Catedrala Mântuirii Neamului a revenit în centrul atenției, de data aceasta legat de ceremonia de sfințire a picturii, la care accesul a fost strict restricționat: în interior au intrat doar persoanele cu invitații, în majoritate politicieni, iar curtea a fost rezervată grupurilor aduse organizat de preoți. Afară, oamenii au oscilat între mulțumire și dezamăgire, iar atmosfera a reflectat atât emoția religioasă, cât și tensiunile sociale ale momentului.
Imaginea unor femei din Gorj, sosite sâmbătă la București cu speranța de a vedea catedrala, dar ținute afară pentru că nu făceau parte dintr-un grup organizat, spune multe despre ce s-a întâmplat. Doamna Elena și prietena ei au rămas pe o bancă la o stație de autobuz, cu fețele posomorâte, nevorbind prea mult despre ceremonie pentru că, pur și simplu, nu au putut intra. Întrebarea ei, spusă în glumă sau nu, dacă nu pot primi „cartoanele alea albe” care dădeau acces, este un mic simbol al frustrării celor excluși: nu e vorba doar de ziduri, ci de reguli și de cine are loc într-un eveniment considerat de mulți unul istoric.
Nemulțumirea a crescut pe parcursul dimineții, mai ales după apariția politicienilor. Mulți au trecut pe un trotuar închis și păzit de jandarmi, între Parlament și Catedrală. Când fostul premier Victor Ponta, însoțit de Orlando Teodorovici, a trecut pe-acolo, o femeie l-a apostrofat tare spunând că l-a votat și că acum ar vrea și ea să intre. Ponta a zâmbit, dar nu s-a întors. Sunt momente care ilustrează cât de vizibilă a fost separarea dintre invitați și restul oamenilor.
În spatele cercului de presă au existat scene emoționante: trei copii cu fața aproape de asfalt, concentrați, iar o mamă le mai aranja căciula din când în când. Au fost și bătrâni bolnavi care se puneau în genunchi și sărutau pământul cu o intensitate care i-a mișcat pe mulți dintre cei din jur, în ciuda stării precare a străzilor bucureștene. În timpul slujbei, au curs multe lacrimi; pentru unii, actul de sfințire a reprezentat un moment religios profund și o confirmare a unui proiect început de ani de zile.
Nu au lipsit discuțiile despre utilitatea catedralei. Ionuț, un biciclist prezent la eveniment, consideră că edificiul a însemnat un consum exagerat de bani publici și că merita o dezbatere atunci când fondurile provin, parțial, din buget. El critică și amplasarea clădirii, lângă Parlament, pe care o interpretează ca pe o luptă a orgoliilor politice. În schimb, Victor, un bucureștean care frecventează Mitropolia, a apreciat atât latura estetică a catedralei, cât și calitatea slujbei, comparând-o cu prima sfințire din 2019 la care a participat.
În mulțime s-a remarcat și Neculai, îmbrăcat în costum popular, purtând un drapel mare și vorbind despre revenirea la valorile naționale. El se oprea des în mijlocul oamenilor, care îl opriau să povestească; pentru el, credința rămâne ultima redută, iar pe steag a scris mesaje care îmbină religiosul cu apelul la eroism național. Această prezență a transformat zona din exterior într-un teren fertil pentru grupările naționaliste. Un astfel de grup, Frația Ortodoxă, a stat în rând sub un semafor, purtând uniforme verzi ce păreau inspirate din anii 1930, și a rămas liniștit pe toată durata slujbei, cântând Tatăl Nostru cu voce tare.
Pe lângă elementele politice și naționaliste, au apărut și intervenții ironice din partea publicului. Un grup scandau „Free Călin Georgescu” sau afișau imaginea fostului candidat la prezidențiale, transformând astfel evenimentul într-un mic spectacol de susținere politică. Comentariul asupra adecvării unor astfel de gesturi la un eveniment religios rămâne la latitudinea cititorului, dar rămâne un semn al modului în care spațiul public și cel sacru se intersectează astăzi.
La finalul slujbei, în jurul orei 12:30, Patriarhul Daniel i-a oferit o icoană lui Bartolomeu, gest primit cu aplauze din partea mulțimii. Emoțiile și lacrimile nu au întârziat; un bărbat și-a dat jos ochelarii și și-a frecat ochii, printre valuri de oameni care au început să plece spre case. Accesul în catedrală urma să fie deschis publicului abia de la ora 20:00, ceea ce i-a făcut pe mulți dintre cei care au contribuit financiar sau pentru care construcția era importantă să aștepte pentru a vedea monumentul.
Evenimentul a scos în evidență mai multe teme: relația dintre biserică și politică, modul în care spațiile sacre sunt deschise sau închise publicului, și construirea unor identități naționale în mediul urban. Ridicarea și inaugurarea Catedralei Mântuirii Neamului nu e doar o chestiune de arhitectură; e o reflecție asupra cui are acces la simboluri, cum se distribuie privilegiile și cum se negociază memoria colectivă. Exemple din reportaj, precum politicienii pe trotuare protejate, doamna Elena blocată la stația de autobuz sau Frația Ortodoxă liniștită sub semafor, arată că monumentele publice pot fi atât locuri ale întâlnirii credinței, cât și scene ale disputelor civice.
Catedrala, ora 12:30 și icoana oferită de Patriarhul Daniel rămân repere ale zilei. Ce dezvăluie aceste detalii despre felul în care se fac politică și cult public în România contemporană? Care e părerea voastră?
Fii primul care comentează