Canonizarea Sfântului Preot Mucenic Ilarion Felea: biografie, învățăminte și martiriu în timpul persecuțiilor comuniste

Multe dintre existențele care au lăsat urme adânci în istoria Bisericii române vorbesc despre oameni care au unit învățătura cu trăirea. În această categorie intră și povestea părintelui Ilarion Virgil Felea, preot și profesor, ulterior recunoscut oficial ca Sfântul Preot Mucenic Ilarion Felea, cinstit pe 18 septembrie după aprobarea canonizării de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în iulie 2024. Această recunoaștere se înscrie în tradiția omagierii unor figuri care au rezistat presiunilor politice din secolul XX, iar numele său rămâne legat atât de viața pastorală, cât și de rezistența la prigoana comunistă din România.

Ilarion Felea s-a născut pe 21 martie 1903 în comuna Valea Bradului, județul Hunedoara, într-o familie de preot, iar studiile l-au purtat prin centre teologice importante: Academia Andreiană din Sibiu (1922–1926), apoi facultăți la Cluj și București. A fost hirotonit în 1927 la Sibiu de Mitropolitul Nicolae Balan. Cariera sa a îmbinat slujirea parohială cu activitatea academică: a lucrat ca suplinitor la Liceul Avram Iancu din Brad, a slujit în satul natal, iar din 1930 a fost preot la Arad-Sega. În 1937 a devenit suplinitor, apoi profesor titular la Academia Teologică din Arad, predând dogmatică, apologetică și mistică.

Din 1 iunie 1939, părintele Ilarion a fost transferat la Parohia Arad-Centru, la catedrala eparhială, și a condus publicația eparhială Biserica și Școala. Era recunoscut nu doar ca teoretician, ci și ca om care trăia ceea ce scria; chiar părintele Dumitru Stăniloae l-a pus pe un loc înalt, afirmând că, dacă el este teolog, Ilarion Felea este și trăitor. Pe lângă activitatea pastorală, a publicat lucrări teologice și predici apreciate, unele distinse cu premii ale Academiei Române.

Perioada comunistă l-a lovit aspru: prima arestare a avut loc în 1949, soldată cu o condamnare la un an de închisoare. A urmat o a doua arestare în 1958, când a primit o condamnare la 20 de ani de muncă silnică. A murit în închisoarea de la Aiud pe 18 septembrie 1961, după aproape trei ani petrecuți în detenție în urma acelei sentințe. Această soartă l-a transformat într-un simbol al rezistenței ortodoxe la persecuții.

Opera sa cuprinde titluri teologice și predici publicate atât în timpul vieții, cât și postum. Printre lucrările apărute între cele două războaie și după se numără Convertirea creștină (1935), Critica ereziei baptiste (1937), Pocăința. Studiu de documentare teologică și psihologică (1939) și Duhul adevărului. Predici (1943), care a primit un premiu al Academiei Române. Au urmat Religia iubirii. Predici apologetice (1946) și Sfintele Taine (1947). După prigoană au apărut și volume postume precum Religia culturii (1994), Ereticii și rătăcirile lor doctrinare (1999) și Spre Tabor (2007). În 2024, a fost inclus printre cei 16 sfinți români canonizați de Biserica Ortodoxă Română.

Este semnificativ că, pe lângă lucrările teologice, numele său figurează și în lirica cultului: acatistul Sfantului Preot Mucenic Ilarion Felea a fost răspândit în comunități care îl cinstesc, iar viața sa continuă să fie studiată de credincioși și teologi deopotrivă. Canonizarea din iulie 2024, menționată în unele surse cu data de cinstire 16 septembrie, a clarificat totuși data publică a cinstirii la 18 septembrie, ziua trecerii sale la Domnul.

Canonizarea și povestea lui Ilarion Felea readuc în discuție teme mai largi: ce înseamnă a trăi o credință integră în fața presiunilor politice, cum se construiește memoria colectivă a unei comunități și cum valorificăm textele teologice lăsate moștenire. Sfințirea unei figuri ca Ilarion Felea nu este doar un act ritual; este și un semnal că instituțiile bisericești recunosc martiriul și contribuția intelectuală a unor clerici care au plătit prețul convingerilor lor. Gândiți-vă la titluri precum Pocăința sau Duhul adevărului și la rolul lor în formarea discursului religios românesc din secolul XX. Care dintre aspectele vieții părintelui Ilarion Felea ți se pare cel mai relevant pentru memoria publică: activitatea academică, slujirea pastorală sau suferința din închisoare?

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*