Emeric Ienei, antrenor emblematic al fotbalului românesc, a decedat la vârsta de 88 de ani, veste confirmată după internarea sa la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor. Reacțiile din fotbal nu au întârziat, prima venind din partea FC Bihor Oradea, club cu care Ienei a avut o legătură strânsă și pe care obișnuia să îl urmărească din tribună, având abonament pentru sezonul 2024/2025.
Născut la Arad, dar stabilit o bună perioadă la Oradea, perioada petrecută la FC Bihor, în 1978–1979, rămâne în memoria locală ca un episod în care profesionalismul și respectul au fost exemple pentru tinerii jucători. FC Bihor a transmis condoleanțe familiei și comunității fotbalistice, subliniind că Ienei a reprezentat un reper pentru fotbalul bihorean și românesc, rememorând demnitatea, calmul și înțelepciunea care îl caracterizau.
Cariera lui Ienei este legată de unul dintre cele mai notorii momente din istoria fotbalului românesc: Cupa Campionilor Europeni câștigată în 1986 cu Steaua București. Acea performanță rămâne adesea amintită ca punct de reper pentru mai multe generații. Ienei a condus Steaua în mai multe etape: 1975–1978, 1983–1986, aprilie–decembrie 1991 și 1993–1994. De asemenea, a fost selecționer al naționalei României în două perioade, în anii ’90 și la începutul anilor 2000, contribuind la formarea multor jucători importanți.
În activitatea sa de antrenor a colaborat cu nume remarcabile ale fotbalului românesc precum Marius Lăcătuș, Loți Boloni și Helmut Duckadam. Relatările recente amintesc și de trecerea în 2024 a lui Helmut Duckadam, evocând o generație de jucători și tehnicieni care au marcat o epocă pentru fotbalul intern. Ienei a influențat atât mentalitatea de joc, cât și modul în care echipele românești s-au pregătit pentru competiții internaționale.
Mesajele de condoleanțe și rememorările aparițiilor sale la meciuri, în special la Oradea, relevă o legătură afectivă cu comunitatea locală. Cluburile, suporterii și oamenii din fotbal au răspuns cu respect, evidențiind rolul lui Ienei ca model profesional și om de caracter. Diagnosticul sau detaliile despre tratament nu au fost făcute publice, menționându-se doar internarea la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor înainte de deces.
Imaginea lui Emeric Ienei rămâne asociată cu performanța istorică de la Steaua și cu contribuția constantă la formarea jucătorilor și antrenorilor români. Dincolo de rezultate, persistă poveștile din tribune și din vestiare despre calmul său și modul în care conducea echipele, trăsături care i-au câștigat respectul colegilor și al suporterilor. Reacțiile din partea cluburilor și oamenilor din fotbal reflectă atât admirația pentru succese, cât și recunoștința pentru dedicarea sa.
Emeric Ienei a fost menționat în comunicatele oficiale ale unor cluburi, iar aceste mesaje au evocat atât realizările sportive, precum Cupa Campionilor Europeni din 1986, cât și legătura sa personală cu orașe precum Oradea. În loc să sumarizăm o viață complexă, rămâne semnificativ faptul că numele său apare frecvent în discuțiile despre istoria fotbalului românesc, ceea ce vorbește despre impactul său.
Datele esențiale sunt clare: 88 de ani la momentul decesului, mandate la Steaua în 1975–1978, 1983–1986, aprilie–decembrie 1991 și 1993–1994, selecționer în anii ’90 și 2000, și o legătură profundă cu FC Bihor Oradea, pe care a antrenat-o în 1978–1979 și alături de care a rămas aproape până recent, urmărind meciurile echipei. Mesajele publice ale cluburilor au fost încărcate de respect și condoleanțe, fără detalii medicale suplimentare.
Fotbalul românesc păstrează nume care servesc ca repere: Emeric Ienei este unul dintre acestea, pentru că a îmbinat rezultate notabile cu o prezență discretă și respectată în comunități locale precum Oradea. Imaginea antrenorului care revenea la meciuri, avea abonament și rămânea conectat la echipele mai mici ilustrează legătura dintre trecutul glorios și viața cotidiană a fotbalului de azi. Ce parte a moștenirii lui Ienei consideri că ar trebui păstrată și transmisă mai departe?
Fii primul care comentează