M-am gândit imediat la omul care a schimbat fața fotbalului românesc: Emeric Ienei, care a decedat la 88 de ani, iar reacțiile celor din jurul său, precum Marius Lăcătuș și Ștefan Iovan, scot în evidență rolul său de antrenor și omul din spatele marilor realizări. Vestea, anunțată azi, readuce în discuție o perioadă în care fotbalul românesc a atins culmi greu de uitat, în special prin succesul absolut din 1986, când Steaua a câștigat Cupa Campionilor Europeni.
Marius Lăcătuș, acum 61 de ani, s-a numărat printre primii care au vorbit despre el. Legătura lui cu Ienei nu a fost doar profesională, ci bazată pe respect și momente hotărâtoare pe teren. Într-o intervenție telefonică la GSP Live, Lăcătuș a spus că abia a aflat vestea și a urat odihnă. A rememorat un episod rămas adânc în memorie: trecuse printr-o perioadă de formă slabă și îi spusese lui nea Imi că ar fi mai bine să stea pe banca de rezerve, ca să nu-i facă de rușine pe amândoi. Răspunsul antrenorului a fost ferm: dacă el crede că se va reface stând pe bancă, se înșeală. Totuși l-a trimis în teren și a revenit. Lăcătuș recunoaște că gestul acela i-a schimbat cariera și va rămâne recunoscător toată viața. A subliniat și felul în care Ienei știa să gestioneze colectivul, fără a-l vedea vreodată supărat sau nervos, comunicând exemplar cu jucătorii și personalul.
Ștefan Iovan, fost căpitan al Stelei, a oferit o altă perspectivă despre același om: o persoană potrivită la locul potrivit, care a păstrat unitatea echipei cu tact și înțelepciune. Iovan povestește cum Ienei se opunea concedierilor impulsive și le cerea conducătorilor să aducă jucători cel puțin la fel de buni înainte de a lua măsuri radicale. El descrie chimia dintre antrenor și elevi, modul clar în care explica tacticile astfel încât toți înțelegeau rapid, și reafirmă ce au spus mulți: a fost un mare antrenor și o personalitate importantă în fotbalul românesc.
Cifrele din cariera lui Emeric Ienei conturează statura profesională: 386 de meciuri în prima ligă la echipe precum Steaua, FC Bihor, CS Târgovişte și U Craiova, cu 218 victorii, 79 de remize și 89 de înfrângeri; șase titluri de campion, toate cu Steaua (1975/76, 1977/78, 1984/85, 1985/86, 1986/87, 1993/94); patru Cupe ale României; Cupa Campionilor Europeni 1985/86; 51 de partide la naționala României, cu 23 de victorii, 14 remize și 14 înfrângeri; calificarea României la Cupa Mondială din 1990, după două decenii; prezența la Campionatul European 2000 și prima victorie a României la un turneu final continental, 3-2 cu Anglia; prima calificare din grupele unui mondial și prima din grupele unui european; 31 de meciuri europene conduse cu Steaua, finala cu FC Barcelona fiind al 13-lea meci european; recordul în derby-urile Steaua – Dinamo, 23 de întâlniri. Aceste date explică de ce figura lui Ienei rămâne importantă în memoria fotbalului intern.
Poveștile jucătorilor scot la iveală o combinație rară între disciplină tactică și empatie umană. Ienei nu a fost doar un arhitect de sisteme de joc, ci și un manager al relațiilor din vestiar: calmul, autoritatea fără excese și capacitatea de a explica tacticile au creat o atmosferă în care jucătorii simțeau un scop comun. Momentul Cupa Campionilor Europeni din 1986 rămâne emblematic, nu doar ca performanță sportivă, ci și ca reper pentru o generație condusă clar.
Faptele și numerele nu doar celebrează victorii, ci arată un parcurs cu urcușuri și decizii cu impact pe termen lung: calificarea la Mondialul din 1990 după două decenii, prima victorie la un Campionat European, performanțe constante în campionat și cupe, și influența directă asupra formării unor dintre cei mai importanți jucători români. Mulți foști elevi își amintesc detalii mici dar semnificative despre metoda sa: modul în care calma tensiunile interne, cum le transmitea jucătorilor ce avea nevoie de la ei și cum le insufla încredere când era necesar.
Moștenirea lui Emeric Ienei se reflectă în trofee, statistici și în amintirile celor care au lucrat cu el. Fotbalul românesc din anii ’80 și ’90 poartă amprenta sa; figura sa rămâne un reper pentru antrenori și jucători. Numele lui apare inevitabil când se discută momente esențiale: Cupa Campionilor Europeni 1986, calificarea la CM 1990, participarea la CE 2000 și modul în care a gestionat derby-urile și echipele la cel mai înalt nivel.
Zece repere din cariera sa sunt o radiografie utilă: 386 de meciuri în prima divizie, 6 titluri de campion, Cupa Campionilor Europeni 1985/86, 51 de partide la națională, prima calificare din grupe la un mondial și la un european, 31 de partide europene cu Steaua și 23 de derby-uri Steaua – Dinamo. Aceste puncte ajută orice cititor să-și facă o idee despre cât de prezent a fost Ienei în fotbalul românesc.
Titlurile, datele și amintirile lui Lăcătuș și Iovan reliefază nu doar rezultatele, ci și o manieră de conducere tehnică bazată pe echilibrul dintre autoritate și respect. Într-un sport în care deciziile sunt rapide, abordarea lui Ienei, calmă, explicativă și consecventă, a avut efecte vizibile asupra carierelor unor jucători și asupra istoriei clubului Steaua. Cifrele și anii rămân, la fel și anecdotele care arată cum un răspuns ferm la momentul potrivit poate schimba drumul unui jucător.
Marius Lăcătuș și Ștefan Iovan rămân două voci care întăresc portretul unui antrenor dedicat și respectat. Ienei a știut să construiască, să mențină unitatea echipei și să ia decizii care, în timp, s-au dovedit inspirate. Istoria fotbalului românesc îl păstrează printre numele definitorii. Care este amintirea ta legată de acea finală cu Barcelona sau de echipa Steaua din anii ’80?
Fii primul care comentează