Știrea despre decesul elefantului african din grădina zoologică din Delhi pune în lumină atât istoricul diplomatic, cât și problemele curente ale îngrijirii animalelor captive. Shankar, masculul de 29 de ani adus în India în 1998 ca dar din Zimbabwe, a murit pe 17 septembrie, iar autopsia efectuată la Institutul Indian de Cercetări Veterinare (IVRI) a arătat infectarea cu virusul encefalomiocarditei (EMCV), un agent transmis de rozătoare care poate produce inflamații fatale ale inimii și, uneori, leziuni cerebrale la mamifere.
EMCV nu este o descoperire recentă în literatura veterinară: a fost izolat pentru prima oară în 1945 de la un gibon în Statele Unite și, de atunci, au apărut focare sporadice în numeroase regiuni, SUA, Africa de Sud, China, Australia, Canada, America de Sud și mai multe țări europene. Manualul veterinar MSD menționează că majoritatea epizoadelor au afectat animale captive, cum ar fi porcii din ferme, centrele de cercetare pentru primate sau grădinile zoologice. Virusul se răspândește prin fecalele și urina rozătoarelor, se multiplică rapid și poate provoca moarte subită; în prezent nu există un tratament antiviral specific. Un studiu din 2012 publicat în Virulence consemnează că EMCV a afectat porci, rozătoare, feline mari și elefanți africani, printre altele.
În India, virusul fusese izolat încă din anii 1960, dar reprezentanții IVRI afirmă că moartea lui Shankar constituie primul caz înregistrat de deces cauzat de EMCV în țară; totuși, este posibil ca alte cazuri să fi rămas neobservate sau neraportate. Directorul grădinii zoologice din Delhi, Sanjeet Kumar, a confirmat rezultatul autopsiei, dar a evitat să ofere detalii despre posibilele căi de pătrundere a virusului în incintă sau despre o eventuală problemă cu populația de rozătoare din zonă. El a recunoscut că nu este specialist în acel virus, ceea ce lasă loc pentru investigații suplimentare.
Povestea lui Shankar este complexă și încărcată de tristețe. A fost unul dintre doi elefanți africani aduși în India în 1998 ca dar diplomatic; tovarășul său a murit în 2001. De atunci, Shankar a petrecut perioade îndelungate în izolare. În 2012 a fost mutat într-un țarc care, în practică, l-a menținut singur, în pofida unei interdicții federale din 2009 care solicita ca elefanții să nu fie ținuți singuri mai mult de șase luni. Activistii au susținut de ani buni reabilitarea lui într-o rezervație alături de alți elefanți africani. În 2021 s-a ajuns până la depunerea unei petiții la Curtea Supremă din Delhi pentru transferul său; două luni mai târziu, instanța a respins cererea și a îndemnat petentul să se adreseze comitetului competent pentru transferuri între grădini zoologice. Între timp, planurile de relocare nu s-au materializat.
După decesul lui Shankar, India mai are doar un singur elefant african: un mascul adult la grădina zoologică din Mysore, care și el trăiește izolat de ani de zile. Moartea lui Shankar a produs tristețe printre vizitatori și activiști, iar cazul reaprinde dezbaterea privind responsabilitatea instituțiilor care gestionează animale rare în captivitate, biosecuritatea față de rozătoare și necesitatea unor rețele de protecție mai eficiente pentru animale cu puternice nevoi sociale.
Autopsia lui Shankar la IVRI și confirmarea EMCV ridică întrebări practice: cum se poate preveni contaminarea cu agenți transmiși de rozătoare în spațiile publice, ce măsuri de supraveghere sunt necesare pentru speciile sensibile și cum se respectă legislația privind bunăstarea animalelor. Exemplul petiției din 2021 și recomandarea instanței de a consulta comitetul pentru transferuri arată că există proceduri, dar și că acestea pot fi lente sau ineficiente când este vorba de animale cu viață socială complexă, precum elefanții africani. Datele includ anul sosirii lui Shankar în India (1998), vârsta la deces (29 de ani), data morții (17 septembrie) și lipsa unui tratament antiviral specific pentru EMCV.
Acest caz readuce în prim-plan importanța controlului rozătoarelor în spațiile în care sunt ținute animale captive, mai ales că virusul se transmite prin fecale și urină; de asemenea, evidențiază necesitatea unor decizii rapide privind relocarea animalelor când mediul le pune în pericol sănătatea fizică sau psihică. Cum s-ar fi schimbat lucrurile dacă recomandările din 2009 ar fi fost aplicate mai strict sau dacă solicitarea de transfer din 2021 ar fi fost soluționată altfel? Ar trebui autoritățile să prioritizeze acum relocarea ultimului elefant african din India?
Fii primul care comentează