De-a lungul timpului, deciziile privind dotarea forţelor aeriene au generat frecvent controverse publice, iar Elveţia nu face excepţie: autorităţile federale de la Berna au anunţat vineri că nu vor putea achiziţiona toate cele 36 de avioane F-35A americane planificate, din cauza costurilor suplimentare comunicate de Washington. Situaţia scoate în evidenţă mecanismele directe de decizie publică din Elveţia, unde alegătorii au avut deseori ultimul cuvânt în chestiuni militare sensibile, iar istoria recentă include referendumuri care au modificat planuri majore de achiziţii.
Guvernul elveţian explică că, din raţiuni financiare, nu este fezabil să păstreze numărul iniţial de 36 de aparate. Parlamentul şi cetăţenii aprobaseră o alocare bugetară de 6 miliarde de franci elveţieni pentru înzestrarea cu o flotă nouă de avioane de luptă, sumă care se ridică în prezent la aproximativ 6, 4 miliarde de euro. Executivul a instruit Ministerul Apărării să cumpere atâtea F-35A cât permite această limită financiară, ceea ce în practică va însemna un număr inferior celui prevăzut iniţial.
Contextul deciziei derivă dintr-o revizuire a costurilor comunicată de furnizorul american: în iunie, SUA au menţionat suplimente estimate între circa 650 milioane şi 1, 3 miliarde de franci elveţieni, motivând majorările prin inflaţie, scumpirea materiilor prime şi alţi factori economici. Când Elveţia a optat pentru F-35, guvernul susţinea că acest tip era cel mai potrivit şi cel mai avantajos din punct de vedere al costurilor în comparaţie cu oferte precum Rafale, un nou F/A-18 sau Eurofighter, bazându-şi alegerea şi pe garanţii primite din partea Statelor Unite privind stabilitatea preţului. Din păcate pentru planul iniţial, acele garanţii nu s-au materializat în menţinerea unui cost fix.
Referendumul care a aprobat pachetul de 6 miliarde a trecut cu o majoritate foarte strânsă, puţin peste 50%, arătând cât de polarizate pot fi opiniile despre cheltuielile de înzestrare. În acelaşi timp, urgenţa era evidentă: actualele F/A-18 sunt programate să iasă din uz până în jurul anului 2030, astfel că deciziile de acum vor contura capacitatea aeriană a Elveţiei pentru deceniul următor. Ministerul Apărării va trebui să împace constrângerile bugetare cu necesităţile operaţionale, ceea ce poate duce la scenarii diferite privind numărul de aeronave, calendarul livrărilor şi echipamentele auxiliare.
Pe de altă parte, cazul elveţian reflectă o problemă mai largă a programelor militare contemporane: complexitatea lanţurilor de aprovizionare, fluctuaţiile de preţ legate de inflaţie şi materiale, precum şi interdependenţele între producători şi state pot transforma un acord iniţial într-un proces de renegociere. Pentru ţări mici sau mijlocii, unde deciziile strategice trec prin consultări publice, astfel de ajustări devin cu atât mai vizibile. Reducerea numărului de aeronave va avea consecinţe practice: costuri pe unitate mai ridicate, posibile limitări în misiuni şi planuri alternative pentru păstrarea capabilităţii până în 2030.
6 miliarde de franci reprezintă plafonul aprobat de populaţia elveţiană pentru înzestrare. Situaţia ilustrează tensiunea dintre promisiunile iniţiale ale furnizorilor, estimările bugetare şi realităţile economice precum inflaţia şi preţul materiilor prime; exemple concrete din text sunt cele 36 de avioane planificate, suplimentul de 650–1, 3 miliarde CHF invocat de SUA şi termenul de retragere din serviciu al F/A-18 până în 2030. Aceste date ne reamintesc că achiziţiile militare se află la intersecţia tehnologiei, politicii şi economiei, iar deciziile luate acum vor determina capacităţile pe termen mediu.
Crezi că guvernele ar trebui să includă clauze mai stricte în contracte pentru a proteja bugetele aprobate de populaţie, chiar dacă asta ar implica riscuri în negocierile cu furnizorii?
Fii primul care comentează