Apariția lui Ace Frehley pe scena rock a schimbat percepția asupra chitariștilor în anii 1970–1980, iar vestea dispariției sale la Morristown, New Jersey, făcută publică joi, încheie povestea unuia dintre cele mai recognoscibile personaje ale rockului teatral. Chitaristul, născut Paul Daniel Frehley în 1951 în New York, a decedat la 74 de ani în urma complicațiilor produse de o căzătură în studioul său la sfârșitul lunii septembrie. Familia a confirmat că traumatismele craniene i-au provocat o hemoragie cerebrală; a fost internat, pus pe aparate și, în ciuda îngrijirilor medicale, nu și-a revenit.
Parcursul profesional al lui Frehley e strâns legat de Kiss, trupa pe care a cofondat-o în 1973 alături de Paul Stanley, Gene Simmons și Peter Criss. Într-o perioadă în care rockul căuta spectacol și identități vizuale puternice, Kiss a creat un cod propriu: machiaj alb-negru, costume din piele și personaje mascate. Frehley era Spaceman sau Space Ace, iar imaginea sa, chitara care „ieșea fum și lansa rachete”, a devenit un simbol al concertului rock ca spectacol total. Stilul său îmbina riff-uri cu rădăcini în blues rock cu un aer teatral, influențând generații de chitariști, de la Tom Morello la Slash.
La nivel personal, accidentul din studio i-a schimbat traiectoria: căzătura l-a obligat să anuleze un concert în California, iar echipa sa a anunțat apoi suspendarea restului turneului din 2025, invocând probleme medicale. Familia a transmis un mesaj emoționant despre ultimele momente, descriindu-l ca fiind înconjurat de gânduri și rugăciuni, și a subliniat valoarea amintirilor, a râsului și a bunătății sale. Tonul comunicatului vorbește despre un impact greu de cuprins, dar rămâne ancorat în ceea ce a însemnat pentru cei apropiați.
Contribuția artistică a lui Frehley nu se rezumă doar la efectele vizuale. Muzical, el a adus o doză de blues și un simț al riff-ului care au completat teatralitatea Kiss. În ciuda criticilor care au acuzat adesea trupa de superficialitate comercială, cifrele sunt evidente: Kiss a vândut peste 100 de milioane de discuri și a generat un fenomen cultural cu produse promoționale și fani devotați, Kiss Army numărând la un moment dat circa 100.000 de membri, plus turnee de referință. Frehley a părăsit formația în 1982 pentru o carieră solo, s-a reîntors la reuniunea din 1996 și a rămas până în 2002; ultima apariție oficială cu membrii originali a avut loc în 2018. În decembrie era programată o recunoaștere pentru el și colegii din formula inițială la Kennedy Center, o onoare ce ar fi consemnat oficial influența lor culturală.
Povestea lui Ace Frehley evidențiază tensiunea dintre spectacol și muzică, dintre imagine și substanță. El a găsit un balans personal: riff-uri cu rădăcini clasice puse în slujba unui show menit să uimească. De la New York Dolls și Alice Cooper ca surse de inspirație până la pirotehnia lansată dintr-un Gibson Les Paul, moștenirea sa se regăsește în titlurile melodiilor Kiss, Love Gun, Detroit Rock City, și în impactul asupra altor artiști. Anularea turneului și tonul intim al comunicatului familiei arată cât de fragile pot fi planurile, chiar și pentru cei care par invincibili pe scenă.
Ace Frehley rămâne un exemplu despre cum personalitatea scenică poate deveni parte din identitatea unei formații și despre costurile nevăzute ale vieții de artist. Cum credeți că ar trebui comemorată memoria unui muzician care a fost atât un performer vizual, cât și un instrumentist cu influență?
Fii primul care comentează