Financial Times atrage atenția că președintele yankeu Donald Trump se îndreaptă spre o direcție autoritară, iar semnalele venite din jurul său sunt îngrijorătoare pentru democrație. Editorialul punctează felul în care apropiații lui îl lingușesc constant și cum acest climat de admirație necritică poate periclita deciziile publice.
Jurnaliștii observă o „foame insațiabilă” a lui Trump de a fi lăudat, iar oficialii din anturajul său par să-i facă complimente exagerate. Ca exemple, Steve Witkoff, trimisul special pentru pace al SUA, i-ar fi spus că reprezintă cel mai adecvat candidat pentru Premiul Nobel pentru Pace, iar secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, i-ar fi declarat că a salvat țara. Financial Times consideră că o astfel de lingușire publică repetată este un semnal tipic al autoritarismului.
Editorialul face paralele istorice: lideri din regimuri autoritare au fost adesea promovați de presa sau de colaboratori prin laude grandioase, publicația amintește comparații cu Nicolae Ceaușescu, prezentat de presa de stat drept „Geniul Carpaților”, și cu susținătorii lui Stalin care subliniau „geniul său călăuzitor”. Scopul acestei evocări nu e senzațional, ci explicativ: arată cum servilismul instituționalizează puterea unui lider și erodează mecanismele de verificare.
Pericolul, avertizează Financial Times, vine din faptul că servilismul transmite semnale că la conducere se află un megaloman față de care nimeni nu pare în stare să riposteze. Într-un astfel de climat, capriciile liderului pot ajunge rapid în politici publice. Editorialul dă câteva exemple concrete: trimiterea Gărzilor Naționale la Washington sau inițierea unor anchete împotriva fostului președinte Barack Obama, cu scopul de a demonstra, fals, că Rusia ar fi influențat alegerile din 2016.
Mai pe scurt, mesajul Financial Times este că bârfirea oficială transformată în politică nu rămâne doar o chestiune de imagine: se poate traduce în decizii la nivel național care scapă de sub controlul instituțiilor de verificare. Cum crezi că ar trebui reacționat în fața unui astfel de comportament politic?
asta e grav, daaa. lingușire ca la Ceaușescu, noi stam și aplaudăm.
îmi aduce aminte de vacanțele la bunici, când toată lumea zâmbea forțat la masa mare și nimeni nu spunea ce gândește cu adevărat. oamenii din jurul lui par să repete la nesfârșit aceleași fraze, ca niște înregistrări vechi care scârțâie. și-mi vine să plâng, sincer. era o vreme când presa ținea cont de fapte, nu de like-uri sau cultul personalității; acum pare că am retrogradat înapoi în timp, pas cu pas. vezi să nu… când lingușirea devine politică, se pierd nu doar controalele instituționale, ci și simțul comun al unei societăți. mi-e dor de o democrație care încă mai pune întrebări, nu care aplaudă.