Privesc punctul de întâlnire dintre poezie și ritualul public: Mircea Dinescu reface, într-un registru ironic, un monolog al lui Iisus rostit după sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului, iar scena e situată în chiar Bucureștiul contemporan, sub cupola unui imobil devenit deja emblemă urbană. De la imnuri solemne la versuri ce asumă o voce imaginară, contextul reverberează istoric, Biserica Ortodoxă Română celebrează anul acesta 140 de ani de autocefalie și 100 de ani de patriarhat, iar catedrala, vizibilă din multe locuri ale Capitalei, intră în circuitul simbolurilor publice.
Poezia lui Dinescu reconfigurează un Iisus care, după sfințirea catedralei, pare să arunce o privire critică către organizatorii festivității. Versurile debutează cu o scuză exprimată într-un registru familiar: iartă-mă că ieri n-am vrut să intru la tine în odaie, era prea multă târlă de boieri și prea mulți lupi prefăcuți în oi. Imaginea unui Iisus urcat pe un tomberon pentru a urmări filmarea pe un perete e un tablou modern, ușor absurd, care contrastează cu solemnitatea unei ceremonii religioase. El se imaginează pictat pe cer, turnând de pe tron vin spre ca lumea să nu moară de sete, totuși, cei însetați nu au fost primiți, iar nenorociții n-au avut loc în strană.
Poemul păstrează trimiteri explicite la ritualul împărtășaniei: trupul și sângele sunt oferite, dar nu în maniera așteptată; se spune chiar că le-ar lăsa să-i bea tot sângele din rană și să-i împartă trupul ca pe o pâine celor care trăiesc cu el în vis. Tonul e amar și observator, dar include și o nuanță ludică în detaliul grotesc al privitului de pe un tomberon, o imagine memorabilă care pune cititorul în fața discrepanței dintre solemnitate și excludere.
Contextul: sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului s-a desfășurat duminică, în prezența Patriarhului Daniel și a Patriarhului Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului. Evenimentul încheie, cu ritual și spectacol, un proiect de lungă durată, inaugurat parțial cu șapte ani în urmă. Zeci de mii de credincioși din întreaga țară au participat la ceremonie, iar după slujbă pelerinii au pătruns în Sfântul Altar pentru închinare. Ridicarea catedralei capătă și o dimensiune comemorativă: în acest an sunt marcate două borne importante pentru Biserica Ortodoxă Română, 140 de ani de la recunoașterea autocefaliei și 100 de ani de la înființarea Patriarhiei. Construcția, care domină orizontul Capitalei, se vrea reper spiritual și element de identitate națională, atrăgând atât pelerini, cât și turiști.
Versurile lui Dinescu se înscriu în tradiția satirii sociale care recurge la imaginea sacrului pentru a scoate în evidență disonanțe politice și sociale. Faptul că poetul atribuie unei figuri religioase observații despre excluziune și spectacol public nu e o noutate în literatura română; însă aici ironia dobândește o putere vizuală ce intensifică mesajul: cortina de solemnitate nu acoperă pe deplin realitățile practice, locurile din strană nu sunt pentru toți, iar mulțimea și fastul pot eclipsa nevoile celor lipsiți. Imaginile din poem, tronul, filmarea, tomberonul, funcționează și ca metafore pentru modul în care contemporaneitatea mediatizează ritualul și pentru cum prestigiul instituțional poate contrazice idealurile revendicate.
Poezia rămâne, astfel, o invitație la reflecție: ce semnifică simbolul unei catedrale într-un oraș în care inegalitățile sunt evidente? Ce spune prezența oficialilor de rang înalt despre relația instituției cu comunitatea? Iar dacă un poet alege să vorbească în numele unei figuri sacre, răspunsurile devin nu simple lecții morale, ci diagnostice ale unei societăți care jonglează între credință, reprezentare publică și spectacole de legitimitate.
Sfințirea Catedralei, prezența Patriarhului Daniel și a Patriarhului Bartolomeu, cifrele de 140 și 100 de ani sunt repere concrete care leagă ritualul de istoria recentă. Aceleași borne ne provoacă să observăm diferența dintre simbol și practică și modul în care arta, prin ironie sau metaforă, poate scoate în relief disonanțele. Rămâne întrebarea finală: ce tip de dialog ar putea naște o astfel de poezie între biserică, stat și societate?
Fii primul care comentează