De-a lungul timpului, maniera în care au fost tăiate şi reglementate pădurile a decis cine a câştigat şi cine a pierdut, iar o modificare recentă a legislaţiei din Brazilia reaprinde această dezbatere. Parlamentul brazilian a adoptat o lege care permite regularizarea retroactivă a proprietăţilor defrișate sau a terenurilor eliberate fără autorizaţie, fără obligaţia refacerii solului sau a condiţiilor ecologice; schimbările reduc şi controlul asupra proiectelor majore precum irigaţii, baraje, lucrări de canalizare, drumuri şi infrastructură energetică, iar consultările obligatorii cu comunităţile sunt mult mai restrânse, ceea ce poate exclude din proces persoane fără titluri de proprietate formale. Reacţia vine şi din partea Naţiunilor Unite: raportorul special pentru dreptul la un mediu sănătos, Astrid Puentes Riaño, a atras atenţia că legislativul a trecut peste veto-uri şi că noile prevederi pot contraveni angajamentelor internaţionale ale Braziliei.
Practic, legea deschide calea pentru ca defrişările neautorizate să fie legalizate retroactiv fără remedieri ecologice, iar proiectele cu impact major să fie evaluate sumativ sau deloc din punct de vedere al mediului. Aceasta conduce la o fragmentare sporită a habitatelor şi la riscuri crescute pentru biodiversitate, cursurile de apă şi calitatea aerului. Modificările procedurii de acordare a autorizaţiilor restrâng sau elimină lista persoanelor şi comunităţilor care trebuie consultate, afectând în mod deosebit populaţiile indigene şi alte grupuri fără titluri cadastrale recunoscute. Efectul poate fi dublu: pe de o parte accelerarea investiţiilor şi a lucrărilor, pe de altă parte pierderea unor mecanisme esenţiale pentru prevenirea daunelor sociale şi de mediu.
Astrid Puentes Riaño a spus că este îngrijorătoare decizia legislativului de a ocoli veto-urile şi a subliniat că aceasta vulnerabilizează capacitatea Braziliei de a-şi proteja resursele fundamentale. Ea a remarcat că nu este un fenomen izolat: multe state reduc evaluările de impact de mediu pentru a nu împiedica dezvoltarea sau investiţiile. Tăierea acestor evaluări apare într-un moment în care comunitatea ştiinţifică avertizează asupra unei crize triple legate de schimbările climatice, pierderea biodiversităţii şi contaminarea toxică; în acest context, evaluările de impact nu sunt doar o formalitate birocratică, ci un instrument vital pentru prevenirea efectelor asupra sănătăţii publice, drepturilor omului şi securităţii climatice. Raportorul a avertizat că slăbirea acestor proceduri nu este un detaliu tehnic, ci pune în pericol supravieţuirea unor sisteme naturale şi comunităţi, iar unele daune pot fi ireversibile.
Cazul brazilian poate fi perceput ca o reflecţie a tensiunilor globale: pe de o parte state care îşi asumă angajamente climatice la summituri precum COP30, iar pe de altă parte politici interne care financează dezvoltarea imediată şi relaxează rigorile de mediu, invocând lipsa resurselor sau nevoia de creştere economică. Această paralelă scoate în evidenţă contradicţiile dintre discursul public internaţional şi deciziile concrete luate la nivel naţional.
Astrid Puentes Riaño apare aici ca un semnal clar în legătură cu legea de autorizare de mediu adoptată în Brazilia. Tema centrală este tensiunea între impulsul pentru dezvoltare rapidă şi necesitatea protecţiei pe termen lung a mediului, drepturilor populaţiilor indigene şi sănătăţii publice, iar exemplele concrete includ defrişările regularizate retroactiv, proiectele de infrastructură scutite de evaluări detaliate şi excluderea comunităţilor fără titlu. A rămâne doar cu promisiuni la conferinţe precum COP30, în timp ce reglementările interne se relaxează, ridică întrebări practice despre cum vor fi respectate angajamentele internaţionale şi cine va suporta costurile efectelor ireversibile.
Cum consideraţi că ar trebui balansate nevoile de dezvoltare cu protecţia pădurilor şi cu drepturile comunităţilor indigene în Brasilia şi în alte state bogate în resurse naturale?
Fii primul care comentează