În cursul tradiției creștine, Botezul Domnului în Iordan a suscitat întrebări esențiale ale credinței: de ce Isus, fără păcat, a acceptat botezul făcut de Ioan și ce însemna, în realitate, acel gest? Fragmentul semnat de IPS Hierotheos Vlachos din volumul Predici la marile sărbători adună explicații patristice și analogii care ne ajută să percepem gestul nu ca pe o necesitate personală a lui Hristos, ci ca pe un act plin de sens pentru întreaga omenire, arătând cum Botezul în Iordan leagă istoria mântuirii de viața liturgică și sacramentală a Bisericii.
Răspunsul pornește de la observația limpede a Sfântului Ioan Damaschin: Hristos nu S‑a botezat pentru a se curăța de vreun păcat, ci pentru a primi asupra Sa curățirea noastră. El a preluat, astfel, asupra Sa ceea ce ne era necesar nouă, în același chip în care a îndurat și Patimile: pentru a le transforma din povară în mijloc de mântuire. Privit din acest unghi, actul din Iordan împlinește mai multe scopuri: zdrobirea puterii demonice asociate simbolic apei, îngroparea vechiului Adam în ape pentru a face loc renașterii, sfințirea celui care botează, adică a lui Ioan, prin punerea mâinii pe capul lui Hristos, respectarea Legii pe care El Însuși o dăduse și, nu în ultimul rând, descoperirea Treimii și oferirea modelului pentru Botezul nostru, săvârșit cu apa și cu Duhul Sfânt. Explicațiile sunt atent legate de ritualul Bisericii: de aceea, la Bobotează se săvârșeşte slujba sfințirii apelor, când se cheamă Duhul Sfânt pentru a transforma apa obişnuită în izvor al înnoirii, nu doar într‑un semn simbolic.
Legătura cu istoria mântuirii apare prin comparația cu trecerea Mării Roșii. Asemenea felului în care Cuvântul făcător de minuni l‑a ajutat pe Moise să elibereze poporul din robia egipteană, acum Cuvântul întrupat lucrează pentru a reface și a înnoi firea omenească strică de păcat. Imaginea olarului folosită de Sfântul Nicodim Aghioritul exprimă foarte bine procesul: pentru a repara un vas, olarul are nevoie de apă pentru a frământa lutul și de foc pentru a-l usca și a‑l întări. Dumnezeu, Marele Olar, a folosit apă și foc pentru a remodela omenirea: apa vine din Iordan, iar focul este cel nezidit, Dumnezeiesc. Paradoxul sună la prima vedere imposibil, fiindcă focul și apa se anulează reciproc, dar în acest cadru teologic focul divin, necreat, pătrunde apa zidită și o sfințește fără a se stinge.
Arătarea Sfintei Treimi la Botez are o semnificație primordială: Tatăl grăiește, Fiul este botezat, iar Duhul Sfânt se arată ca un porumbel. Același triunghi divin se regăsește la Schimbarea la Față de pe Tabor, semn că Dumnezeu se descoperă atât la zidirea, cât și la refacerea omului. Sfântul Grigorie Palama subliniază că participarea Treimii la creație și la refacerea omului este firească, pentru că omul este făcut după chipul și asemănarea Dumnezeirii. Omul este singura făptură zidită care, prin unirea trupului cu duhul cel dătător de viață, are capacitatea de a cunoaște și de a înălța chipul Trinității. În această linie de idei apare și motivul întrupării Fiului: nu pentru a deveni înger, ci pentru a transforma omul, oglindă a creației, și prin om pentru a reînnoi lumea întreagă.
După Botez, Hristos își începe lucrarea publică, iar semnificațiile rituale și teologice ale acelui moment rămân izvor pentru practica liturgică și pentru teologia dogmatică. Textul este un fragment din Predici la marile sărbători, Editura Egumenita, iar nuanța patristică a explicațiilor pune în valoare Sfinții Părinți și tradiția dogmatică ortodoxă.
Botezul în râul Iordan este prezentat aici ca moment al replămădirii omului. Această idee reunește teme precum sfințirea apelor, descoperirea Treimii, analogia cu trecerea Mării Roșii și lucrarea de modelator a lui Dumnezeu, ilustrată prin comparația cu olarul. Cum crezi că se reflectă astăzi, în viața bisericească sau personală, semnificația sfințirii apelor și a participării la Botez?
Fii primul care comentează