Forțele armate japoneze desfășurate la Kazuno pentru a gestiona invazia urșilor în Akita

Măsurile implementate la Kazuno, capcane montate cu ajutor militar, implicarea vânătorilor specializați și recomandările adresate locuitorilor, reflectă cât de mult s-a complicat o problemă aparent simplă: conviețuirea cu animalele din proximitatea satului. Pe termen lung, soluțiile eficiente vor îmbina monitorizare, prevenție și politici care să țină cont de schimbările climatice, de necesitatea menținerii comunităților rurale și de bunăstarea animalelor. Până atunci, oficialii speră că intervențiile imediate vor diminua riscul pentru locuitori și vor restabili un minim de normalitate în zone precum Kazuno.
Numărul semnalărilor de urși în Akita a crescut de șase ori în acest an, depășind 8.000, iar guvernatorul prefecturii a solicitat săptămâna trecută sprijinul Forțelor de Autoapărare ale Japoniei. Miercuri dimineață, la Kazuno a sosit un camion al armatei, mai multe jeepuri și peste o duzină de soldați, unii echipați cu veste antiglonț. Rolul trupelor va fi logistic: transportul, instalarea și verificarea capcanelor pentru capturarea urșilor. Eutanasia animalelor rămâne însă responsabilitatea vânătorilor instruiți, care au armele adecvate pentru asta.
Oficialii subliniază că intervenția nu poate fi amânată, deoarece urșii continuă să intre în zone locuite din mai multe regiuni, iar numărul persoanelor rănite crește. Situația este complexă: sporirea populației de urși, schimbările climatice care afectează resursele naturale de hrană și depopularea mediului rural fac ca întâlnirile om-urs să fie tot mai frecvente. Comunitățile rurale, care odinioară se bazau pe grupuri de vânători locali mai în vârstă, nu mai pot gestiona singure problema. Practic, rețeta veche nu mai funcționează, nu din vina cuiva, ci pentru că mediul și societatea s-au transformat.
Kazuno este doar unul dintre locurile menționate, dar cifrele, peste 100 de atacuri și 12 decese din aprilie până acum, ilustrează amploarea problemei. Cum s-ar putea adapta comunitățile din Akita și Iwate astfel încât locuitorii să trăiască în siguranță, fără a transforma fauna într-un adversar de eradicat definitiv?
Operațiunea a demarat la Kazuno, un oraș de aproximativ 30.000 de locuitori, renumit pentru izvoarele termale și livezile de meri. Locuitorilor li s-a cerut în ultimele săptămâni să evite pădurile dese din jur, să rămână în case după lăsarea întunericului și chiar să poarte clopoței pentru a descuraja urșii. Ministerul Mediului indică că, din aprilie până în prezent, au fost înregistrate peste 100 de atacuri atribuite urșilor, iar 12 persoane au fost ucise în toată Japonia, un record recent. Două treimi din aceste decese au avut loc în Akita și în vecina Iwate, punând prefectura în centrul crizei.
Mobilizarea armatei pentru astfel de misiuni nu este complet fără precedent: cu circa zece ani în urmă, Japonia a lucrat cu forțele militare pentru supravegherea aeriană în vânătoarea de cerbi sălbatici. La nivel internațional există exemple similare, precum sprijinul logistic al armatei britanice în 2001 pentru sacrificarea în masă a animalelor afectate de febra aftoasă. Astfel de intervenții ridică întrebări practice și etice despre cine, cum și când ar trebui implicat în gestionarea faunei sălbatice.
Situația din prefectura Akita, în special în orașul Kazuno, a scos în evidență o problemă veche care pare să se agraveze: urșii pătrund tot mai frecvent în zonele locuite, forțând autoritățile să ia măsuri neobișnuite, inclusiv să solicite sprijin militar. De la tradițiile rurale japoneze, în care oamenii conviețuiau de secole cu fauna montană, până la prezentul în care schimbările climatice și deplasările forțate ale oamenilor modifică reguli nescrise, întâlnirile cu urșii devin tot mai frecvente și mai complicate.
În ultimele luni au fost raportate incidente neobișnuite: urși care au atacat clienți într-un supermarket, au sărit pe un turist care aștepta la o stație de autobuz lângă un sit UNESCO și au mutilat un muncitor care curăța o baie într-o stațiune balneară. În Japonia trăiesc urși negri, răspândiți în multe regiuni, care pot ajunge până la 130 kg, și urși bruni pe insula Hokkaido, mult mai masivi, până la 400 kg. Aceste cifre explică de ce intervențiile trebuie planificate cu mare atenție.