De la primul Sputnik care a declanșat cursa spațială până la constelațiile contemporane care schimbă felul în care funcționează internetul, Roscosmos a început 2026 cu o declarație ambițioasă: intenționează să plaseze pe orbită în jur de 300 de sateliți de bandă largă până în 2027 și să distribuie 200.000 de terminale de utilizator pe parcursul anului 2026, proiectul urmând a fi gestionat din Rusia. Această promisiune survine într-un context în care competiția pentru acoperirea globală prin sateliți a devenit atât o problemă tehnică, cât și una geopolitică, iar comparațiile cu rețelele deja funcționale sunt inevitabile.
Planul tehnic ridică imediat două întrebări practice: în ce mod vor fi lansați acești sateliți și cum vor fi produse terminalele în cantități atât de mari. Industriei i se sugerează că Soyuz ar putea plasa circa 15 sateliți pe misiune, ceea ce ar însemna aproximativ 20 de lansări pentru a urca cele 300 de unități. Acest lucru ar depăși ritmul recent al Rusiei, mai ales dacă ne uităm la cele 17 lansări raportate pentru 2025, indicând că ar fi necesară o creștere substanțială a frecvenței lansărilor pentru a respecta calendarul.
Pe partea terestră, ținta de 200.000 de terminale într-un singur an nu seamănă cu un proiect pilot; sună mai degrabă a o încercare de a crea rapid o rețea extinsă de echipamente pentru utilizare pe scară largă. În același set de prezentare apar și sateliții Zorkiy, promovați pentru cartografiere digitală și navigație, inclusiv pentru scenarii cu vehicule fără pilot. Aceasta indică aplicații civile clare, dar și cerințe de precizie și stabilitate în comunicații.
Comentariile din industrie scot însă în evidență o miză mai puțin evidentă la prima vedere: constelația pare concepută în principal pentru a susține operațiunile cu drone. Cu alte cuvinte, nu este vorba doar despre conectivitate pentru gospodării izolate, ci despre construirea unei infrastructuri care să permită controlul și comunicațiile pentru platforme aflate în mișcare, fie drone, trenuri sau aeronave.
Ca reper comparativ, Starlink a ajuns la o constelație foarte extinsă, iar în ianuarie 2026 era menționat un număr apropiat de 9.500 de sateliți activi, susținuți de lansări foarte frecvente. Ținta rusă de 300 de sateliți până în 2027 pare astfel orientată spre acoperire funcțională și utilizări punctuale, nu spre a replica la scară mărimea rețelei SpaceX. Strategiile sunt diferite: una urmărește volum și densitate, cealaltă caută capacități specifice și integrare cu sisteme terestre.
În ecuația tehnologică apare și proiectul Rassvet, asociat cu Bureau 1440, care propune o arhitectură LEO cu legături laser între sateliți și terminale gândite pentru mobilitate, de la trenuri la aviație, vizând latențe sub 70 ms și viteze teoretice de până la 1 Gbps. Pe hârtie, aceasta urmează direcția marilor constelații LEO, dar implementarea depinde de producția în serie a sateliților și, poate mai important, de un calendar de lansări suficient de dens pentru ca planurile să devină operaționale și nu rămân doar comunicate.
200.000 de terminale sunt programate pentru 2026. Problema centrală rămâne aceea: fără capacitate industrială adecvată și un program de lansări bine susținut, promisiunile riscă să rămână pe hârtie. Aceleași întrebări privind producția în masă, logistica și prioritățile operaționale au complicat și alte programe spațiale comerciale în trecut, iar modul în care vor fi rezolvate va decide dacă proiectul devine realitate sau rămâne doar o ambiție. Care crezi că este cea mai mare provocare pentru Roscosmos: producția terminalelor sau ritmul lansărilor?
Sursa text și foto: HD Satelit
Fii primul care comentează