Pe 5 noiembrie 2025, delegația FCSB a ajuns la Basel pentru întâlnirea din Europa League și doar la coborârea din avion a aflat despre trecerea în neființă a antrenorului Emeric Ienei, figura asociată cu cel mai mare succes din fotbalul românesc: Cupa Campionilor Europeni din 1986.
Vestea a părut să prindă pe toată lumea pe nepregătite: charterul FCSB a aterizat la ora 13:00, ora României, iar în jur de zece minute mai târziu clubul a publicat primul comunicat oficial. Reprezentanții au explicat că întreaga delegație, inclusiv persoana responsabilă cu paginile de socializare, se afla în avion când a apărut informația, motiv pentru care reacția a venit mai târziu decât la alte cluburi care au anunțat mai devreme, precum FC Bihor, Steaua sau Dinamo. La sosire, jucătorii au urcat în autocar; Denis Alibec a fost primul. Când li s-a cerut să comenteze, oficialii și fotbaliștii FCSB au preferat să păstreze tăcerea. Conferința de presă premergătoare partidei este programată în aceeași seară, la ora 18:00, iar meciul FC Basel – FCSB va avea loc joi, de la 19:45, pe arena St. Jakob-Park. Reporterii Remus Dinu și Cezar Titor transmit din Elveția pentru cititorii Gazetei cele mai importante informații înainte de partidă.
După aterizare, staff-ul echipei a publicat un mesaj scurt de condoleanțe: Clubul nostru își exprimă regretul pentru pierderea marelui Emeric Ienei, antrenorul care a adus Cupa Campionilor Europeni la București. Dumnezeu să-l odihnească în pace!. Mesajul a fost sobru și concis, iar clubul a evitat să revendice sau să detalieze cea mai importantă performanță menționată, respectiv cucerirea Cupei Campionilor Europeni, trofeu care, potrivit unei decizii definitive în dosarul palmaresului, aparține CSA Steaua București. Cazul amintește că nu doar emoțiile, ci și bătăliile juridice pot rămâne parte din istoria unui club.
Cariera lui Emeric Ienei merită o atenție specială pentru cei care vor să înțeleagă amploarea contribuției sale la fotbalul românesc. Ca antrenor a condus 386 de meciuri în prima ligă, la echipe precum Steaua, FC Bihor, CS Târgovişte și Universitatea Craiova, având un palmares de 218 victorii, 79 remize și 89 înfrângeri. A cucerit șase titluri de campion, toate cu Steaua, în sezoanele 1975/76, 1977/78, 1984/85, 1985/86, 1986/87 și 1993/94, iar în 1976 a pus capăt unei secete de opt ani fără titlu pentru roș-albaștri. A adăugat patru Cupe ale României în palmares, în sezoanele 1975/76, 1984/85, 1991/92 și 1998/99, iar sezonul 1985/86 rămâne cel mai mediatizat, când Steaua a câștigat Cupa Campionilor Europeni.
La nivel de selecționată, Ienei a condus 51 de partide pentru România, înregistrând 23 de victorii, 14 remize și 14 înfrângeri. Sub conducerea sa, România s-a calificat la Campionatul Mondial din 1990, revenind după două decenii de absență de la turneul final, iar la Campionatul European din 2000 a obținut prima victorie la un turneu continental, 3-2 cu Anglia. Tot lui Ienei i se leagă prima calificare din grupele unui turneu mondial (CM 1990) și prima din grupele unui turneu european (CE 2000) pentru România. În competițiile europene, la Steaua, a condus echipa în 31 de partide, cu 13 victorii, 8 remize și 10 înfrângeri; finala cu FC Barcelona a fost al 13-lea meci european sub conducerea sa. De asemenea, el rămâne antrenorul care a participat la cele mai multe derby-uri Steaua – Dinamo, 23 în total (19 în campionat și 4 în Cupă).
Acest context readuce în prim-plan tensiunile dintre memoria sportivă și litigiile administrative: trofeul din 1986 rămâne un subiect delicat între cluburi, iar gesturile oficiale ale echipelor arată cât de atent este gestionată comunicarea în astfel de momente. Privind cifrele, numele Emeric Ienei apare legat de ani-cheie, 1985/86 pentru Cupa Campionilor, 1990 pentru revenirea la Mondial și 2000 pentru prima victorie la un Campionat European, date care ajută la încadrarea carierei sale în istoria fotbalului românesc. Mulți suporteri își amintesc de acele meciuri și de nume precum FC Barcelona, dar și de rivalitățile interne care au modelat cluburile în anii ’70–’90. Istoria sportului se scrie prin rezultate, dar și prin modul în care comunitățile își păstrează amintirile.
Comunicatele oficiale, întârzierile în comunicare și disputele privind palmaresul nu schimbă faptul că Ienei rămâne o figură centrală în memoria recentă a fotbalului românesc. Așa cum meciurile de la St. Jakob-Park vor rămâne în arhivele publice, la fel vor rămâne în mintea fanilor cifrele și reperele: Cupa Campionilor 1985/86, CM 1990, CE 2000. Este util să revedem aceste repere când discutăm despre moștenirea unui antrenor: ele oferă un cadru factual, dar nu epuizează impactul uman și cultural al unei cariere. Credeți că reconcilierea memoriei sportive cu deciziile juridice poate oferi suporterilor o imagine mai clară asupra trofeelor din palmares?
Fii primul care comentează