Comunitatea românească din Alicante s-a reunit sub egida Asociației Zestrea României pentru a conserva obiceiurile și limba natală și, la fel de important, pentru a rămâne aproape unii de alții. Asociația, înființată în 2016 și coordonată de Nicolae și Claudia Boniș, funcționează mai mult ca o familie extinsă decât ca un ONG convențional: întâlniri frecvente, un ansamblu de dans popular, celebrări ale sărbătorilor naționale și organizarea petrecerilor pentru momente personale, zile de naștere, aniversări sau alte ocazii care devin motive de revedere. Când am ajuns la sediu, echipa pregătea aniversarea celei mai vârstnice membre, iar atmosfera era caldă și primitoare, exact ca la o serbare unde toți știu cine aduce sarmalele.
La Zestrea României se pune accent pe convivialitate. Mulți membri aleg să-și marcheze zilele de naștere aici, în compania prietenilor și colegilor, iar regulile sunt simple și practice: cine anunță petrecerea aduce mâncare, iar când cineva nu vrea atenție, asociația pregătește o surpriză. Nicolae Boniș spune, zâmbind: mâncare și băutură avem întotdeauna. Sarmalele sunt aproape nelipsite la astfel de întâlniri, devenind un simbol al felului în care gastronomia unește comunitatea românească din diaspora.
Proiecte precum De la Sarmale la Tapas pun în valoare dialogul cultural și schimburile culinare; inițiativa este susținută de Ambasada Regatului Spaniei în România, ceea ce evidențiază interesul pentru promovarea tradițiilor gastronomice în contexte noi. Alături de activitățile asociației apar și povești personale: tineri precum Aryana Jessyca Camarasan, crescută în Spania de părinți români, care combină studiile în gastronomie cu munca de sous-chef într-un restaurant din apropierea Alicante, sau chef-ul Antonio Segura de la MOON, care recunoaște că dorește să descopere mai mult din bucătăria românească. Astfel, întâlnirile comunității devin și spații de schimb cultural, unde rețetele se discută la fel de firesc ca planurile pentru următorul eveniment.
Detaliile tehnice ale materialului, precum montajul video realizat de Sergiu Ioana sau transcrierea interviului prin Vatis Tech, completează portretul acestei inițiative bazate pe implicare locală și rețele informale, de exemplu un grup de WhatsApp în care oamenii anunță ce vor găti la următoarea întâlnire. Aceste mici mecanisme practice mențin fluența activităților și fac din organizare ceva simplu și flexibil: cineva propune, alții contribuie, iar toată lumea se adună.
Proiectul scoate în relief două aspecte clare: menținerea identității culturale prin sărbători și mâncare, precum și deschiderea către schimbul cultural cu gazda spaniolă, vizibilă prin sprijinul Ambasadei. Acestea se concretizează prin cifre și nume: asociația funcționează din 2016, inițiative ca De la Sarmale la Tapas au susținere instituțională, iar persoane precum Nicolae și Claudia Boniș sau tineri ca Aryana conectează generațiile. Din punct de vedere tehnic, materialele video au fost realizate de Sergiu Ioana, iar interviurile au fost transcrise de Vatis Tech.
Zestrea României din Alicante este un exemplu palpabil despre cum comunitățile din diaspora își construiesc spații vii: nu sunt doar locuri de întâlnire, ci centre unde limba, mâncarea și obiceiurile se păstrează și se îmbogățesc. E remarcabil cum o farfurie de sarmale poate fi atât un act de memorie culturală, cât și un simplu motiv pentru a sta la povești. Vă stârnește curiozitatea să aflați care este rețeta de sarmale preferată la următoarea întâlnire a Zestrei?
Sarmale+prieteni = acasă, daaa, ce delicii!
mișto vibe, îmi amintește de Hora de la Prislop; sarmale ftw 😊
Ce dragă chestie, chiar nu m-așteptam să fie un fel de „club de familie” acolo. eu am prieteni în Alicante și ziceau că au văzut afișe pe fb cu Zestrea, dar nu știam detalii. mă bucur că se țin de rețete — sarmalele țin loc de discuții serioase, haha.
oricum, pt cine vrea să învețe rețeta tradițională, un pont: multe comunități din diaspora fac varză murată de casă în butoaie mici (nu numai din cele mari), și asta schimbă total gustul. în Spania e ok să folosești și orez cu bob mai scurt, se găsește la magazine românești de prin Alicante sau în Elche.
știu pe cineva, Maria, care le pune puțin cimbru + foaie de dafin uscată și iese altfel, plus un strop de zahăr în sos ca să taie aciditatea. un alt trick: pune câteva frunze de viță (dacă ai) între straturi, dă o aromă faină.
mi se pare mișto că au susținere de la ambasadă, asta deschide mai multe posibilități pt schimburi culinare cu chefii locali. dacă tot zic de chef Antonio, poate ar fi tare un workshop live unde să învețe și spaniolii cum se fac sarmalele tradi (nu doar versiuni tapas).
orice comunitate are nevoie de locuri d-astea. și da, mă interesează rețeta preferată la următoarea întâlnire, pls share dacă aflați ms 😊