De la început: subiectul este decizia administrației americane de a autoriza CIA să deruleze operațiuni secrete în Venezuela, activitățile navale ale Statelor Unite în Caraibe și posibilele evoluții ale regimului condus de Nicolas Maduro.
Venezuela a avut întotdeauna o importanță majoră în geopolitica Americii Latine, de la perioade de bonanza petrolieră la crize economice și politice recente. Acum, concentrându-ne pe raportul că Washingtonul ar fi aprobat operațiuni clandestine ale CIA și o campanie navală în Caraibe, reiese că direcțiile posibile sunt multiple. Operațiunile navale au dus deja la distrugerea a cel puțin cinci ambarcațiuni civile pe care autoritățile americane le afirmă ca transportând substanțe interzise; în urma acestor atacuri au murit cel puțin 27 de persoane. Prezența militară americană în zonă a determinat lideri ai opoziției venezuelene, precum Maria Corina Machado, să afirme că zilele lui Maduro sunt numărate, în timp ce mulți venezueleni speră la o schimbare rapidă, unii visând chiar la intervenția pușcașilor marini. Președintele american Donald Trump a lăsat deschisă ipoteza unor atacuri pe teritoriul Venezuelei, afirmând că ia în calcul acțiuni și pe uscat, nu doar pe mare.
Primele două scenarii majore avansate de analiști pleacă în esență de la cât de mult vor și pot acționa însăși venezuelenii și cât va decide Washingtonul să se implice. Primul presupune o insurecție internă: porțiuni din armată și facțiuni ale opoziției ar declanșa o revoltă împotriva lui Maduro, posibil cu sprijin logistic, informațional și chiar militar oferit din umbră de Statele Unite. Aceasta ar aminti de 2019, când SUA l-au recunoscut pe Juan Guaidó ca președinte interimar și au făcut presiuni pentru ca armata să îl abandoneze pe Maduro. Totuși, o rebeliune autentică pare puțin probabilă în prezent: liderii opiziunii importanți sunt în exil sau ascunși, grupurile rămase sunt dezorganizate și fără o strategie comună clară.
Al doilea scenariu este mult mai periculos: o lovitură militară directă din partea Statelor Unite. Aici intrăm în zona atacurilor asupra unor ținte militare, eliminarea unor lideri ai regimului și chiar misiuni ale forțelor speciale pentru capturarea lui Maduro. Există multiple motive de prudență: Venezuela dispune de sisteme antiaeriene și de apărare semnificative, precum baterii S-125, sisteme S-300VM și lansatoare Igla-S, iar regimul poate mobiliza militanți proruși din „colectivos”, miliții loiale și chiar contacte cu grupări armate din Columbia. Un conflict direct ar putea degenera într-un război prelungit, cu extindere regională, și ar putea transforma țara într-un haos asemănător Libiei post-2011. În plus, o invazie terestră pare puțin probabilă din cauza acestor riscuri și a costurilor politice și umane uriașe.
Scenariul considerat de analiști ca fiind cel mai probabil, deși mai puțin satisfăcător pentru mulți venezueleni, este un compromis prin negocieri sau o înțelegere discretă între Washington și Caracas. Prin această cale, Trump ar putea valorifica impactul campaniei navale și presiunea economică pentru a obține concesii în domenii precum energie, securitate regională sau imigrație. Exemplul recent al schimbului de prizonieri din iulie sau decizia administrației de a permite Chevron să reia operațiuni în Venezuela prin derogări de la sancțiuni indică faptul că astfel de acorduri, unele publice, altele tăinuite, sunt posibile. De asemenea, se discută deja despre zboruri regulate cu persoane deportate și alte aranjamente pragmatice care ar putea servi drept pârghii în negocieri.
Alegerea pentru administrația americană nu este simplă: fie va pune presiune până la forțarea schimbării, fie va urmări un aranjament diplomatic care îi servește interesele. Dacă Washingtonul reușește să evite o confruntare armată deschisă și să susțină o tranziție pașnică către instituții mai democratice, miza geopolitică și credibilitatea sa în regiune vor rămâne semnificative. Pe de altă parte, o intervenție necalculată poate provoca daune pe termen lung, nu doar în Venezuela, ci și în țările din jur.
Maduro nu este lipsit de pârghii: structurile de apărare ale țării, sprijinul unor grupări armate loiale și strategia de a aștepta consumarea campaniei navale americane pot conduce la un acord în care Washingtonul revendică succesele și Caracas obține garanții. Acest tip de soluție nu va mulțumi pe cei care cer o schimbare rapidă, dar ar putea asigura o tranziție mai puțin sângeroasă.
Foreign Policy identifică aceste trei variante, o rebeliune internă susținută din umbră, un atac direct al SUA, sau o înțelegere negociată, ca posibile moduri de încheiere a crizei actuale. Fiecare opțiune vine cu costuri și riscuri distincte, iar decizia va depinde de calculele politice ale administrației americane, de rezistența regimului lui Maduro și de dinamica internă a opoziției venezuelene.
Un element concret din text este cifra de cel puțin 27 de persoane ucise în atacurile navale; aceasta ilustrează costul uman deja plătit în criză și subliniază cât de fragile sunt granițele dintre operațiunile de interdicție maritimă și escaladarea militară. Discuția despre S-300VM, Igla-S și alte sisteme evidențiază că opțiunile militare implică riscuri tehnice semnificative. Dacă schimbul de prizonieri din iulie și derogările pentru Chevron rămân repere recente, rămâne de văzut dacă pașii următori vor fi de natură diplomatică sau militară. Care crezi că ar fi cea mai eficientă strategie pentru protejarea civililor și menținerea stabilității regionale în acest context?
Fii primul care comentează