Se poate afirma că dulciurile ne leagă de trecut: aici povestea se concentrează pe huesillos, gogoși din Extremadura, pregătite de secole de maicile Clarise pentru ocazii precum Ziua Tuturor Sfinților, Carnavalul și Săptămâna Mare. Rețeta păstrează tradiții rurale, simboluri legate de sufletele celor plecați și tehnici culinare transmise din generație în generație, asemănător multor obiceiuri europene care au rezistat transformărilor istorice.
Huesillos sunt, în fond, gogoși lungi și rustice, prăjite, parfumate cu anason și coajă de citrice. Forma lor amintește de un os crăpat, de unde derivă și denumirea, și poartă o semnificație simbolică: fragilitatea vieții și speranța reînvierii, o idee frecventă în dulciurile dedicate morților din numeroase culturi. Tradiția este legată în special de 1 noiembrie, când familiile din Spania merg la morminte, depun flori și pregătesc dulciuri cu valoare simbolică. În locul dovlecilor și costumelor specifice Halloween-ului american, spaniolii păstrează o atmosferă mai sobră, dar la fel de încărcată de sens: huesos de santo, buñuelos de viento și huesillos extremeños fac parte din aceeași categorie de dulciuri pentru suflete. Se spune că rețeta huesillos a fost conservată și perfecționată de călugărițele Clarise, care comercializau aceste produse pentru a susține mănăstirile, fapt ce explică stilul simplu, artizanal și legătura cu trecutul medieval când prăjirea aluatului dulce era obicei în sărbători.
Ingrediente pentru huesillos: 500 g făină de grâu, 125 g zahăr alb, 2 ouă medii, 100 ml ulei de măsline extravirgin, 100 ml lapte integral, coaja rasă de la o lămâie, 1 linguriță anason măcinat, 8 g praf de copt, coaja întreagă de la o lămâie și o portocală (preferabil bio), ulei pentru prăjit (măsline extravirgin sau floarea-soarelui) și zahăr pudră pentru decor. Cantitățile sunt suficiente pentru o tavă generoasă de gogoși, potrivite atât pentru masa festivă, cât și pentru o gustare de după-amiază la cafea.
Metoda de preparare urmează tonul tradițional: se încinge uleiul împreună cu fâșii de coajă de lămâie și portocală câteva minute, apoi se ia de pe foc și se lasă ușor să se răcească. Ouăle se bat apoi cu uleiul călduț, laptele, zahărul și anasonul; se adaugă făina, praful de copt și coaja rasă de lămâie. Aluatul se amestecă la început cu o furculiță până începe să lege, apoi se frământă pe suprafața de lucru până devine neted și omogen. Pentru prăjit, se formează bucăți de aproximativ 25 g în cilindri de 12–15 cm, modelați ușor cu mâinile unse cu puțin ulei pentru a nu se lipi; se prăjesc la foc mediu astfel încât interiorul să rămână moale, iar exteriorul crocant. După scoatere din tigaie, se scurg pe hârtie absorbantă și se trec imediat prin zahăr pudră pentru a obține glazura specifică. Rezultatul sunt gogoși lungi, aurii, ușor crocante la exterior și moi, aromate în interior, ideale ca desert sau alături de o cafea ori un ceai.
Contextul cultural al huesillos evidențiază cum un aliment simplu poate concentra religie, economie monahală și obiceiuri locale. Rețeta reflectă practici medievale de prăjire a aluatului dulce, utilizate la sărbători, dar adaptate simplității rurale a Extremadurei. De asemenea, povestea maicilor Clarise care comercializau aceste dulciuri ilustrează un aspect pragmatic al istoriei: multe mănăstiri au supraviețuit datorită micilor activități culinare interne, iar astfel rețetele au fost păstrate și transmise, devenind parte din patrimoniul gastronomic regional. Aromele de anason și citrice, combinația de texturi și simbolismul formei transformă huesillos dintr-un simplu desert într-un liant între generații.
Huesillos, huesos de santo, buñuelos de viento, denumiri diferite, aceeași tradiție a dulciurilor pregătite pentru a comemora pe cei plecați. Rețeta și modul în care este consumată arată cum mâncarea poate fi ritual, memorie și sursă de venit, toate concomitent. V-ați imaginat vreodată cum ar modifica mesele de sărbătoare ale unei familii o rețetă simplă moștenită din mănăstire?
Fii primul care comentează