Cercetătorii care au studiat ADN foarte vechi au declarat că, în sudul Africii, a existat o populație anticǎ cu variații genetice care scapă cadrului diversității umane cunoscute până acum. Este vorba despre un grup care s-a desprins de populațiile moderne în urmă cu mai mult de 200.000 de ani, adică aproximativ în perioada în care apar primele urme de Homo sapiens, și care a trăit tot în sudul Africii, zonă din care par să provină și mulți dintre vânătorii-culegători actuali. Descoperirea subliniază importanța mediului și a geografiei: schimbările climatice și particularitățile reliefului ar fi menținut această populație relativ izolată, transformând regiunea într-un fel de refugiu climatic din care oamenii moderni s-au răspândit ulterior în restul continentului când condițiile au permis.
Datele genetice arată că nu este vorba de un grup mic și marginal: frecvența variantelor indică o populație destul de numeroasă și stabilă pe termen lung. Chiar și în condițiile izolării, trăsăturile fizice ale indivizilor nu erau neapărat surprinzătoare pentru acea epocă, ochi căprui, pigmentare cutanată ridicată și intoleranță la lactoză. De asemenea, rămășițele genetice sugerează că acești oameni nu aveau rezistență genetică la malarie sau la boala somnului, așa cum se întâlnește la populațiile moderne din regiunile afectate; s-a observat o densitate mare a modificărilor care afectează proteinele în gene implicate în funcția imunitară, un fenomen uzual în multe populații umane, iar mai puțin comun a fost nivelul ridicat de variație în gene care reglează funcția rinichilor.
Trebuie subliniat că, din perspectiva adaptărilor detectabile, nu era vorba despre o populație „mai modernă” sau dotată cu trăsături extrem de distincte față de grupurile contemporane din Africa. Ce o individualizează este tocmai faptul că a fost numeroasă, stabilă și relativ separată de celelalte populații, un tipar care contravine ideii unei conectivități constante și generalizate între toate grupurile umane din trecut. Mai mult, există indicii că variantele genetice caracteristice acestei populații au ajuns în părți din Africa de est și de vest în urmă cu aproximativ 5.000 de ani, ceea ce sugerează mișcări și amestecuri ulterioare care au redistribuit aceste trăsături. Pe măsură ce vor fi analizate mai multe mostre și se vor corela datele genetice cu cele arheologice și paleo-climatice, imaginea se va contura mai bine, dar pentru moment prezența acestui grup rămâne o piesă neașteptată în puzzle-ul evoluției umane.
Nature, 2025. Această descoperire readuce în prim-plan ideea unui refugiu climatic în sudul Africii și felul în care hidrologia, vegetația și topografia pot modela istoria populațiilor umane, nu doar migrațiile spectaculoase. Gândiți-vă la peste 200.000 de ani de separare și la modul în care genele implicate în imunitate sau în funcția rinichilor povestesc despre viața într-un context ecologic anume. Credeți că analizele genetice viitoare și săpăturile arheologice vor putea reconstrui mai exact cum și când aceste variante au ajuns în alte zone ale Africii?
Fii primul care comentează