De la primii sateliți ai Războiului Rece până la rețelele comerciale contemporane, tot mai multe obiecte aflate pe orbită revin spre Pământ, iar metodele de monitorizare se adaptează acestor schimbări. O echipă de la Johns Hopkins University și Imperial College London a experimentat o soluție practică: utilizarea seismometrelor terestre pentru a surprinde boom-ul sonic generat de fragmentele care pătrund în atmosferă la viteze supersonice. Problema este globală, iar Agenția Spațială Europeană arată că reintrările unor obiecte intacte au depășit în medie trei pe zi, ceea ce explică interesul sporit pentru tehnici de localizare mai rapide.
Pe măsură ce un obiect coboară sub câteva sute de kilometri, previziunile devin tot mai incerte: interacțiunea cu atmosfera, variațiile de densitate, fragmentarea și vânturile la altitudini mari pot devia traseul, iar radarele și telescoapele, oricât de bune ar fi în spațiu, își pierd capacitatea de a oferi o poziționare precisă a locului de reintrare. Distribuția inegală a radarelor la nivel mondial și întârzierile în schimbul de date agravează situația. Un exemplu elocvent este 4 noiembrie 2022, când Spania a închis temporar porțiuni de spațiu aerian din precauție din cauza unei reintrări necontrolate atribuite unei trepte de rachetă chinezești; resturile au ajuns în Pacific, dar sute de zboruri au fost deviate sau întârziate deoarece fereastra de risc nu putea fi restrânsă suficient.
Propunerea cercetătorilor e simplă și eficientă: acolo unde radarele nu mai oferă informații, seismometrele pot sesiza boom-ul sonic al fragmentelor care străbat atmosfera la viteze supersonice. Rețelele seismice sunt dense în multe zone și o parte semnificativă din date sunt publice aproape în timp real, ceea ce le conferă valoare. Studiul central analizează reintrarea din aprilie 2024 a modulului orbital de la o misiune Shenzhou, un obiect de circa 1, 5 tone; pe baza înregistrărilor a peste 120 de seismometre din California, cercetătorii au reconstruit propagarea boom-ului și au determinat un coridor de trecere cu o abatere de ordinul zecilor de kilometri față de estimările inițiale bazate pe urmărirea orbitală. Interpretarea indică posibilitatea ca unele fragmente să fi urmat un traseu între zona Bakersfield (California) și Las Vegas (Nevada), deși nu există confirmări că resturi ar fi atins solul în acel caz.
Metoda are limite clare: un obiect sau fragment supersonic ajunge înaintea propriului boom sonic, astfel că detectarea sunetului nu permite vreo manevră de salvare în ultimele minute. Avantajul real este viteza cu care se poate determina zona probabilă de cădere, timpul necesar pentru localizare scade de la zile sau săptămâni la minute sau ore. Aceasta contează mult dacă resturile sunt periculoase, conțin componente toxice sau trebuie evaluate rapid din motive de siguranță și logistică. Istoria oferă lecții pertinente: în 1978 satelitul sovietic Kosmos 954 s-a dezmembrat deasupra Canadei și a răspândit materiale radioactive; operațiunea de curățare a durat luni și a recuperat doar o parte mică din sursa de energie, demonstrând cât de complicat este să găsești fragmente când localizarea nu este precisă.
Pe de altă parte, discuția se extinde și la mega-constelații. Companii precum SpaceX susțin că sateliții Starlink sunt proiectați să se dezintegreze la reintrare, însă comunitatea științifică are întrebări legitime despre componentele mai robuste care ar putea supraviețui parțial arderii atmosferice. Dacă se poate măsura cu o acuratețe mai mare când, unde și cum apar fragmentele, devine mai simplu să verifici efectiv ce ajunge mai jos și ce materiale rezistă. Reintrările vor crește odată cu numărul lansărilor și volumul echipamentelor de la sfârșitul ciclului de viață; riscul pentru aviație rămâne redus, dar costurile incertitudinii, cum a demonstrat închiderea spațiului aerian din 2022, sunt deja suportate de industria zborurilor. Orice metodă care poate restrânge rapid coridorul real de trecere sprijină atât evaluările imediate, cât și deciziile mai bine fundamentate pentru viitor.
Reintrarea modulului Shenzhou din aprilie 2024 reprezintă un exemplu concret al modului în care seismometrele au fost folosite cu succes pentru a reconstrui traiectorii atmosferice. Metoda nu poate preveni clipa finală, dar reduce considerabil timpul necesar pentru localizarea posibilelor fragmente. Credeți că rețelele seismice ar trebui folosite sistematic pentru monitorizarea reintrărilor spațiale?
Informațiile și fotografia au fost preluate de pe: HD Satelit
Fii primul care comentează