Minți pe care au loc lupte tăcute: Olexander Yavtushenko, consilier în regiunea administrativă Kiev, vorbește despre războiul cognitiv purtat de Rusia și consecințele sale în Europa și Ucraina. Manipularea informațiilor nu e un fenomen recent, de la pamflete și propagandă din secolele trecute până la televiziune și, astăzi, platformele digitale, însă mijloacele s-au perfecționat, iar miza rămâne identică: erodarea încrederii și fragmentarea societăților.
Războiul cognitiv țintește mințile, adesea fără ca oamenii să perceapă în mod direct atacul. Yavtushenko arată că nu este un fenomen nou; rădăcinile sale sunt vechi, hrănite de instituții și practici care au funcționat din timpul Imperiului Rus și al Uniunii Sovietice. Metodele contemporane combină adevărul cu falsul, răspândite rapid prin rețele sociale precum Twitter, Facebook, Instagram sau TikTok, alături de publicitate direcționată și algoritmi care repetă exact ceea ce dorești să auzi. Efectul: narațiuni toxice care pătrund în percepții și pot remodela opiniile colective. După cum spune Yavtushenko, verificarea faptelor și sprijinul pentru jurnalismul independent sunt primii pași pentru a contracara aceste fenomene; în același timp, mass-media tradițională trebuie să se adapteze rapid și să folosească tehnologiile moderne, inclusiv inteligența artificială, pentru a rezista valului de dezinformare.
Un instrument puternic al acestei strategii este repetarea: minciuna rostogolită frecvent ajunge să fie percepută ca realitate. Propaganda rusă recurge la teme recurente, prezentarea Rusiei ca victimă, demonizarea Occidentului, și le diseminează pe multiple canale, construind un ecosistem informațional care consolidează narațiunile oficiale. Aceste campanii exploatează prejudecățile existente și temerile colective, amplificând diviziunile sociale și politice. Mesajele subliminale și tehnicile psihologice sunt folosite pentru a influența fără ca publicul să conștientizeze procesul; în plus, instituții cu tradiție în analiza informațiilor creează strategii diferențiate pentru fiecare țară, după principiul divide et impera.
Acțiunile militare capătă tot mai mult o dimensiune cognitivă. Incidentele cu drone care încalcă spațiul aerian NATO nu sunt doar probleme tehnice: ele testează capacitățile de detectare și reacție, dar și induc teamă în rândul publicului european. Repetarea acestor evenimente și amplificarea lor mediatică pot genera ceea ce Yavtushenko numește frică organizată, un fenomen care consumă resurse, polarizează societăți și subminează încrederea în instituțiile de securitate. Cazul Poloniei, care a doborât drone rusești, arată că reacțiile pot fi clare și ferme, dar rămâne întrebarea strategică dacă astfel de incidente sunt parte a unui plan mai amplu de presiune psihologică.
Pe plan geopolitic, Yavtushenko scoate în evidență relațiile pragmatice dintre marile puteri. Rusia și China pot părea astăzi partenere la vedere, însă legătura lor se bazează pe interese temporare. China nu își dorește nici succesul total al Rusiei în Ucraina, nici înfrângerea ei completă; schimbarea echilibrului ar muta atenția globală spre alte dosare, precum Taiwanul. În același timp, Rusia caută să păstreze legături economice și sprijin diplomatic din partea unor state sau blocuri care să arate că Moscova nu este izolată. Aceste conexiuni economice, de la tranzacții energetice la rute comerciale, îi permit Rusiei să-și finanțeze eforturile și, implicit, capacitatea de a susține operațiuni informaționale.
Yavtushenko avertizează că tolerarea agresiunii ruse are costuri: acceptarea pasivă a unor astfel de acțiuni ar încuraja escaladarea și, pe termen lung, ar pune în pericol securitatea europeană. El face trimitere la ideea lui Zbigniew Brzezinski privind rolul vital al Ucrainei pentru existența unui imperiu rus și susține că menținerea unei Europe unite și capabile să apere integritatea spațiului său este esențială. Totodată, argumentează că sancțiunile economice sunt instrumentul crucial pentru a reduce capacitatea Rusiei de a finanța aceste operațiuni: blocarea veniturilor obținute din vânzări indirecte de energie, controlul tranzacțiilor și aplicarea strictă a sancțiunilor sunt pași necesari pentru a diminua resursele folosite în scopuri agresive.
Despre viitorul negocierilor de pace, Yavtushenko remarcă că nu există o cale sigură prestabilită. Toate conflictele se încheie fie printr-un acord, fie printr-o resetare a situației, iar scenariile posibile sunt numeroase. El subliniază recunoștința ucrainenilor față de partenerii care oferă sprijin și insistă că susținerea statelor occidentale nu servește doar intereselor Ucrainei, ci și ale propriilor lor țări, pentru a împiedica reapariția unui imperiu rus. Printre măsurile propuse se regăsesc interzicerea canalelor de tranzacționare care permit Rusiei să obțină venituri din petrol și gaze, precum revânzările prin intermediari, și cooperarea internațională strânsă pentru a închide portițele financiare.
În lumina acestor observații, rămâne limpede un adevăr: manipularea informației nu este un fenomen marginal, ci o componentă centrală a geopoliticii moderne. Narațiunile construite, propagate și repetate modelează realități, influențează decizii politice și afectează stabilitatea regională. Pentru public, lecția practică e clară: educația media, sprijinul pentru jurnalismul independent și o reglementare atentă a fluxurilor informaționale și economice sunt elemente cheie pentru consolidarea rezilienței democratice. Exemple concrete din text includ analiza instituțiilor ruse de propagandă, incidentele cu drone în Polonia și presiunea economică exercitată prin tranzacțiile energetice cu India, probe palpabile ale modului în care strategia rusă se reflectă în practică. Care considerați că ar fi cea mai eficientă măsură pe care țările europene o pot adopta acum pentru a contracara acest tip de război cognitiv?
Fii primul care comentează