De câțiva ani, discuțiile privind siguranța instalațiilor de gaz pentru consum casnic au revenit frecvent în spațiul public: experți, proprietari de locuințe din România și firme autorizate semnalează lacune care pot afecta verificările instalațiilor de gaz din locuințe. România a avut reguli diferite înainte de 2011, iar modificările legislative din acel an au conturat actualele practici de verificare tehnică și responsabilitate.
Schimbarea din 2011 a eliminat obligația ca operatorii de distribuție să efectueze verificările periodice ale instalațiilor de gaz, oferind consumatorului posibilitatea de a alege orice firmă autorizată de ANRE. Scopul a fost liberalizarea pieței și creșterea flexibilității, însă efectele au fost mai nuanțate: pe hârtie, un aviz favorabil poate fi obținut dacă se plătește suma corespunzătoare, iar uneori chiar și atunci când persistă abateri de la normele tehnice. Această situație a fost semnalată de reprezentanți ai asociațiilor profesionale, care atrag atenția că documentele eliberate nu asigură întotdeauna conformitatea completă a instalațiilor.
După liberalizarea serviciilor conexe utilizării gazelor naturale, cererea pentru verificări, montări și revizii a crescut brusc. În 2012, interesul pentru astfel de servicii a avut o creștere accentuată: pe de o parte exista o cerere mare din partea consumatorilor, pe de altă parte costurile și efortul relativ reduse pentru unele lucrări au determinat mulți antreprenori să se autorizeze rapid. În scurt timp au apărut peste 1.500 de firme și aproximativ 15.000 de persoane implicate în activități din sector, mulți dintre ei fără pregătire adecvată sau experiență practică. Consecința: calitatea verificărilor a devenit inegală și, în anumite cazuri, insuficientă.
Neatenția umană rămâne un factor important. Mulți proprietari, din dorința de a economisi sau din lipsă de informare, acceptă improvizații sau conexiuni care nu sunt etanșe. Un racord neetanș poate părea un compromis minor, dar în realitate crește riscul. Reprezentanții domeniului subliniază că responsabilitatea nu este doar una individuală; este și rezultatul unui sistem care nu a consolidat o cultură a responsabilității și a educației privind siguranța instalațiilor. Absența unor hărți actualizate ale rețelelor, infrastructura învechită și nepăsarea față de semnele de scurgere sunt alte elemente care agravează situația.
Pe scurt, cadrul legislativ schimbat în 2011, multiplicarea rapidă a firmelor autorizate fără pregătire corespunzătoare și deficitul de educație civică privind reacția adecvată la scurgerile de gaz au generat un climat în care aproape jumătate dintre locuințele alimentate cu gaz ar putea să nu beneficieze de verificări corecte și regulate. Această realitate pune în discuție atât procedurile de autorizare și control, cât și necesitatea informării publice.
Legea din 2011, numărul mare de firme autorizate și cifra de aproximativ 15.000 de persoane implicate în aceste activități sunt date concrete care pun în evidență problema. Concluzia implicită care rezultă din aceste cifre este că trebuie revizuite criteriile de autorizare și metodele de supraveghere, precum și implementate campanii clare de informare pentru utilizatori. Ce măsuri practice credeți că ar trebui prioritizate pentru îmbunătățirea verificărilor instalațiilor de gaz?
Fii primul care comentează