De la necropole regale din deșerturile Egiptului până la comori ascunse pe țărmurile Dobrogei și la cele mai vechi urme ale focului în Anglia, arheologia a scos anul acesta la iveală descoperiri care completează piese importante din istoria omenirii. Unele readuc în discuție subiecte clasice, cum ar fi comparația cu descoperirea mormântului lui Tutankhamon din 1922, altele lărgesc harta schimburilor comerciale milenare, iar toate, luate împreună, arată cât de mult mai avem de învățat despre viețile oamenilor din trecut.
O echipă mixtă egipteano-britanică a comunicat găsirea mormântului regelui Thutmose al II‑lea lângă Valea Regilor, în vestul Luxorului. Identificarea intrării și a pasajului principal în 2022 a făcut inițial să se creadă că ar fi vorba despre mormântul unei regine, dar săpăturile din interior au confirmat că este o cameră funerară regală. Coridorul acoperit cu un strat de tencuială albă conduce spre o cameră considerată principală, situată cu puțin peste un metru mai sus decât restul podelei, iar situl reprezintă primul mormânt regal descoperit după cel al lui Tutankhamon identificat de Howard Carter în 1922. Anunțul a fost făcut de Ministerul Egiptean al Turismului și Antichităților și implică specialiști și fundații care se ocupă de conservarea Regatului Nou.
În România, Muzeul Național de Istorie a României a prezentat două descoperiri notabile. La Callatis, în apropiere de Mangalia, au fost scoase la iveală podoabe din aur, sticlă și bronz: trei cununi funerare cu frunze din bronz aurit ce imită mirtul și iederă, fixate pe suporturi de lemn și însoțite de fructe din ceramică aurită, plus două sarcofage sculptate și pictate din calcar și marmură. Toate provin dintr-o movilă tumulară datată în secolul al III‑lea î.e.n.; movila are 12 metri înălțime și 70 de metri diametru, fiind vizibilă de pe mare și servind, practic, drept reper litoral. La Histria, campania estivală a scos la lumină un tezaur format din peste 40 de monede și câteva podoabe din metale prețioase, găsite într-o locuință incendiată din perioada romană. Artefactele urmează să fie încadrate în categoria Tezaur a patrimoniului cultural național și au fost preluate pentru restaurare la MNIR.
Peste Ocean, în Peru, săpăturile au adus la lumină așezarea Peñico, fondată între 1.800 și 1.500 î.e.n., care funcționa ca un nod comercial între coasta Pacificului, Anzi și Amazonia. Imaginile obținute cu dronele au dezvăluit o structură circulară mare pe o terasă de deal, cu resturi de clădiri din piatră și lut; arheologii au identificat temple ceremoniale, complexe rezidențiale, reliefuri cu pututu, sculpturi în lut și coliere din scoici. În vecinătate se află și orașul sacru Caral‑Supe, un sit UNESCO întins pe 626 de hectare, considerat unul dintre cele mai vechi centre urbane din Americi.
Lucrările de la Palatul Westminster din Londra au scos la iveală relicve care acoperă o fereastră cronologică foarte largă: silexuri neolitice vechi de circa 6.000 de ani, dar și cizme medievale sau un ulcior mare pentru bere. Săpăturile, care vor continua până în 2026, fac parte din pregătirile pentru restaurarea amplă a Palatului, un program planificat pe două decenii și estimat la 13 miliarde de lire sterline. Descoperirile oferă detalii despre ocuparea și utilizarea terenului în epoci foarte diferite.
Datele privind utilizarea focului au fost revizuite printr-un studiu publicat în decembrie de Natural History Museum și British Museum: dovezile de la situl paleolitic East Farm Barnham din Suffolk indică că oamenii foloseau focul cu aproximativ 400.000 de ani în urmă, cu 350.000 de ani mai devreme decât se credea anterior. Cercetătorii au identificat porțiuni de sol ars și cremene care sugerează controlul focului într-o perioadă în care dimensiunea creierului se apropiase deja de cea a omului modern, iar unele populații se adaptau la climate nordice mai reci.
Istoria culorilor a primit, de asemenea, o piesă nouă: pe un artefact din situl paleolitic Mühlheim‑Dietesheim din Germania au fost detectate reziduuri ale pigmentului mineral albastru azurit, datate la circa 13.000 de ani, ceea ce constituie cea mai veche utilizare cunoscută a unui pigment albastru în Europa. Aceasta ajustează percepția asupra paletei folosite de oamenii preistorici în reprezentări și ornamente.
La Pompei, săpături recente au scos la iveală o baie privată somptuoasă, posibil cea mai mare descoperită până acum în zonă, cu o anticameră vopsită într-un roșu intens, podea de mozaic și bănci din piatră. În aceeași locuință au fost găsite două schelete; analizele arată că o femeie de 35–50 de ani avea în mână bijuterii și monede, iar lângă ea se afla un bărbat tânăr. Ambii au murit din cauza valului de gaz vulcanic supraîncălzit și a cenușii generate de erupția Vezuviului din anul 79 e.n. Arheologii mai notează că, după îngroparea orașului, anumite cartiere au fost repopulate rapid, conturând ceea ce poate fi numit „al doilea Pompei”, iar lucrările de stabilizare și cercetare din Insula Meridionalis au adus informații foarte bogate despre acest proces.
Thutmose al II‑lea reafirmă legătura dintre Egiptul antic și fascinația contemporană pentru camere funerare, iar tezaurele de la Callatis și Histria amintesc că locuințele au servit și ca spații de depozitare a valorilor, economice sau simbolice. Descoperirea focului la Barnham și a pigmentului azurit arată cât de timpuriu oamenii au stăpânit mijloace tehnice și estetice pentru a-și transforma mediul imediat. Dincolo de senzația unei „hărți a descoperirilor”, rămâne provocarea conservării: cum păstrăm și interpretăm aceste urme fără a pierde contextul social al epocilor respective? Care dintre descoperirile de mai sus ți se pare cea mai surprinzătoare și de ce?
Fii primul care comentează