Cercetători din Canada și SUA au identificat un mecanism prin care mitocondriile din celulele renale ale șoarecilor îmbătrâniți pot alimenta inflamația legată de vârstă, observând că ADN-ul mitocondrial deteriorat ajunge în citosol și activează enzime inflamatorii. Descoperirea conectează defecte moleculare specifice cu un fenomen mai larg, cunoscut de mult timp drept inflamație cronică asociată îmbătrânirii.
Încă din primele cercetări asupra mitocondriilor, organite inițial recunoscute pentru rolul lor în generarea energiei, oamenii de știință s-au întrebat cum pot aceste „uzine” mici afecta starea pe termen lung a unei celule. Studiul recent pleacă de la o observație simplă: în celulele renale ale șoarecilor în vârstă, ADN-ul mitocondrial prezenta un exces de anumite nucleotide dăunătoare stabilității genomului mitocondrial. Drept urmare, mitocondriile par să „expulzeze” fragmentele anormale în citosol, iar ADN-ul mitocondrial liber acolo declanșează căi inflamatorii care pot accelera îmbătrânirea celulară. Timothy Shutt, geneticist medical la Universitatea din Calgary, afirmă că studiul clarifică modul în care mitocondriile scapă de ADN-ul lor, oferind indicii despre contribuția acestor organite la inflamația cronică asociată vârstei.
Echipa a utilizat un model de șoareci modificați genetic care nu exprimă enzima MGME1, necesară pentru replicarea corectă a genomului mitocondrial. Acești șoareci dezvoltă inflamații renale odată cu înaintarea în vârstă, iar analizele au identificat fragmente libere de mtDNA în celulele rinichilor care au declanșat activarea enzimelor inflamatorii. Mecanismul propus leagă un dezechilibru de nucleotide de erori în replicarea mtDNA: nivelurile reduse de deoxiribonucleotide determină încorporarea excesivă a unor nucleotide de tip RNA în ADN-ul mitocondrial, ceea ce perturbă replicarea și determină mitocondriile să elimine fragmentele compromise. Aceste fragmente eliberate în citosol par a funcționa ca semnale care pornesc răspunsuri inflamatorii.
David Sinclair, geneticist la Harvard University, observă că rezultatele răspund unei întrebări vechi legate de scurgerile de mtDNA și inflamație, dar precizează că nu este încă clar dacă acest mecanism apare în mod natural odată cu îmbătrânirea organismelor sau doar în anumite condiții experimentale ori patologice. Următoarele etape ale cercetării urmăresc să clarifice în ce măsură mtDNA eliminat contribuie efectiv la îmbătrânirea celulară și la inflamație, o problemă încă nerezolvată în domeniu.
Lucrarea pune în evidență legătura dintre un defect molecular precis, precum lipsa MGME1 sau dezechilibrul de nucleotide, și manifestări la nivel de organ, cum este inflamația renală la șoareci. Studiul menționează nume concrete, MGME1, mtDNA, Timothy Shutt, David Sinclair, și indică direcții clare pentru investigațiile viitoare privind îmbătrânirea și semnalizarea inflamatorie. Credeți că intervențiile care refac echilibrul nucleotidelor sau împiedică eliberarea de mtDNA ar putea diminua inflamația asociată vârstei?
Fii primul care comentează