Ministrul Educației și Cercetării discută despre situația țării în 2025, despre amenințările interne și externe care îngreunează funcționarea statului și despre felul în care educația și cercetarea pot servi drept ancore pentru unitatea României, inclusiv în intervențiile rostite la evenimentul organizat de Ambasada României în Statele Unite ale Americii. Istoric, națiunile trec prin perioade de scădere a încrederii între oameni, iar România nu face excepție: polarizările apărute sunt mai mult decât dispute politice—sunt crăpături în țesutul social care se pot transforma în probleme serioase dacă nu sunt remediate la timp. Am semnalat această lipsă de încredere încă de acum peste zece ani, iar absența măsurilor adecvate a condus astăzi la o stare în care antagonismele pun în pericol coeziunea națională.
Ministrul caracterizează anul 2025 drept unul dintre cei mai dificili ani de după 1989. În prima parte a anului, România a traversat o criză politică majoră în contextul unei politici de austeritate, iar în a doua parte s-a instalat o criză fiscal-bugetară care pune în pericol funcționarea instituțiilor publice. Aceste șocuri interne survin într-un mediu internațional tot mai tensionat: război la graniță și o perioadă în care instituțiile democratice și ordinea globală se reconfigurează. Am mai avut crize anterior, dar rareori atât de interconectate și rareori într-un cadru extern atât de complicat, nu este momentul potrivit pentru experimente riscante.
Răspunsul propus pornește de la necesitatea construirii de punți între români fără a șterge valori sau opinii diferite; pluralismul este firesc într-o democrație, dar respectul și solidaritatea rămân fundamentale când e vorba de binele comun. Fiecare trebuie să își îndeplinească responsabilitățile acolo unde se află, ministrul pune accent pe responsabilitate concretă, nu doar pe vorbe. Ca demnitar, el concepe viitorul României ca pe o societate bazată pe cunoaștere; obiectivul său este ca cercetarea să genereze cunoaștere relevantă, iar educația să o disemineze eficient, astfel încât aplicarea acelei cunoașteri să aducă bunăstare tuturor. Acest lucru solicită ecosisteme educaționale și de cercetare integrate: în școală, accentul trebuie pus pe elevi, iar cadrele didactice și personalul auxiliar sunt principalii vectori ai actului educațional; părinții, autoritățile locale și naționale și mediul socio-economic au roluri indispensabile. În cercetare, resursele trebuie direcționate spre producerea de cunoaștere cu impact teoretic și practic, iar cercetătorii trebuie să colaboreze cu sistemul educațional, cultura, industria și societatea în ansamblu. Dincolo de atribuțiile oficiale, acest demers este prezentat ca o obligație față de generațiile care au construit țara, față de cele care trăiesc acum și față de cele care vor veni.
Ministrul atrage atenția asupra unui pericol tot mai discutat: pseudoștiința și analfabetismul funcțional. Cunoașterea este privită ca antidot; analfabetismul funcțional, ca un virus care subminează o societate bazată pe cunoaștere. Conceptul este explicat clar: e vorba despre dobândirea insuficientă a unor competențe-cheie sau despre incapacitatea de a le folosi în viața cotidiană, ceea ce ne face vulnerabili la manipulare și teorii conspirative și ne afectează integrarea pe piața muncii. În funcție de cât de bine sunt aplicate politicile în educație și cercetare, o societate poate prospera sau poate rămâne în subdezvoltare, ba chiar aluneca spre obscurantism. Fără cercetare, riscăm să devenim o colonie științifică și tehnologică; fără educație, riscăm să ne transformăm într-o civilizație eșuată sub influența ignoranței. Ținând cont de situația descrisă și de concluziile din Raportul QX, ministrul a clasificat analfabetismul funcțional drept risc de securitate națională și a alocat o parte substanțială din resursele mandatului pentru combaterea sa, prin măsuri directe, precum învățarea remedială și reducerea abandonului școlar, și prin reforme care întăresc alternativele, reforma curriculară, promovarea gândirii critice și adoptarea metodelor moderne de învățare. El apreciază că această direcție a fost inclusă în Strategia Națională de Apărare a Țării pentru perioada 2025-2030 și o consideră o datorie patriotică de pus în practică.
Ziua Națională a fost reamintită ca un prilej de unitate: aparține tuturor românilor, oriunde s-ar afla. Ministrul a transmis același mesaj și în Statele Unite, la evenimentul organizat de Ambasada României în SUA, care a reunit sute de persoane, inclusiv mulți cetățeni americani, iar fotografiile de la acel moment au reflectat participarea numeroasă. Patriotismul, subliniază el, nu înseamnă izolare, ci promovarea românității în cele mai importante colțuri ale lumii și manifestarea respectului, solidarității și responsabilității prin gesturi concrete. La mulți ani, români, oriunde vă aflați. La mulți ani, România.
Strategia Națională de Apărare a Țării pentru perioada 2025 – 2030 cuprinde lupta împotriva analfabetismului funcțional. Mesajele ministrului leagă crizele politice și fiscale din 2025 de necesitatea unui ecosistem educațional centrat pe elevi și pe cercetare și de importanța solidarității între români, evidențiate chiar și la Ziua Națională organizată la Ambasada României în SUA. Implementarea practică prin remedial learning, reducerea abandonului școlar și reforma curriculară va arăta dacă aceste idei se vor transforma în politici eficiente sau vor rămâne doar pe hârtie. Cum considerați că pot administrațiile locale și școlile să prioritizeze aceste măsuri în anii următori?
Ce trist… ma uit la astea si mi se face dor de o Românie care mai credea in oameni. Am crescut cu scoala din sat, cu invatatorul care mai punea suflet, si vazand azi sate fara scoala, profesori plecati, tineri care emigreaza dupa 2007, mi se rupe inima. PISA zice de ani ca stăm sub media OCDE la citire si mate, iar asta nu e doar cifra — e viitor furat. Daaa, reforme, strategii, suna bine pe hartie, dar la nivel local ai nevoie de bani pt remedial learning, afterschool, formare reala pentru profesori si sprijin consistent de la primarii + ONG-uri; exemple bune sunt tari ca Estonia, care au investit in educatie timpurie si formarea cadrelor si s-a vazut. Mi se pare irrational sa vorbim de misiuni si aparare fara sa asiguram alfabetizarea functionala; daca nu, ne transformam incet intr-o tara care exporta oameni buni si importa solutii. Sunt nostalgic si trist. Parca vrem binele, dar ne lipseste vointa si rabdarea. 🙁