Cristi Borcea, fost proprietar majoritar la Dinamo, condamnă sever eliminarea FCSB-ului de către Shkendija în preliminariile Ligii Campionilor, considerând-o cea mai mare umilință din fotbalul românesc. El readuce în discuție două etape diferite ale fotbalului românesc: epoca Dinamo 1997–1998, când echipe modeste făceau pași mici în Europa, și episodul recent în care FCSB, proaspăt campioană și cu un parcurs european solid, a fost învinsă de o formație din Macedonia de Nord.
Povestea e clară: la sfârșitul lui iulie, FCSB a pierdut turul cu 1-0 și returul de pe Arena Națională cu 2-1 în fața lui Shkendija, ceea ce a însemnat eliminarea din preliminarii și, în cele din urmă, trecerea în faza grupelor Europa League. Echipa condusă de Elias Charalambous a mers însă mai departe în cupele europene și a reușit calificarea în grupele Europa League, după ce anterior îi eliminase pe Drita și Aberdeen. FCSB are și antecedente recente: sezonul trecut a ajuns în optimile Europa League după ce a trecut de PAOK și a fost oprită de Lyon.
Pentru Borcea, contextul schimbă totul. El compară acest eșec cu cel al lui Dinamo din 1997–1998, când a cedat în fața lui KR Reykjavik: 0-2 în Islanda și 1-2 la București, în Cupa UEFA. Atunci, spune el, Dinamo era o echipă aflată în reconstrucție, cu jucători plătiți modest, venind după un parcurs modest în campionat, de pe locul 13 până pe locul 3, și fără experiența europeană a adversarilor. FCSB, dimpotrivă, venea după două titluri consecutive și un parcurs important în Europa, ceea ce, în viziunea lui Borcea, face înfrângerea cu atât mai umilitoare: o campioană cu performanțe și resurse eliminată de o echipă mai puțin cunoscută din regiune. El mai punctează că, la acel moment, FCSB dispunea de loturi și structuri pe care Dinamo nu le avea în anii ’90.
Contextul arată și că FCSB nu a dispărut din competițiile europene: a continuat în Europa League și a repetat parcursul din sezonul anterior, ajungând din nou în optimile competiției. Totuși, opinia lui Borcea rămâne că impactul simbolic al eliminării este mult mai puternic decât cel al eșecului Dinamo din 1997, dincolo de rezultatele concrete.
FCSB: eliminare în preliminarii Champions League (1-0, 1-2) și recalibrare în Europa League, cu calificare în grupe după victorii contra Drita și Aberdeen. Dinamo 1997–1998: înfrângere surpriză în Cupa UEFA în fața islandezilor de la KR, cu condiții financiare și sportive mult diferite față de ale rivalilor din acea perioadă. Borcea compară experiențele pentru a sublinia diferența de așteptări și resurse între cele două momente istorice.
Exemplul oferit de Borcea pune problema modului în care se măsoară rușinea sau eșecul într-un sport în care resursele, trecutul și așteptările publicului contează la fel de mult ca rezultatul de pe teren. Profesionalismul crescut al cluburilor din ultimii ani face ca o eliminare neașteptată a unei campioane să aibă ecouri mai puternice decât o înfrângere a unei echipe aflate la început de drum. Cum ar trebui, deci, să reacționeze echipele învinse: schimbare de antrenor, reforme în conducere sau investiții în lot și infrastructură? Ce părere aveți despre comparația făcută de Cristi Borcea?
hai, asta-i rușine mare, daaa, ce-a făcut omul ăsta…