Steven Pifer, fost ambasador al Statelor Unite în Ucraina, pune sub semnul întrebării încercările recente ale Casei Albe de a facilita un armistițiu între Rusia și Ucraina, afirmând că Moscova exploatează procesul și că strategia președintelui Donald Trump este sortită eșecului. Pifer, care a fost prezent în zonă între 1998 și 2000 și cunoaște bine dinamica regională, leagă situația curentă de precedente diplomatice și de negocieri internaționale în care partea dominantă folosește întâlnirile ca un podium pentru consolidarea avantajelor, nu neapărat pentru a obține compromisuri durabile.
Fostul ambasador a criticat direct modul în care discuțiile recente Washington–Moscova au afectat o vizită importantă la Casa Albă a președintelui ucrainean Volodimir Zelenski. Pifer susține că convorbirea telefonică dintre Trump și Vladimir Putin l-a avantajat pe liderul rus și a schimbat esențial contextul întâlnirii de două zile ce a urmat. Mai precis, el consideră că presiunea exercitată de președintele american asupra Ucrainei, pentru a ceda teritorii, a fost deosebit de frustrantă pentru Kiev. Argumentul său e simplu: a cere Ucrainei să renunțe la controlul unor zone precum Donețk înseamnă a solicita abandonul liniilor defensive care au oprit forțele rusești timp de trei ani și jumătate, iar aceasta nu se decide peste noapte.
Pifer atrage atenția și asupra unor neînțelegeri culturale și politice care par a fi ignorate de negociatorii americani. El respinge idea simplistă că populația vorbitoare de limbă rusă din Donețk ar dori automat să fie parte din Rusia. Această reducere la stereotipuri, spune el, denaturează realitatea și subminează capacitatea părților de a negocia pe baze reale. De asemenea, fostul ambasador se arată sceptic că administrația Trump ar aplica o strategie suficient de fermă pentru ca presiunea să devină un instrument eficient: dacă Statele Unite nu sunt pregătite să impună costuri politice, economice sau militare Rusiei în cazul în care negocierile eșuează, orice acord va rămâne fragil.
Un episod recent care ilustrează această ezitare a fost renunțarea la planul de a furniza Ucrainei rachete Tomahawk. Trump a susținut ulterior că SUA au nevoie de aceste mijloace și că nu le pot ceda integral. Pifer interpretează astfel de schimbări de ton ca indicii că administrația nu vrea sau nu poate menține o presiune coerentă asupra Rusiei, ceea ce va face medierea, în final, ineficientă.
Alegerea Budapestei drept loc pentru un eventual summit Trump–Putin i-a atras, de asemenea, critici din partea lui Pifer. El vede selecția ca pe o victorie de imagine pentru Moscova: Budapesta este unul dintre puținele orașe europene unde o astfel de întâlnire ar fi primită cu ușurință de partea rusă. Pifer compară posibilul rezultat cu întâlnirea din Alaska, care părea să includă concesii în favoarea Rusiei. Întrebarea lui e firească: dacă poziția publică a Rusiei rămâne neschimbată, de ce Budapesta ar produce un rezultat diferit?
Zelenski a reacționat deja, respingând ideea unui summit la Budapesta și subliniind simbolismul locului. Amintirea Memorandumului de la Budapesta din 1994, care nu a reușit să protejeze integritatea Ucrainei, încarcă locația cu semnificații și complică orice tentativă de normalizare a relațiilor fără garanții clare. Pifer merge mai departe și sugerează ca Ucraina să nu rupă legăturile cu Washingtonul, păstrând deschisă posibilitatea unor evoluții pozitive, deși, realist vorbind, nu ar trebui să se bazeze exclusiv pe sprijinul american. În același registru, el consideră că Europa ar trebui să urmeze exemplul lui Zelenski și să nu-și închidă ușile față de Casa Albă, dar totodată să recunoască limitele asistenței oferite de actuala administrație americană.
Ca soluție practică pentru Kiev, Pifer recomandă rute alternative de aprovizionare cu armament: dacă SUA nu pot livra direct anumite sisteme, ar putea permite ca vânzările către state membre NATO să fie redirecționate către Ucraina. Ideea este să se găsească trasee logistice și politice care ocolesc blocajele directe, nu să se aștepte o schimbare bruscă de politică din partea Washingtonului.
Vizita lui Zelenski la Casa Albă, alegerea Budapestei pentru summit și discuțiile despre arme precum Tomahawk sunt exemple care arată cât de complexă este ecuația diplomatică. Negociatorii trebuie să ia în considerare simbolurile, istoria, calculele militare, dar și percepțiile publice din regiunile afectate. O mediere eficientă necesită consecințe credibile pentru partea care încalcă angajamentele și o înțelegere realistă a costurilor unei cedări teritoriale.
Memoriile istorice, balanța militară și jocurile diplomatice se întâlnesc aici, iar deciziile din culise pot modifica realități pe teren. Creșterea coerentă a presiunii politice și economice asupra Rusiei ar putea schimba calculele Moscovei; absența unei astfel de presiuni lasă loc pentru strategii care cristalizează conflictul în stadiul actual, cu costuri continue pentru populație și stabilitate. Tu ce crezi: poate un summit într-un loc simbolic precum Budapesta să producă rezultate practice sau rămâne doar o piesă de teatru diplomatic?
Fii primul care comentează