Tema extinderii Uniunii Europene a revenit în prim-plan la Bruxelles și în capitalele europene, unde liderii, de la cancelarul german la președintele Franței și la președinta Comisiei Europene, vorbesc din nou despre admiterea unor noi state. Subiectul combină ecouri din perioada post-Război Rece, când UE s-a mărit semnificativ în 2004, cu îngrijorări actuale legate de securitate, reforme democratice și sprijin pentru Ucraina, Moldova și țările din Balcanii de Vest.
Europarlamentarii și responsabilii repetă că extinderea reprezintă o investiție în securitatea și libertatea comună, dar opinia publică rămâne prudentă: un sondaj Eurobarometru arată că 37% dintre europeni se tem de costurile suportate de contribuabili, aceasta fiind a treia preocupare după migrația necontrolată (40%) și corupție, criminalitate organizată și terorism (39%). În state precum Austria, Cipru, Germania și Belgia, costurile sunt chiar principala temere.
Proiectele inițiale pentru bugetul UE 2028–2034 nu cuprind însă sume destinate noilor membri. Ele prevăd 43 de miliarde € pentru fonduri de pre-aderare și 100 de miliarde € pentru o rezervă dedicată Ucrainei, iar Comisia afirmă că bugetul poate fi ajustat odată ce devine clar calendarul extinderii. Concluzia este limpede: fără un calendar concret, UE nu pare pregătită să primească în mod serios mai mulți membri în următorul deceniu, cu excepția unor state mici al căror efect financiar ar fi marginal, cum ar fi Muntenegru, Albania sau Moldova.
Această nesiguranță a afectat credibilitatea procesului de aderare. Un deceniu de blocaje bilaterale și rezerve exprimate de unele state membre a demoralizat reformatorii din țările candidate și a alimentat forțele populiste anti-europene care pun la îndoială încrederea în UE ca partener. Dacă obiectivul este stimularea reformelor care să întărească statul de drept și instituțiile democratice, mesajul trebuie să fie diferit: o cale clară și credibilă spre aderare, susținută de resurse concrete.
Cheltuielile efective ale integrării noilor membri nu sunt, în esență, astronomice. Principalele costuri provin din includerea noilor state în politica agricolă comună și în politicile de coeziune. Un studiu comandat de comisia de buget a Parlamentului European estimează că admiterea a nouă noi membri, Ucraina, Moldova, Georgia și cele şase state din Balcanii de Vest, poate fi asimilată dacă statele membre actuale sunt dispuse la ajustări. Modelul arată că, pentru a păstra cheltuielile la nivelurile actuale, toate cele 27 de state ar trebui să accepte o reducere de aproximativ 15% a finanțării pentru politica agricolă, iar 15 state mai vechi să accepte o diminuare de circa 24% a fondurilor de coeziune. Chiar și fără astfel de tăieri, studiul concluzionează că costurile ar rămâne gestionabile.
Scenariul optimist privind calendarul indică că, la ritmul actual al reformelor, doar Muntenegru ar avea șanse să adere înainte de 2030. Din acest motiv, cheltuielile pentru noii membri ar trebui planificate pentru intervalul 2031–2034. Aplicând un model de tranziție pentru plățile agricole, începând de la 25% în 2031 și crescând cu 5 puncte procentuale în fiecare an, studiul estimează costuri brute anuale pentru noile state între 13, 4 și 14, 7 miliarde €. După deducerea contribuțiilor acelor state la bugetul UE, costul net anual maxim ar ajunge la 8–9 miliarde €, echivalentul a aproximativ trei procente din bugetul anual planificat al Uniunii. Pe ansamblu, suma cumulată propusă pentru perioada 2031–2034 ar fi de 56, 3 miliarde € cheltuieli brute, din care contribuțiile proprii ar reduce 22, 4 miliarde €, rezultând un total net de 33, 9 miliarde € pe patru ani.
Dincolo de cifre, miza este politică și simbolică. Alocarea clară a resurselor ar transmite un semnal că angajamentele europene nu sunt doar declarative: ar încuraja combatanții ucraineni, oficialii moldoveni și reformatorii din Balcanii de Vest să creadă într-un viitor european, iar liderii din capitalele statelor membre ar arăta că sunt pregătiți să transforme discursul în finanțare concretă. Oricâte declarații solemne ar face oficialii, nimic nu înlocuiește demonstrarea seriozității prin resurse palpabile.
Autorul analizei este Kristof Bender, vicepreședinte și analist principal la European Stability Initiative, coordonând cercetarea privind extinderea UE și Europa de Sud-Est. Activează în regiune din anii 1990 și este Europe’s Futures Fellow la Institute for Human Sciences din Viena. Versiunea în limba engleză a textului a fost publicată de Euobserver. Contact: [email protected].
Estimarea de 8–9 miliarde € pe an pentru costul net al noilor membri oferă un reper concret în dezbatere. Această cifră confruntă două realități: necesarul de resurse pentru a transforma promisiunile în reforme și reticența publică în privința impactului bugetar. Lecțiile din 2004 și discuțiile actuale despre Ucraina, Moldova și Balcanii de Vest arată că politica extinderii rămâne un test al coeziunii europene și al voinței politice. Considerați că alocarea acestor fonduri ar întări credibilitatea UE în ochii țărilor candidate?
Fii primul care comentează