De secole, imagini care par să te urmărească cu privirea ridică întrebări ce nu se sting. Opera lui Johannes Vermeer abundă în astfel de mistere, iar Fata cu cercel de perlă rămâne, poate, cea mai dezbătută dintre ele; un argument recent sugerează că modelul ar putea fi Magdalena van Ruijven, fiica unuia dintre marii mecenați ai artistului, încadrată într-un context religios și social bine determinat în Delft și Rotterdam.
Istoricul de artă Andrew Graham-Dixon își expune această ipoteză în cartea sa, Vermeer: A Life Lost and Found, care va apărea pe 23 octombrie. El a consultat arhivele locale şi a urmărit legăturile care îl conectau pe Vermeer de familia van Ruijven, pilonii financiari ai carierei sale. În 2023, Piet Bakker și Judith Noorman de la Universitatea din Amsterdam au demonstrat că Maria de Knuijt, soţia lui Pieter van Ruijven, a fost, de fapt, principalul susținător: cuplul ar fi cumpărat sau comandat aproape jumătate din cele 37 de lucrări atribuite lui Vermeer. Graham-Dixon merge mai departe și propune că modelul din faimosul tablou ar fi fiica lor, Magdalena, născută în 1655.
Datând tabloul în jurul anului 1667, Graham-Dixon arată că Magdalena avea atunci în jur de 12 ani și era implicată serios în pregătirea pentru confirmare, un moment esențial în viața religioasă a unei tinere. El invocă semne iconografice care leagă portretul de imagistica Sfintei Maria Magdalena: privirea ușor ridicată și umezită, poziția aproape rugătoare, veșmântul și, bineînțeles, perla strălucitoare. Istoria artei ne oferă deja exemple în care Maria Magdalena e reprezentată prin simboluri diverse, cranii, cărți, flacoane cu unguent, iar perla poate apărea ca un semn ambiguu: deopotrivă bogăție și senzualitate, dar și Împărăția cerurilor, puritate sau transformare spirituală. Picturi de Piero di Cosimo, Jan van Scorel, Caravaggio sau Juan Correa ilustrează aceste teme în contexte variate, oferind precedente pentru lectura propusă de Graham-Dixon.
Ipoteza nu e complet originală: ideea că Fata cu cercel de perlă ar reprezenta o Magdalenă a mai fost avansată anterior. Noutatea propunerii actuale constă însă în ancorarea ei în persoana istorică a Magdalenăi van Ruijven și în viața religioasă a familiei. Graham-Dixon leagă această interpretare de apartenența lui Vermeer și a patronilor săi la cercuri remonstrante, adică arminiene, o ramură protestantă care susținea libertatea în alegerea mântuirii și se distanța de severitatea calvinismului dominant. În plus, atât Vermeer, cât și Pieter și Maria aveau legături cu Collégiants, o mișcare pro-toleranță care promova o lectură mai liberă a Bibliei și includea multe femei, un aspect remarcabil pentru acea epocă.
Graham-Dixon sugerează şi o funcție practică a acestor picturi: ele ar fi putut înfrumuseța încăperile în care se întâlneau membrii Collégiants, lucrările lui Vermeer reflectând femei cu gânduri ascunse și mesaje subtile legate de credință și introspecție. Desigur, au existat și alte speculații: a fost modelul o fiică a lui Vermeer? O idealizare, un chip compus din trăsături luate din mai multe surse? Sau o femeie anonimă, legată mai personal de pictor? Misterul a inspirat și ficțiunea: romanul din 1999 al lui Tracy Chevalier și adaptarea cinematografică din 2003 o înfățișează pe tânără ca servitoare, cu intrigi ce implică pasiune și abuz din partea mecenaului Pieter van Ruijven. Ficțiunea nu înlocuiește istoria, dar arată cât de mult provoacă la narațiune acest chip aparent vorbitor.
Din punct de vedere concret: cartea lui Andrew Graham-Dixon apare pe 23 octombrie și se bazează pe anchete în arhivele din Delft și Rotterdam, pe studiul din 2023 al lui Piet Bakker și Judith Noorman care atribuie Mariei de Knuijt rolul principal în patronajul lui Vermeer, precum și pe elementele iconografice asociate Mariei Magdalena, preluate din exemple precum Piero di Cosimo sau Caravaggio. Această îmbinare între documentele de arhivă și lectura simbolică redeschide întrebarea despre identitatea modelului și despre funcția socială a portretelor lui Vermeer. Ce altă interpretare ne-ar schimba felul în care privim acest tablou?
interesantă chestia cu Magdalena van Ruijven. nu m-aș mira ca Vermeer să fi folosit pe cineva din cercul patronilor, mai ales când atâta lume cumpăra de la el. ceva ce nu s-a zis aici: exista si analize tehnice pe tablouri (infrarosu, x-ray) care arata uneori corecturi sau schimbari in compoziție — deci Vermeer putea începe o figura ca portret real si transforma dupa aia in tip arhetipal. plus, perla aia, la conservatori e tot timpul o dilemă: unele perle pictate au fost retușate sau au avut glazuri, deci luciul nu e neapărat doar simbol. si apropo de vârstă — 12 ani e tânăr dar confirmarea era importanta, da, si familia ar fi putut vrea o imagine „devotională” pt uz privat. altceva: scrisorile si inventarele de la vremea aia mentioneaza uneori „juffrouw” sau „jonge vrouw” ca modele — nu nume clare, deci documentele pot fi incomplete. deci ipoteza e plauzibilă, dar nu închide subiectul. cine știe, poate o combinație: magdalena + trăsături idealizate + mesaje religioase subtile. mie personal îmi place ideea că tabloul ar fi fost folosit în întâlniri private ale unor grupuri religioase — adaugă un strat social la mister. hm, si ca fapt: Pieter van Ruijven a lăsat o moștenire considerabilă in testament, ceea ce ar susține ideea de patronaj consistent, nu doar cumpărături ocazionale. deci, nu e dovada finală dar e un fir bun de urmărit. vedeți să nu îl confundați cu ficțiunea din roman, aia e altceva, scriitorii au dramatizat mult.