Best Open-Zone Games, Ranked: cele mai captivante jocuri open-zone pentru pasionați

Jocurile menționate în material sunt despre evoluția conceptului open-zone versus open-world, explicând cum titluri moderne împrumută elemente din vechea școală: lumi separate, hărți accesibile pe rând și libertatea de explorare fără a avea un singur sandbox uriaș. Autorul compară exemple din mai multe genuri pentru a arăta cum funcționează această abordare în practică.
The Outer Worlds, creat de Tim Cain și Leonard Boyarsky, păstrează spiritul RPG-urilor clasice, dar în prim-person și cu un aer atompunk mai luminos. Jucătorii își construiesc avatarul și accesează planete separat, prin fast-travel de pe navă. Fiecare misiune, principală sau secundară, influențează parcursul, iar structura pe zone oferă un joc mai concentrat și cu multă valoare de rejucare, chiar dacă nu e la scară unor RPG-uri masive.
Sonic Frontiers a reaprins discuția, fiind numit primul Sonic „open-world” de unii, deși dezvoltatorii preferă termenul open-zone pentru că jocul are mai multe hărți libere de explorat, nu o singură hartă masivă. Ideea nu este nouă: primele Grand Theft Auto aveau deja hărți separate înainte ca Liberty City sau San Andreas să fie transformate în lumi mai ample. Chiar azi, multe jocuri rămân construite pe acest principiu de hub-uri sau niveluri interconectate, unde deschizi treptat noi zone după ce bifezi obiective.
Vampire: The Masquerade, Bloodlines (2004) rămâne un exemplu clasic de open-zone care a prins la public, în ciuda problemelor tehnice de la lansare. Jucătorii își aleg clasa vampirică și pot juca în first- sau third-person, explorând Los Angelesul împărțit în patru hărți. Progresul principal cere parcurgerea hărților în ordine, mai întâi Santa Monica, apoi Hollywood, Downtown și așa mai departe, dar ai libertatea de a lenevi puțin între misiuni, făcând subquest-uri sau descoperind activități alternative. Comunitatea a remediat multe bug-uri, așa că merită o reîntâlnire înainte de sequel.
Per ansamblu, open-zone-ul rămâne o soluție frecventă când designerii vor libertate de explorare, dar cu control asupra ritmului și a difuzării conținutului. Variantele prezentate mai sus arată că această abordare funcționează bine în multe genuri: RPG, shooter, platformer sau acțiune, iar alegerea între open-zone și open-world ține mai mult de scopul experienței decât de o regulă rigidă.
Monster Hunter păstrează de multă vreme structura open-zone: fiecare locație vine cu propriile vânători și obiective, ucide, capturează sau adună resurse. Abilitățile sunt legate de echipament, iar Monster Hunter: World a introdus îmbunătățiri semnificative de confort, informații despre dropuri și crafting mai clar, păstrând însă dificultatea care face jocul satisfăcător pentru mulți.
God of War Ragnarök rămâne mai apropiat de rădăcinile sale lineare, dar pluralitatea regatelor și presencea portalurilor de fast-travel îi dau un aer open-zone. Hărțile conțin obiective secundare, comori și colecționabile care aduc lore și experiență. Unele tărâmuri au mai puțin de făcut, altele sunt bogate, iar exploratorii răbdători vor petrece timp în zone precum Vanaheim sau Svartalfheim.
Pokémon Legends: Arceus a schimbat formula tradițională, apropiind captura de un stil mai activ, cu hărți segmentate în biomi. Jucătorii pot călători rapid între tabere, iar Pokémonii reacționează direct în lume, nu intră neapărat în lupte turn-based. Trebuie să alegi „monul” potrivit pentru a traversa ape, munți sau cer, iar unele întâlniri cu creaturi mai agresive pot trimite jucătorul înapoi la cel mai apropiat punct de salvare. Împrumutul de la Monster Hunter s-a dovedit util pentru a revitaliza explorarea.
Super Mario Odyssey readuce spiritul primelor platformere 3D: fiecare nivel e o lume în miniatură, plină de obiective variate care răsplătesc abaterea de la traseul principal. Colecționarea Power Moon-urilor deblochează noi locații, iar jocul încurajează aventura punct cu punct, similar cu SM64, dar actualizat cu idei proaspete. E o demonstrație că fragmentarea lumii în segmente bine construite poate oferi libertate fără a pierde coerența designului.
Borderlands 3 reaprinde polemica: e open-world sau nu? Hărțile sunt mari și permisive, cu mult loot și lupte non-stop, dar progresul se face tot „mapă cu mapă”, nu prin traversarea unei singure lumi imense. În esență e un set de zone interconectate, ceea ce pentru mulți funcționează mai bine, unele open-world-uri mari pot transforma explorarea într-o corvoadă. Borderlands 3 e adesea considerat cel mai bun din serie, dar rămâne, totuși, un open-zone cu niște niveluri generoase.
Care dintre aceste jocuri ți se pare mai potrivit pentru un stil de joc relaxat, dar cu destule lucruri de descoperit?
Dragon Age: Inquisition combină open-zone cu elemente tradiționale de RPG: hărțile sunt separate, dar poți călători liber între ele după ce le deblochezi. Provocarea e că inamicii nu se scalază cu ușorul, așa că duci grijă să nu duci un party nivel 5 într-o zonă plină de dușmani de nivel 30, decât dacă-ți place să mănânci pământ. Dacă știi jocul, poți aborda multe misiuni secundare înainte sau după povestea principală.