De când se povestesc întâmplări despre sfinți și locuri sfinte, numele Dimitrie apare de două ori consecutiv, dar se referă la două persoane distincte: Sfântul Mare Mucenic Dimitrie din Salonic și Cuviosul Dimitrie cel Nou din Basarabov, acum cinstit la București. Următoarea relatare adună informații despre viața sa, descoperirea moaștelor și drumul lor până în Capitală, precum și despre cum s-a conturat cultul care încă atrage credincioși anual, pe 27 octombrie, ziua prăznuirii Cuviosului Dimitrie cel Nou.
Cuviosul Dimitrie cel Nou a trăit la circa o mie de ani după Sfântul Mare Mucenic Dimitrie; primul se cinstește pe 26 octombrie, iar Dimitrie cel Nou pe 27 octombrie. Născut în satul Basarabov, pe malul râului Lom, din părinți simpli și evlavioși, Dimitrie a început viața ca păstor. Mai târziu s-a retras într-o peșteră afiliată unei mănăstiri de pe Lom, a primit schima monahală și a dus o existență austeră, dedicată rugăciunii și ascezei. La sfârșit, s-a culcat între două pietre aproape de peșteră și a adormit în Domnul. Trupul său a rămas nealterat între acele pietre pentru multă vreme, până când revărsarea râului a surpat lespezile și moaștele au căzut în apă, rămânând acolo o perioadă îndelungată.
Mărturia despre găsirea moaștelor poartă accente de legendă: Cuviosul i s-a arătat în vis unei fetițe tulburate de un duh necurat și i-a indicat locul unde se aflau moaștele, promițând că o va vindeca dacă părinții le vor scoate din apă. Indiferent de adevărul viziunii, evenimentele s-au încheiat cu scoaterea moaștelor din Lom și aducerea lor în satul Basarabov. Aflând acestea, domnitorul Țării Românești a trimis preoți și boieri să le ia spre a le aduce în Țară, însă la Ruse s-a petrecut o minune care le-a împiedicat să continue drumul. Pentru a afla voia sfântului, au înjugat două junici la carul cu moaște și le-au lăsat să meargă de capul lor; junicile au revenit în sat cu moaștele și s-au oprit chiar în mijlocul Basarabovului.
Aceste întâmplări au dus la ridicarea unei biserici în locul unde s-a oprit carul, iar în jurul acelui punct s-au înregistrat mai multe minuni. Se povestește și despre încercări nereușite de a smulge fragmente din moaște: două surori din Cernavodă, Aspra și Ecaterina, ar fi încercat să ia o bucățică pentru biserica lor, dar nu au reușit să plece cu ea; abia după ce au pus fragmentul la loc și s-au rugat au putut pleca călare. Astfel de relatări accentuează, în tradiție, ideea că sfintele moaște își aleg locul și că manipularea lor împotriva voii divine nu este permisă.
Războaiele din zonă au complicat soarta relicvelor. În timpul războiului ruso-turc, generalul Petru Saltikov a ocupat mai multe sate, printre care și Basarabov, și intenționa să ducă moaștele în Rusia pentru a le salva de invazia otomană. La cererea lui Hagi Dimitrie și ca un gest de împăcare pentru suferințele cauzate de război, Saltikov a dăruit însă moaștele Țărilor Românești. În 1774, pe timpul Mitropolitului Grigorie al II-lea, ele au fost așezate în biserica mare a Sfintei Mitropolii a Munteniei. În 1792, Dimitrie cel Nou a fost proclamat Ocrotitor al Bucureștilor în vremea Mitropolitului Filaret al II-lea, iar cultul său s-a răspândit ulterior, oficializându-se pe scară largă în 1950. Mai recent, din 2024, a fost introdusă o nouă sărbătoare în calendar pe 13 iulie, data care marchează aducerea moaștelor la București.
Biserica Patriarhală din București păstrează moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou încă din secolul al XVIII-lea, iar în ziua praznicului, 27 octombrie, pelerinii vin în număr mare. Pelerinajul de toamnă la sfintele sale moaște a devenit unul dintre cele mai mari din România, atrăgând credincioși în căutare de vindecare, mângâiere sau pur și simplu pentru a cinsti memoria celui considerat ocrotitorul Capitalei. Troparul rămâne parte din cult: Troparul, Glas 8, amintește de purtarea crucii și îndemnul la grijă pentru suflet, principii fundamentale ale vieții monahale a sfântului.
Ideea centrală care reiese din aceste relatări este legătura dintre sfinți, loc și comunitate: moaștele nu sunt doar relicve, ci puncte în jurul cărora se coagulează credința, memoria colectivă și identitatea locală. Exemplul lui Dimitrie cel Nou evidențiază și rolul istoric al Bisericii în păstrarea acestor moaște și în instituirea unor sărbători care leagă oamenii de locuri concrete, Basarabov, Ruse, Mitropolia Bucureștilor, precum și influența evenimentelor politice, precum războaiele, asupra peregrinării lor. Datele cheie sunt: 27 octombrie, ziua praznicului; 13 iulie 1774, anul așezării lor la Mitropolie; 1792, anul proclamării ca Ocrotitor al Bucureștilor; 1950, momentul extinderii cultului; 2024, introducerea noii sărbători în calendar. Mulți pelerini vin pe 27 octombrie, iar prezența moaștelor în Catedrala Patriarhală din București leagă o istorie locală de una regională.
Dacă vrei să afli mai mult: care parte a povestirii ți se pare cea mai convingătoare, legenda visului fetei, parcursul istoric al moaștelor sau transformarea lor în simbol al Bucureștilor?
Fii primul care comentează