Pe vremuri, chiar şi în spatele gratiilor, anumite libertăţi personale rămâneau subiecte de negociere; astăzi, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărât că interzicerea completă a fumatului în penitenciarele estoniene a lezat drepturile fundamentale ale deţinuţilor. Decizia, pronunţată marţi, subliniază că statutul de persoană încarcerată nu anulează automat drepturile garantate de Convenţia europeană a drepturilor omului.
CEDO observă că, deşi viaţa în detenţie impune restricţii serioase asupra autonomiei personale, dreptul la viaţă privată şi libertatea de a face alegeri continuă să existe şi în acest context. Curtea îi critică pe oficialii estoni pentru că, în 2017, au instituit o interdicţie totală a fumatului în închisori fără a evalua cum afectează aceasta autonomia deţinuţilor fumători şi fără a prezenta argumente relevante şi suficiente care să justifice măsura. În opinia judecătorilor, autorităţile au depăşit marja de apreciere de care dispun statele în stabilirea regulilor din penitenciare.
Decizia a fost strânsă: patru judecători au concluzionat că a fost încălcat articolul 8 din Convenţie, care apără viaţa privată şi familială, iar trei s-au opus. Curtea i-a găsit îndreptăţiţi pe cei trei deţinuţi care au contestat interdicţia, menţionând că unii dintre ei au suferit simptome de sevraj, precum tulburări de somn, anxietate şi stări depresive. Estonia trebuie să le plătească reclamanţilor câte 1.500 de euro pentru cheltuieli de judecată.
Hotărârea provoacă discuţii practice: pe de o parte statul are datoria de a garanta siguranţa şi sănătatea în penitenciare, iar pe de altă parte măsurile restrictive trebuie să fie proporţionate şi bine fundamentate, mai ales când vizează persoane vulnerabile. În jurisprudenţa CEDO există precedente care confirmă că drepturile fundamentale rămân relevante în spaţii puternic reglementate, iar acest caz consolidează aceeaşi orientare. În plan actual, problema nu este doar juridică, ci şi umană: cum gestionezi dependenţa şi necesitatea tratamentului într-un mediu în care libertatea individului este deja îngrădită?
Decizia CEDO privind interdicţia fumatului în închisori şi plata de 1.500 de euro reclamanţilor readuce în discuţie întrebări practice despre echilibrul între securitatea instituţională şi respectul pentru autonomia personală. Cum pot instituţiile penitenciare aborda dependenţa de nicotină fără a încălca drepturi recunoscute? Ce politici alternative ar putea oferi suport medical şi psihologic pentru deţinuţii fumători? Sunt interdicţiile totale rareori justificate sau, în anumite situaţii, se pot dovedi necesare?
Fii primul care comentează