Primarul municipiului Slatina, Mario De Mezzo, a creat vâlvă în cursul unei şedinţe extraordinare a Consiliului Local când a povestit o discuţie aprinsă cu şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt privind riscul de incendiu într-o şcoală din oraş. Incidentul a readus în atenţie responsabilităţile instituţionale, procedurile de intervenţie şi modul de comunicare în situaţii grave, evidenţiind un conflict între autorităţile locale şi instituţia care ar trebui să gestioneze astfel de pericole.
Încă de la debut, atmosfera a fost tensionată: primarul a relatat că reprezentantul ISU i-a atras atenţia că elevii nu sunt în siguranţă, dar a reproşat şi faptul că problemele respective au persistat ani la rând fără intervenţii concrete. Conform declaraţiei sale, De Mezzo a cerut închiderea mansardei unei clădiri şcolare pentru a elimina riscul de incendiu, iar şeful ISU ar fi răspuns că nu are competenţa de a lua acea decizie. Conflictul a degenerat rapid într-un schimb dur de acuzaţii, primarul acuzând lipsă de asumare din partea ISU şi exprimându-şi nemulţumirea în termeni duri.
În faţa consilierilor, primarul a povestit că l-a întrebat pe oficialul ISU unde a fost în anii în care situaţia s-a înrăutăţit, a insistat pentru închiderea mansardei în interesul siguranţei copiilor şi a criticat ideea că un edil ar trebui să îşi asume o decizie administrativă doar pentru a evita reacţii publice sau contestaţii politice. Din relatare reiese o tensiune între responsabilitatea tehnică a ISU şi responsabilitatea decizională a administraţiei locale, fiecare aruncând responsabilitatea asupra celuilalt, în timp ce părinţii şi elevii rămân potenţial expuşi unui pericol.
Tonul aspru folosit de edil a atras atenţia: nu doar conţinutul discuţiei, ci şi maniera în care a fost purtată au fost observate. Aceasta ridică întrebări şi despre modul în care se gestionează comunicarea de criză în administraţia locală. Pe de o parte, există proceduri şi ierarhii clare de competenţă; pe de altă parte, când este vorba despre siguranţa copiilor, aşteptările pentru reacţii rapide şi clare cresc substanţial, iar lacunele instituţionale devin vizibile.
Situaţia subliniază necesitatea clarificării competenţelor şi procedurilor în cazurile de risc: cine decide închiderea unor spaţii, cum se coordonează instituţiile şi cum se comunică deciziile astfel încât să nu rămână neacoperite segmente de intervenţie. Totodată, demonstrează cât de rapid poate escalada comunicarea atunci când tonurile ridicate şi reproşurile înlocuiesc dialogul procedural. Exemple concrete din relatare sunt numele primarului Mario De Mezzo şi al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt, menţiunea mansardei ca element de risc şi contextul unei şedinţe extraordinare a Consiliului Local.
Măsurile care pot rezulta din această situaţie includ verificări administrative, clarificări ale competenţelor şi, eventual, acţiuni practice pentru eliminarea riscurilor identificate. Pe scurt: dacă mansarda reprezintă un pericol, este nevoie de un plan clar de intervenţie, documentat şi pus în aplicare, cu responsabilităţi bine stabilite, nu doar de discuţii tensionate în birouri sau în şedinţe.
O concluzie: Mario De Mezzo a adus în discuţie un risc real pentru copii şi o problemă administrativă evidentă. Este esenţial ca autorităţile locale şi structurile de intervenţie să se coordoneze, să definească clar responsabilităţile şi să acţioneze prompt când este vorba de siguranţa şcolilor. Cum consideraţi că ar trebui împărţite responsabilităţile între primării şi ISU pentru a preveni astfel de situaţii în viitor?
Fii primul care comentează