Situația datoriei externe a României a redevenit un subiect controversat: în primele opt luni din 2025, datoria externă totală s-a majorat cu 18, 8 miliarde euro, atingând 222 miliarde euro la 31 august, conform datelor publicate pe 14 octombrie de Banca Națională a României. Istoric, țara a alternat perioade de împrumuturi intense cu etape de consolidare; în prezent contextul îmbină necesități fiscale ridicate cu un cadru internațional încă volatil.
Majoritatea datoriei este în continuare pe termen lung: 77, 8% din total, respectiv 172, 8 miliarde euro, în urcare cu 10, 5% față de începutul anului. Datoria pe termen scurt a crescut la 49, 4 miliarde euro, +4, 9% ytd. Aceste date indică faptul că România rămâne puternic dependentă de finanțările pe termen lung, ceea ce atenuează presiunea imediată a plăților, dar menține angajamente substanțiale pe orizonturi mai lungi.
Componenta publică a datoriei externe a urcat considerabil, ajungând la 121, 9 miliarde euro, o majorare de 14, 9 miliarde euro față de decembrie 2024. Această evoluție reflectă nevoia persistentă de împrumuturi pentru acoperirea deficitului bugetar. În paralel, datoria externă a instituțiilor care acceptă depozite, excluzând BNR, a crescut doar marginal, cu 0, 7 miliarde euro, până la 13, 6 miliarde euro la sfârșitul lui august.
Un aspect relevant îl constituie împrumuturile intra-grup contractate de companiile cu investiții directe străine de la firmele mamă, care s-au ridicat la 51, 6 miliarde euro. Aceste fluxuri sunt frecvente în mixul de finanțare al multinaționalelor și pot servi atât ca sursă de capital, cât și ca instrument de gestionare a lichidității între entitățile din același grup.
Indicatorii de sustenabilitate arată nuanțe interesante: rata serviciului datoriei externe pe termen lung a coborât la 14, 8% în perioada ianuarie–august 2025, de la 21, 5% în 2024. Practic, deși stocul datoriei a crescut, povara plaților curente pentru datoria pe termen lung s-a redus, probabil din cauza profilului scadențelor sau a refinanțării pe termene mai lungi. Rezervele valutare ale României acopereau 5, 9 luni de importuri la sfârșitul lui august, ușor peste 5, 7 luni la finele anului precedent, ceea ce indică o poziție de rezervă stabilă, deși nu foarte generoasă.
Raportul de acoperire a datoriei pe termen scurt prin rezervele valutare ale BNR a fost de 102, 6%, în esență comparabil cu 103, 6% la sfârșitul anului trecut. Aceasta semnalează că, pe termen scurt, rezervele puteau acoperi mai mult decât echivalentul obligațiilor scadente, menținând un tampon rezonabil de lichiditate externă în fața creșterii îndatorării.
Aceste date evidențiază două direcții: pe de o parte, statul rămâne principalul emitent extern, cu creșteri notabile ale împrumuturilor, iar pe de altă parte, structura datoriei pare orientată spre termen lung, ceea ce diminuează presiunea imediată a plăților. Rezervele BNR și raportul de acoperire a datoriei scadente arată că lichiditatea externă este gestionată cu prudență, deși cu un spațiu limitat pentru șocuri majore. În practică, aceasta înseamnă că decidenții trebuie să monitorizeze îndeaproape costurile finanțării pe termen lung, evoluția deficitului bugetar și posibilele mișcări neașteptate pe piețele valutare sau de capital.
BNR a furnizat aceste date și este util pentru oricine urmărește stabilitatea macroeconomică să le consulte direct pentru informații suplimentare. Tu ce părere ai: această creștere a datoriei pe termen lung este gestionabilă pe termen mediu sau ar trebui redusă mai rapid?
Fii primul care comentează