sume ar putea fi mai mari, în special dacă testarea ADN se extinde mai mult decât a preconizat.
Un aspect central al propunerii este relaxarea restricțiilor de vârstă: pentru prima dată DHS ar putea colecta date biometrice de la copii sub 14 ani, măsură justificată oficial prin necesitatea identificării minorilor care traversează frontiera singuri sau însoțiți de persoane necunoscute, reducând astfel riscul traficului de persoane. Această abordare readuce în discuție dilema clasică între protecție și intimitate: pe de o parte pare utilă pentru identificare rapidă, pe de altă parte păstrarea pe termen lung a datelor biometrice ale copiilor ridică probleme etice și riscuri de securitate pe termen lung.
Criticii, printre care se numără specialiști în drepturi civile și digitale, își exprimă temerile legate de amploarea datelor vizate, lipsa unor estimări complete de cost și riscul de abuzuri sau erori. Jennifer Lynch, consilier juridic la Electronic Frontier Foundation, amintește că o inițiativă similară din 2020 a stârnit atâta opoziție încât DHS a retras atunci propunerea. Acum, DHS sugerează că se așteaptă la mai mult sprijin pentru versiunea extinsă sub administrația actuală, invocând ordine executive care cer „securizarea frontierei” și îndemnând agenția să folosească „orice tehnologii și proceduri disponibile” pentru a verifica veridicitatea relațiilor de familie invocate de persoanele identificate sau reținute.
Dincolo de argumentele pro și contra, există elemente tehnice și practice care trebuie luate în considerare: DHS recunoaște că nu are o imagine completă a costurilor asociate extinderii colectării biometrice, incluzând active, procese, stocare, personal și echipamente. Provocarea nu este doar financiară; este și legată de capacitatea reală de a administra în siguranță volume mari de date sensibile, de a preveni accesul neautorizat și de a asigura că informațiile nu sunt utilizate în scopuri neprevăzute. Datele din perioada 2020–2024 indică că doar circa 21% dintre imigranți au avut astfel de date procesate în medie, ceea ce pune în discuție dacă extinderea la toți ar fi eficientă sau doar costisitoare.
Propunerea are consecințe legislative și sociale: extinderea colectării biometrice modifică modul în care statul interacționează cu imigranții, inclusiv cu cei vulnerabili, și creează un precedent privind gradul de acces al instituțiilor la datele personale. Și, deși justificările oficiale accentuează lupta împotriva traficului uman și verificarea relațiilor familiale, rămân întrebări privind garanțiile concrete pentru protecția datelor, transparența și mecanismele de control democratic.
Propunerea DHS aduce în prim-plan cifre și elemente concrete: 288, 7 milioane de dolari cost estimat anual, 57, 1 milioane pentru ADN, extinderea colectării imaginilor faciale, amprentelor, irisului și vocii, plus posibilitatea includerii copiilor sub 14 ani. Nu este doar o problemă tehnică, ci una despre ce înseamnă monitorizare și responsabilitate publică într-o societate în care biometricul joacă un rol tot mai mare. Cum gestionăm riscul erorilor sau al folosirii neadecvate a acestor date? Cum ne asigurăm că protecția copiilor nu devine pretext pentru supraveghere permanentă? Aceste întrebări cer decizii clare și garanții legale robuste.
Creșterea capacității tehnologice arată cât de rapid devin disponibile instrumentele, dar și cât de puțin timp avem pentru a stabili reguli care să apere drepturile individuale. Care este opinia dumneavoastră despre extinderea propusă de DHS a colectării biometrice?
Fii primul care comentează