Parlamentul European a respins joi la Strasbourg două moțiuni de cenzură îndreptate împotriva Comisiei Europene conduse de Ursula von der Leyen. De la primele etape de consolidare a Uniunii până la crizele recente, moțiunile de cenzură au devenit un mijloc parlamentar de control, dar și un spectacol politic care reflectă starea alianțelor din PE.
Ambele moțiuni, una inițiată de formațiuni de extremă dreaptă și cealaltă de stânga radicală, nu au reușit să adune cele minimum 361 de voturi din totalul de 720 de eurodeputați. Prima a obținut 179 de voturi, iar a doua 133. Rezultatul indică un sprijin solid pentru Comisie în rândul majorităților de centru: 378 de eurodeputați s-au pronunțat împotriva primei moțiuni, iar 388 împotriva celei de-a doua. Din cele 720 de mandate, au fost înregistrate 594 de voturi, ceea ce înseamnă că peste o sută de membri fie au absentat, fie au rămas prezenți și s-au abținut. Acest fapt amintește că, într-un parlament numeros, absențele pot conta la fel de mult ca voturile exprimate.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat rezultatul, apreciind pe rețeaua X sprijinul „puternic” primit după respingerea moțiunilor, anunț făcut în jurul prânzului în ziua votului. În dezbaterea comună de luni seara, ea pledase pentru unitate între forțele pro-europene împotriva celor care încearcă să destabilizeze blocul comunitar, un apel obișnuit în contexte în care coeziunea instituțională este pusă la încercare.
Nu a fost însă primul caz recent de acest tip: pe 10 iulie, Parlamentul European respinsese o altă moțiune de cenzură la adresa Comisiei, inițiată de eurodeputatul român Gheorghe Piperea, din grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). Atunci votul fusese 175 „pentru”, 360 „împotrivă” și 18 abțineri, arătând din nou că tentativele de demitere nu au reușit să coaguleze o majoritate suficientă.
Aceste voturi ilustrează cât de fragmentat rămâne peisajul politic european: partidele de opoziție încearcă, prin moțiuni, să concentreze nemulțumiri, în timp ce centrul politic continuă să susțină funcționarea executivului comunitar. Cifrele, 179, 133, 378, 388, 594, vorbesc mai mult decât multe discursuri: arată echilibrul fragil între contestare și susținere, dar și importanța prezenței la vot. Ursula von der Leyen își consolidează astfel poziția în fața Parlamentului, iar respingerile repetate sugerează că orice viitoare încercare de demitere va necesita o strategie mult mai amplă decât cea demonstrată până acum.
Ursula von der Leyen a primit astăzi un sprijin clar din partea majorității eurodeputaților. Ce ar trebui, crezi, să facă europarlamentarii pentru a transforma dezbaterile politice în discuții mai clare și mai eficiente pentru cetățeni?
hm, interesant. pai nu mă mir că n-au adunat 361, chestia e că moțiunile astea sunt mai mult show decât soluție reală. și da, absențele contează — am văzut asta la votul din iulie cu Piperea, cam la fel.
ar mai fi câteva chestii utile care nu-s spuse mereu: comisia nu e doar Von der Leyen, sunt zeci de comisari care decid regulat, deci schimbarea ei nu rezolvă toate problemele. în plus procedura de cenzură e greu de folosit ca armă eficientă la un parlament atât de fragmentat; trebuie o coaliție mare, nu doar furie pe rețele.
eu cred că europarlamentarii ar putea să-și facă mai mult treaba dacă s-ar concentra pe propuneri concrete: rapoarte cu termene clare, amendamente clare care afectează bugetul sau implementarea, și mai puțin discurs teatral. și transparență reală, nu doar comunicate pe X. oamenii ar vrea să vadă ce schimbă un vot pentru viața lor de zi cu zi: reguli consum, energie, muncă, migratie — exemple practice, nu doar sloganuri.
altceva: poate ar fi bine să încerce audieri publice locale, nu doar la bruxelles/strasbourg, ca să aducă cetățenii în discuție. sau mini-foruri cu cetățeni selectați, ca în unele țări nordice, sa li se explice concret ce înseamnă politicile astea.
nu zic că e ușor, dar repetatele moțiuni fără plan nici nu schimbă nimic. si da, von der Leyen își întărește poziția pe hârtie, dar presiunea publică rămâne — cine știe, poate următoarea mișcare trebuie sa fie mai pragmatică, nu doar teatrală.