Statisticile INS privind ocuparea forței de muncă ne pun față în față cu cine lucrează, cine nu și ce anume stă la bază în România. Tema nu e nouă: de-a lungul secolelor, mobilitatea forței de muncă a reflectat transformări economice, migrație și norme sociale, de la meșteșuguri la fabrici și, acum, la servicii și economie digitală, iar datele recente scot în evidență multiple fațete ale acestei situații.
Conform datelor, în România există peste 8, 2 milioane de persoane apte de muncă, dar doar 63% dintre ele sunt angajate. Asta înseamnă că patru din zece persoane apte de muncă nu au un loc de muncă, deși ar putea munci. Unii recunosc că nu sunt interesați să se angajeze; alții spun că aplică și trimit cv-uri, dar nu găsesc poziții potrivite. Cauzele sunt diverse: discriminare pe criteriul vârstei, lipsa locurilor de muncă în mediul rural, responsabilități familiale sau pur și simplu insuficiența oportunităților.
Exemplul lui Valentin e relevant: la 55 de ani a rămas fără job și a căutat luni de zile un loc ca instalator sanitar. A fost refuzat de multe ori, majoritatea angajatorilor invocând vârsta. În final a acceptat un post de agent de pază, meserie frecventă pentru persoanele peste 50 de ani, ceea ce arată atât preferințele angajatorilor, cât și barierele în accesarea altor ocupații. Valentin spune că a trimis în jur de 30 de CV-uri înainte să obțină un loc de muncă; acest număr ilustrează efortul real din spatele procentelor statistice.
Diferențele urban-rural rămân semnificative: în mediul urban aproape 70% dintre persoanele apte de muncă sunt angajate, în timp ce în mediul rural rata scade spre 60%. Locurile de muncă sunt concentrate în orașe, iar pentru cei din zonele rurale distanțele, costurile de transport sau de cazare fac multe oferte nepractice. Localnicii spun că, în satele lor, nu există instituții sau companii care să ofere locuri de muncă stabile; munca ocazională sau zilieratul sunt singurele opțiuni, și acelea sporadice. Pentru mulți, deplasarea către oraș nu acoperă costurile sau nu este fezabilă zilnic.
Situația femeilor are și ea nuanțe specifice: puțin peste jumătate dintre femeile din România sunt active pe piața muncii, în timp ce două treimi dintre bărbați au un loc de muncă. Munca nedeclarată sau activitățile casnice rămân adesea invizibile în statistici. Elena, o femeie de 30 de ani dintr-un sat din Iași, mamă a patru copii, explică de ce nu a căutat un job: se ocupă de gospodărie, animale și copii de dimineață până seara. Munca ei este fizic solicitantă, dar nu este contabilizată ca angajare formală. Sociologul Ciprian Iftimoaei subliniază exact acest aspect: multe femei nu stau degeaba, ci muncesc intens, chiar dacă nu sunt salariate.
La nivel european, România înregistrează o rată de ocupare mai scăzută decât media UE. Eurostat raportează o rată de ocupare de 75, 8% pentru UE, măsurând persoanele care muncesc cel puțin o oră pe zi și obțin un venit. Diferența față de România e clară în aceste cifre: un număr mai mare de cetățeni fără ocupație comparativ cu media europeană.
O problemă îngrijorătoare vizează tinerii. Aproape 80% dintre tinerii sub 24 de ani care au abandonat școala nu lucrează. Este un mix între abandonul timpuriu al școlii și lipsa integrării pe piața muncii, ceea ce ridică întrebări legate de formarea profesională, orientarea vocațională și măsurile de suport pentru reintegrare.
Pe scurt, cifrele și mărturiile personale conturează un tablou complex: discriminare pe criteriul vârstei pentru persoanele peste 50 de ani, lipsa infrastructurii economice în mediul rural, responsabilități familiale care limitează accesul femeilor la piața muncii și un deficit de incluziune pentru tinerii care părăsesc sistemul educațional. Răspunsurile cer politici coerente: stimulente pentru angajatori, adaptarea ofertei de formare la cerințele pieței, servicii de îngrijire pentru copii accesibile și debutează, și strategii locale de dezvoltare economică care să reducă decalajul urban-rural.
Datele despre Valentin, Elena, procentul de 63%, rata europeană de 75, 8% și aproape 80% pentru tinerii neangajați care au abandonat studiile oferă elemente concrete pentru înțelegerea realității. Ce măsuri crezi că ar sprijini cel mai mult integrarea pe piața muncii a persoanelor excluse, programe de formare, facilități pentru îngrijirea copiilor, subvenții pentru angajatori sau altceva?
Fii primul care comentează