Festivalul de la Veneția a oferit o surpriză care combină umor fin și reflecție familială: filmul regizat de Jim Jarmusch, intitulat Tată, mamă, soră, frate, a plecat sâmbătă cu marele trofeu. Producția, care îi aduce împreună pe Adam Driver, Vicky Krieps și Cate Blanchett, a cucerit juriul și publicul printr-un ton temperat și repere relaționale simple, dar meticulos construite, o formă de tradiție a cineaștilor care preferă detaliul în locul grandorii.
Premiul acordat lui Jarmusch a reprezentat o surpriză în raport cu câteva titluri date drept favorite: The Voice of Hind Rajab, clasat pe locul al doilea, și No Other Choice de Park Chan-wook, care, surprinzător, a plecat fără distincții. Jarmusch a subliniat că cineaștii nu sunt motivați de spiritul competiției, dar a mulțumit pentru onoare, vorbind despre aprecierea unui film liniștit, o formulare care dezvăluie mult despre opțiunea festivalului pentru subtilitate în fața fastului.
Juriul, prezidat de Alexander Payne, a făcut și alte alegeri notabile. Actrița chineză Xin Zhilei a fost desemnată cea mai bună actriță pentru rolul principal din Soarele răsare asupra tuturor, regizat de Cai Shangjun, care spune povestea unui triunghi amoros ambientat în lumea fabricilor clandestine din Guangzhou. Premiul pentru cel mai bun actor i-a revenit italienului Toni Servillo, pentru portretizarea unui președinte la final de mandat în La Grazia, semnat de Paolo Sorrentino.
La rubrica regie, Benny Safdie a primit premiul pentru The Smashing Machine, o biografie cinematografică dedicată universului artelor marțiale mixte, film care a reaprins discuțiile privind posibile nominalizări la Oscar pentru starul principal, Dwayne Johnson. E evident că festivalul a încercat să echilibreze lucrări de tonuri variate: de la dramă socială la portrete politice și biografii sportive.
Privind palmaresul acestei ediții, reiese o predilecție pentru filme ce pun în prim-plan personaje și relații, mai degrabă decât spectacolul în sine. Acordarea marelui premiu unui film „liniștit” transmite ideea că, uneori, economia tonului și grija pentru detaliu pot răsturna zgomotul și grandilocvența. Rămâne de văzut cum vor influența astfel de decizii selecțiile viitoare ale festivalurilor și percepția publicului asupra starurilor implicate, în special când nume ca Adam Driver, Cate Blanchett sau Dwayne Johnson sunt la mijloc. Ce părere ai despre preferința pentru un film mai intim în detrimentul unor producții considerate favorite?
nu mă așteptam la jarmusch dar ok, uneori liniștea știe mai multe decât gălăgia
adam driver iarăși face chestii fine, și cate blanchett la fel, dar serios io aș fi vrut să văd mai multă atenție la sound design în astfel de filme, face diferența subtilă între tăcere și plictiseală
vezi să nu subestimăm și miza culturală: festivalurile tot încearcă să readucă în discuție cinemaul de autor ca antidot la blockbusteri, și prin asta actorii capătă alt tip de expunere care nu e neapărat despre box office ci despre trofee și credibilitate pentru viitoare proiecte
pe de altă parte park chan wook fără distincții e surprinzător dar nu imposibil, festivalurile votează emoție nu neapărat nume mari, și uneori preferința asta schimbă traiectoria filmului la festivalurile americane ulterior
orice-ar fi, bine că publicul are opțiuni, iar filmele care merg pe subtil rămân în cap mai mult timp decat efecte spectaculoase care uită lumea repede
ms cine a cântărit riscurile, mie mi se pare ok decizia, daaa sunt și dezamăgit pe alocuri dar asta e cinema, cine știe…