La 11 decembrie, Biserica îl omagiază pe Sfântul Cuvios Daniil Stâlpnicul, un ascet din secolul al V‑lea, născut la Vitara, lângă Samosata, pe malurile Eufratului, într‑un colț al Mesopotamiei unde își aveau rădăcinile monahismul timpuriu. Tradiția stilitică, popularizată de Sfântul Simeon Stâlpnicul, încuraja ruperea de lume prin viața pe stâlp, iar Daniil a răspuns acestei chemări, făcând legătura între pustnicie și influența morală asupra comunității; astfel urmașii din lumea ortodoxă îl privesc ca pe un simbol al răbdării și al rugăciunii neîncetate. Viața sa reflectă mișcările monahale din Siria și Anatolia din acea perioadă și arată cum retragerea în pustie putea deveni, paradoxal, un loc de unde se ofereau sfaturi pentru marile probleme ale vremii.
S‑a născut din părinți creștini, Ilie și Marta, și a părăsit casa părintească la doar 12 ani pentru a se tăia în mănăstire, o alegere frecventă pentru suflete hotărâte în acele vremuri. După o perioadă de nevoință a primit binecuvântarea Sfântului Simeon, care i‑a vestit greutățile ce urmau. A petrecut nouă ani într‑un templu părăsit la Filemporon, unde, potrivit relatărilor, a dus lupte spirituale intense, după care s‑a retras pe un munte. Un prieten i‑a ridicat acolo un stâlp prevăzut cu un grilaj, locul în care avea să‑și petreacă multe ceasuri de rugăciune și veghe; Patriarhul Ghenadie I al Constantinopolului l‑a hirotonit preot, conferindu‑i astfel o recunoaștere oficială a rolului său spiritual.
Datorită darului facerii de minuni și al prorociei, Daniil a devenit nu doar un duhovnic căutat de oameni simpli, ci și un sfătuitor al conducătorilor vremii. Împăratul Leon cel Mare îi cerea adesea părerea, iar numele său apare legat de două profeții remarcate: incendiul din Constantinopol din seara sărbătorii Sfântului Mamant, la 2 septembrie, care a mistuit opt suburbii, și refuzul de izbândă al regelui vandalilor, Genseric, în fața Alexandriei. De asemenea, s‑a implicat în apărarea ortodoxiei împotriva ereziei lui Eutihie, ceea ce ilustrează legătura dintre monahism și disputele teologice din Bizanț.
S‑a mutat la Domnul în anul 490, la vârsta de 80 de ani și trei luni, lăsând în urmă atât pilda unei vieți aspre, cât și relatări despre daruri supranaturale. Troparul glasul 1 îl evocă ca stâlp al răbdării, asemănându‑l cu dreptul Iov și cu Sfântul Iosif în privința încercărilor, și îl îndeamnă pe Sfântul Preacuvios Daniil, părinte al nostru, să mijlocească pentru mântuirea sufletelor noastre. Textul este semnat de Iulian Predescu, care păstrează în relatare datele esențiale despre locuri, nume și evenimente.
Împăratul Leon cel Mare apare în sursele care îl leagă de Daniil ca exemplu al felului în care figuri spirituale puteau influența deciziile politice în Bizanț. Această legătură între rugăciune, prorocie și putere politică ridică întrebări despre rolul autorității morale în epoci tulburi, despre cum se construia autoritatea religioasă prin fapte, predicții și opoziție doctrinară, și despre modul în care poveștile despre minuni consolidau rețele de influență. Cum credeți că ar fi fost receptat un sfătuitor ca Daniil într‑o societate modernă, conectată și sceptică?
Fii primul care comentează