Recenta licitație pentru contracte de diferență (CfD) a fost o mare revelație pentru industria energetică din România. În cadrul celei de-a doua runde de licitație, prețurile la energia solară au atins minime record, dar lucrurile nu au mers la fel de bine pentru energia eoliană. Capătul de contracte a fost stabilit pentru o capacitate totală de 2 GW, cu un preț maxim de 80 euro/MWh. Cu toate acestea, doar 60% din capacitatea planificată a fost adjudecată, iar cel mai mic preț a fost de 65, 17 euro/MWh pentru un proiect de 211 MW din județul Constanța. Pe de altă parte, capacitatea solară a fost achiziționată în întregime, atingând 1, 49 GW cu un preț minim de 35, 77 euro/MWh, în cadrul unui proiect fragmentat în oferte mai mici.
Diferența notabilă dintre aceste licitații este evidentă. În runda anterioară, prețurile pentru solar erau de 51 euro/MWh, iar pentru eolian de 65 euro/MWh, ceea ce făcea ca piața să pară mai echilibrată. Acum, însă, modul în care s-a desfășurat licitația a fost schimbat, eliminându-se limita de capacitate per ofertant și stabilind un principiu de “Nu face rău semnificativ”, pentru a încuraja o participare mai amplă.
Una dintre întrebările arzătoare rămâne: sunt aceste prețuri primele semne ale unei piețe în declin? Se pare că mulți dezvoltatori, care nu au primit contracte în prima rundă, au preferat să stea deoparte, temându-se că nu ar putea concura cu prețurile extrem de scăzute venite din partea celor care au obținut contracte. Există o stare de frustrare în piața solară, iar dorința de a “prinde ceva” devine evidentă. Unele estimări sugerează că numărul orelor cu prețuri negative și penalitățile pentru dezechilibrări au dus la oferte cu profituri minime sau inexistente.
Pe lângă aceasta, prețurile mici, în intervalul 35-45 euro/MWh, ar putea influența negativ și viitorii cumpărători, care s-ar putea să creadă că aceste valori sunt rezonabile atunci când negociază contracte de achiziție de energie electrică. Există riscul ca ei să aștepte oferte mai bune, ceea ce, în realitate, ar putea să nu se materializeze.
Un alt aspect de luat în considerare este că inflația poate depăși prețul de strike, dat fiind că indexarea se face la fiecare trei ani și doar dacă inflația depășește 10%. Deocamdată, inflația a rămas în intervale cu o singură cifră, ceea ce ar putea face ca dezvoltatorii să se confrunte cu prețuri de strike mult mai scăzute decât ar fi necesar. Aceasta reprezintă un risc semnificativ, mai ales în condițiile în care dezvoltatorii trebuie să își recupereze și costurile de dezvoltare.
Pentru a îmbunătăți participarea pe piață, ar fi util să se ajusteze modul în care sunt structurate contractele. Acum, generatorii CfD sunt stimulați să vândă cât mai multă energie la prețuri de piață, dar acest lucru poate descuraja alți participanți care nu pot oferi oferte la prețuri atât de mici. O modificare a mecanismului de împărțire a profitului ar putea încuraja mai mulți dezvoltatori să depună oferte reale.
De asemenea, promovarea stocării energiei ar putea contribui la o mai bună echilibrare a rețelei. Multe din proiectele actuale nu permit generarea și stocarea energiei pentru plăți CfD, ceea ce limitează opțiunile dezvoltatorilor. Implementarea unor politici care să permită includerea stocării ar putea sprijini o gestionare mai eficientă a rețelei electrice.
Într-un climat în care piața se află într-o stare de așteptare, este esențial ca România să-și concentreze eforturile pe proiecte care oferă stabilitate financiară. Cu o țintă ambițioasă de a dezvolta 10 GW de capacitate solară și eoliană până în 2030, strategiile care favorizează o participare mai activă pe piață sunt mai necesare ca niciodată. Ce părere ai tu despre cum pot fi îmbunătățite condițiile pentru dezvoltatorii din domeniul energiei regenerabile?
Interesant, dar mie-mi pare că s-a mers prea mult pe „câștig imediat” și nu pe sustenabilitate; prețurile astea mici pot tăia pur și simplu picioarele proiectelor care mai au costuri reale de dezvoltare și conectare, deci nu e chiar o victorie. Și da, stocarea ar fi cheia — dacă s-ar permite proiectelor să includă baterii și să fie remunerate pentru flexibilitate, ofertarea ar deveni mai realistă, nu doar curse de dumping; vezi să nu se întâmple ca după 2 ani să rămânem cu capacitate, dar fără operatori solvabili. Oricum, regula aia cu indexarea la 3 ani e problemă mare; dacă inflația sare, cine plătește diferența? dezvoltatorii nici nu vor să înceapă fără niște mecanisme de ajustare mai sensibile, deci politici clare + suport pentru grid + promovare stocare = minim condiție ca să nu plătim pe termen lung din prostie.
nu prea mă mir, piața e dată peste cap de cine are bani și rulează pe pierdere ca strategie, după aia restu se sperie și stau pe margine. și da, lipsa stocării e criminală — dacă ai baterii poți vinde când prețul e ok, nu doar când bate soarele sau vântul. poate ar trebui CfD-uri care să includă penalități/bonusuri legate de flexibilitate: cine pune și stocare sau participa la balansare ia puțin mai mult, cine doar pompează la preț minim rămâne cu riscul.
pe de altă parte, indexarea aia la 3 ani e ciudată — inflația mănâncă profitul rapid, daca nu ajustezi mai des rămâi cu proiecte neviabile. ar mai ajuta contracte cu maturități mixte sau tranche-uri, ceva care să nu-ți blocheze tot riskul pe 15-20 ani la un strike mic. bănuiesc că bănci vor cere garanții mai mari acum, deci costul capitalului crește.
ah, și partea de licitare: nu îi obliga pe toți să concureze pe bucăți uriașe; a fragmenta intentional (pt proiecte mici) și a oferi pachete locale ar aduce mai mulți jucători locali, nu doar corporații mari. educație financiare pentru dezvoltatori mici ar ajuta mult, multe proiecte cad pe greșeli de planificare sau contracte prost negociate.
în fine, pare ok să încurajezi competiția dar fără niște reguli care să protejeze minim profitabilitatea. altfel o să vedem multe proiecte amânate sau vândute pe 1 leu. vezi să nu…
eu zic că pare cam panică pe banii ăștia. daaa, solarul a dat prețuri mici dar nu înseamnă că e totul ok pe termen lung. dezvoltatorii mici chiar pot să fie scoși din piață, iar indexarea aia la 3 ani e un mare risc — dacă inflația sare, prea târziu recuperezi.
plus storage-ul aia e cheia, serios. fără baterii sau flexibilitate, toți vând când e oversupply și pierd. ar trebui niște scheme care să încurajeze pairing cu stocare și PPA-uri pe termen mediu, nu doar cutii de CfD care premiază pe cine taie cel mai mult prețul.
și da, ar trebui niște plafoane/bonusuri pt jucătorii locali mici, altfel piața devine doar pt 2-3 big guys. cine știe, poate o mică ajustare la sharing-ul profitului ar aduce mai multă competiție reală.
păcat că totul pare făcut pe repede înainte, trebuie și niște reguli care să țină cont de costuri reale de dezvoltare. vezi să nu rămânem cu proiecte subfinanțate care după 5 ani mor sau vând la prețuri ridicole.