La Porte-Dorée, la Paris, o amplă expoziție leagă migrațiile de schimbările climatice, invitând vizitatorii să observe cum oamenii și mediul se influențează reciproc de secole până în prezent. De la relatări istorice despre exoduri provocate de catastrofe naturale la lucrări contemporane care redau provocările actuale, manifestarea îmbină artă și știință pentru a clarifica un fenomen complex.
Palatul Porte-Dorée a activat pentru prima dată toate spațiile sale, Muzeul Național de Istorie a Imigrației și Acvariul Tropical, pentru a aborda migrațiile legate de schimbările climatice. Expoziția, intitulată Migrații și climă. Cum să locuim în lumea noastră?, a fost curatoriată de Bruno Girveau împreună cu Élisabeth Jolys-Shimells, Gabriel Picot și Olivier Bedoin. Echipa s-a bazat pe aporturile cercetătorului François Gemenne și ale biologului Sylvie Dufour, astfel încât lucrările artistice sunt puse alături de date solide, nu doar de impresii estetice. Directorul Constance Rivière consideră expoziția un gest politic: în fața unor discursuri publice adesea discutabile, arta poate deschide minți și genera discuții pe care cifrele singure nu le provoacă. Nu este o formulare grandioasă, ci o strategie de comunicare culturală într-o perioadă în care dezbaterea publică se încarcă ușor ideologic.
Parcursul expozițional pornește cu reamintirea unui fapt frecvent uitat: migrațiile climatice nu sunt un fenomen recent. Prima secțiune urmărește lunga istorie a exilurilor legate de mediu, combinând pictură, fotografie și film. Sunt prezentate lucrări importante, cum este Intrarea în Arcă a lui Jan Brueghel cel Bătrân (circa 1600), care evocă refugiul în fața Potopului, pusă în paralel cu sulul pictat al artistului bengalez Jaba Chitrakar despre tsunamiul din Oceanul Indian din 2004. Firul narativ continuă cu imaginea emblematică Migrant Mother (1936) a lui Dorothea Lange, care evidențiază legătura dintre factorii economici și de mediu; seceta Dust Bowl, combinată cu criza economică americană, a generat deplasări masive, ilustrate și de pictura Drought Survivors (1936) a lui Alexandre Hogue sau de fragmente din filmul Les Raisins de la colère (1940), adaptare după Steinbeck.
Expoziția nu neglijează nici lumea subacvatică: recifurile de corali și migrațiile speciilor marine sunt prezentate prin instalații precum Crochet Coral Reef (2022) semnată de Margaret și Christine Wertheim. Această lucrare textilă colectivă folosește croșetul ca un gest simbolic de reparare și atrage atenția asupra declinului recifelor tropicale, o frumusețe fragilă, intens colorată, care ne arată ce este în joc și ce deja dispare.
A doua parte pune accent pe poveștile individuale și comunitare, arătând că migrațiile climatice sunt o realitate concretă. Broderia neterminată a lui Maggy Gautreau, descoperită după ce ea și-a pierdut viața în timpul furtunii Xynthia din 2010 în Vendée, funcționează ca un memorial discret. La mii de kilometri, Mayotte este descrisă prin munca fotografică și video a Laurei Henno, care a documentat, în rezidență de urgență, reconstrucția după ciclonul Chido și reziliența locuitorilor. Expoziția continuă la scară globală, cu opriri de la Mekong la Sudanul de Sud și Groenlanda. Picturile lui Julie Polidoro surprind momente tragice ale migrației cauzate de climă, iar proiectele colaborative ale duo-ului Lucy + Jorge Orta, precum Antarctic Village, No Borders (2007) și Antarctica World Passport Office (2012-2014), propun imagini ale unei comunități nomade fără frontiere pe banchiză, între utopie și necesitate.
Pe lângă selecția lucrărilor, proiectul include și un angajament ecologic concret. Împrumuturile de opere au fost limitate la teritoriul european și nu s-a folosit transport aerian, iar scenografia a fost gândită pentru reutilizare. Aceste decizii urmăresc coerent mesajul expoziției, iar instituția a făcut publice și rezultatele unui sondaj realizat de Occurrence-Ifop pe 1.000 de persoane: 73% dintre respondenți se declară puțin preocupați de schimbările climatice, iar 58% nu răspund corect la nicio întrebare despre legătura dintre migrație și climă. Cifre care relevă o nevoie reală de informare și de deschidere către dezbatere.
Tăria expoziției constă în echilibrul între estetic și științific; emoția stârnită de lucrări devine un mod de a înțelege datele și poveștile despre mobilitatea forțată. Publicul parcurge dimensiuni istorice, personale și globale ale fenomenului, toate susținute de expertiză științifică și de un demers curatoral coerent.
Expoziția poate fi vizitată până pe 5 aprilie 2026. Migrații și climă nu discută doar cine pleacă sau unde ajunge, ci și felul în care societățile își proiectează spațiile locuibile de mâine, politicile de protecție și responsabilitatea colectivă față de mediu. Cum ar arăta politicile de relocare sau de adaptare dacă s-ar baza mai mult pe mărturii fotografice, instalații textile și studii de teren, nu doar pe statistici? Care ar fi avantajele și capcanele unei astfel de abordări în politicile publice?
migrație+climă: oameni pleacă, politicu’ se ascunde. și gata