Când ai nevoie urgentă de analize și ești asigurat de zeci de ani, nu te aștepți să ți se spună că „s-a terminat plafonul” și că trebuie să plătești aproape 1.000 de lei pentru investigații prescrise de medic. Marian Roșca relatează exact această situație: i s-a recomandat un set de analize, a mers la laborator și i s-a comunicat că bugetul pe acea lună este epuizat, deși nici nu se trecuse jumătate din lună. I s-a părut nedrept, plătește contribuții la fondul de sănătate de 25 de ani și făcea analize de rutină foarte rar.
Nemulțumirea a devenit colectivă: a fost inițiată o petiție pentru eliminarea plafonării analizelor decontate. Semnatarii solicită clarificări privind modul de finanțare și garanția continuității accesului la pachetul de bază pe care toți asigurații îl susțin prin contribuții lunare obligatorii. Președintele Asociației pentru Informarea și Protejarea Asiguraților (ARIPA) atrage atenția că peste 17 milioane de români plătesc lunar CASS, dar se lovesc constant de blocaje când au nevoie de analize paraclinice. El explică că, în teorie, contribuțiile ajung la Fondul Național de Asigurări de Sănătate, iar statul ar trebui să garanteze accesul la servicii. Analizele paraclinice, de la cele uzuale, cum sunt cele pentru tiroidă sau colesterol, până la investigații mai scumpe precum RMN sau CT, ar trebui să fie incluse în această asistență. Din păcate, există un plafon impus furnizorilor, mai ales celor privați, care limitează accesul pacienților.
Roșca susține că plafonul generează amânări periculoase. Când un laborator rămâne „fără plafon”, pacientul e trimis să revină peste una, două sau chiar trei luni, termene inacceptabile dacă există suspiciuni de boală. Mecanismul, în opinia sa, încalcă dreptul la sănătate și îi determină pe mulți să plătească din buzunar sume considerabile, uneori chiar în primele zile ale lunii, când bugetele locale se epuizează. Mai mult, există suspiciuni că unii furnizori abuzează, invocând lipsa plafonului chiar și atunci când mai au disponibilități, astfel încât pacienții sunt îndrumați spre servicii contra cost.
Lipsa transparenței agravează problema: oamenii nu pot verifica dacă plafonul este într-adevăr epuizat la un anumit laborator și, fără date reale, ajung să plătească degeaba. Roșca povestește că a fost nevoit să plătească 800 de lei pentru un RMN, deși era asigurat, pentru că toate laboratoarele din zonă i-au spus că nu mai aveau buget. Critică și modul în care sunt folosite contribuțiile la sănătate: banii trec prin ANAF și pot fi redirecționați către alte cheltuieli, în loc să fie folosiți direct pentru servicii medicale. Relația dintre stat și contribuabil ar trebui să funcționeze ca un contract social: asigurații plătesc, statul garantează accesul la servicii. Câteva sute de persoane au confirmat public că întâmpină aceleași probleme, semnalând caracterul sistemic al situației, nu doar cazuri izolate.
Răspunsul oficial a venit de la ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, care a spus că plafonul pentru analize există doar în sectorul privat, nu în cel public. El a îndemnat pacienții să se adreseze ambulatoriilor de stat, unde investigațiile sunt gratuite și nu există restricții de plafon, dând exemplul unei paciente care și-a putut face analizele imediat la un ambulatoriu public după ce nu găsise disponibilitate în clinicile private. Realitatea, însă, e mai complexă: ambulatoriile publice nu sunt întotdeauna la fel de primitoare sau eficiente, iar mulți optează pentru serviciile private nu din snobism, ci pentru organizare, curățenie și timpi de așteptare mai mici. Pentru asigurat, dacă laboratorul privat are contract cu Casa de Asigurări, serviciul ar trebui decontat la fel ca în sistemul public.
Datele arată un sistem extins: în 2024 România avea 554 de spitale publice și private, 163 de unități cu internare de zi, peste 500 de ambulatorii de specialitate, aproape 80 de policlinici, peste 180 de dispensare, aproximativ 1.000 de centre medicale de diagnostic și tratament, 96 de centre de sănătate și în jur de 10.300 de cabinete ale medicilor de familie. Fostul ministru Rafila anunțase investiții PNRR pentru modernizarea a 70 de ambulatorii, o încercare de a aduce servicii mai bune mai aproape de oameni. Rămâne însă incert dacă acest demers va continua sub actuala conducere a Ministerului Sănătății.
Noul ministru recunoaște problemele de finanțare și vorbește despre schimbări din 2026, propunând introducerea de „bani noi” prin asigurări private complementare și ruperea, în opinia sa, a monopolului Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Ideea presupune apariția unor noi asigurători care să concureze și să colaboreze transparent cu statul. Criticul principal al acestei viziuni este că, dacă resursele nu sunt alocate corect pentru costurile reale ale serviciilor, discuțiile despre suplimentări bugetare se vor relua în fiecare an.
Textul arată că plafonarea analizelor afectează atât viața de zi cu zi a oamenilor, exemplificat prin cazul lui Marian Roșca și cei 800 de lei plătiți pentru RMN, cât și mecanismele mai largi de finanțare și organizare: legislație, transparență, rolul CNAS, contractarea cu furnizorii privați și capacitatea ambulatoriilor publice. O soluție punctuală ar fi clarificarea metodei de calcul a plafonului și transparentizarea bugetelor laboratoarelor. O reformă reală implică însă revizuirea modelului de finanțare, astfel încât contribuțiile lunare să se transforme în servicii accesibile, fără blocaje. Cum se va face tranziția către un sistem mai sustenabil rămâne de urmărit, mai ales în contextul promisiunilor pentru 2026 privind reforme și extinderea asigurărilor complementare.
Credeți că introducerea unor asigurători privați complementari ar rezolva problema plafonării analizelor sau ar complica și mai mult accesul la servicii pentru cei cu venituri mici?
Fii primul care comentează