Economistul Christian Năsulea a comentat la Digi 24 despre propunerea unui salariu minim unitar în România și despre pericolele unei astfel de măsuri la scară națională, susținând că realitățile economice variază semnificativ între regiuni. El a explicat de ce introducerea unei sume identice poate produce efecte nedorite asupra ocupării forței de muncă, cum ar putea funcționa modele regionale și pe sectoare, și ce obstacole legislative complică situația muncii cu normă redusă în România. Discuția survine și pe fondul unor tensiuni politice legate de majorarea salariului minim și de angajamentul României față de o directivă europeană ce solicită corelarea veniturilor cu costul vieții și productivitatea.
Propunerea unui salariu minim stabilit la nivel național pare, la prima vedere, simplă și echitabilă: toată lumea ar primi cel puțin o sumă minimă. Însă, spune Christian Năsulea, profesor în economie globală, România nu este un teritoriu omogen, diferențele economice între zone precum București, Cluj sau regiuni mai puțin dezvoltate precum Vaslui și Mehedinți sunt semnificative. Aplicarea unei medii naționale poate genera efecte contrare intenției: în loc să îmbunătățească condițiile celor mai vulnerabili, o majorare uniformă a salariului minim ar putea provoca pierderea unor locuri de muncă acolo unde firmele nu mai pot face față costurilor. Este aceeași dilemă întâlnită de mult în discuțiile despre politici sociale: se dorește egalitate a veniturilor, dar economia locală nu este uniformă.
Năsulea sugerează ca soluție ceva similar modelului german: negocieri la nivel de ramură sau regiune pentru a stabili salarii minime adaptate caracteristicilor fiecărui sector și fiecărei zone. Practic, în loc de o etichetă de preț a muncii valabilă pentru întreaga țară, se negociază în funcție de productivitate și costuri locale. Este o abordare mai nuanțată, care necesită însă capacitate administrativă și un dialog social funcțional între angajatori și salariați. Nu e o rețetă care să producă rezultate imediate, dar evită riscul ca o măsură uniformă să devină o povară pentru anumite firme și, indirect, pentru angajați.
Un alt aspect semnalat de Năsulea este percepția politică asupra acestei probleme. Creșterile salariului minim sunt frecvent folosite ca instrument de comunicare politică, politicienii pot arăta că „fac ceva” pentru persoanele cu venituri mici. Profesorul avertizează însă că, din perspectivă practică, această politică poate evolua într-o formă a ceea ce el numește „taxă de protecție”: un cost minim al forței de muncă impus de stat, care în anumite situații îi determină pe angajatori să trateze acel nivel ca pe un preț fix al muncii și să nu mai ofere salarii superioare. Astfel, intențiile bune pot fi contracarate de efecte birocratice și de interpretări eronate.
Legislația muncii din România complică semnificativ tabloul. Un exemplu concret: munca part time este, în practică, dezavantajoasă pentru angajatori, deoarece contribuțiile sunt datorate ca și cum ar fi normă întreagă. Aceasta descurajează angajarea pe fracțiuni de timp și reduce flexibilitatea pieței muncii. În acest context, introducerea sau majorarea unui salariu minim național poate reprezenta o povară suplimentară, pentru că costurile fixe asociate angajării unui salariat devin mai greu de susținut pentru firmele mici sau din regiuni mai sărace.
Discuția a apărut în aceeași perioadă în care premierul Ilie Bolojan evidenția rolul investițiilor private pentru dezvoltare, ocazie cu care a inaugurat o companie germană la Oradea. Premierul a subliniat că angajații din sectorul privat contribuie semnificativ la buget prin impozite, iar locurile de muncă create de firmele private aduc oportunități. Mesajul a venit într-un context politic tensionat: majorarea salariului minim promovată de social-democrați a stârnit dispute între partenerii de guvernare. Autoritățile declaraseră la începutul anului că vor respecta directiva europeană care îndeamnă la corelarea veniturilor cu costul vieții și productivitatea, însă o majorare ar pune presiune pe patronate. Situația este un echilibru delicat: pentru stat înseamnă venituri mai mari, iar pentru salariat efectiv poate însemna doar un plus simbolic, Năsulea menționează, de exemplu, o creștere estimată la circa 40 de lei pentru angajat în anumite estimări.
În ecuație intră și motivațiile la nivel european. Uniunea promovează ideea de coeziune: reducerea diferențelor între state mai bogate și mai sărace, o distribuție mai echitabilă a veniturilor. Dar uniformizarea la scară largă este greu de pus în practică fără a avea în vedere particularitățile regionale și sectoriale. Așadar, ceea ce pare o soluție solidară poate produce efecte adverse locale dacă nu este adaptată fin.
Tonul adoptat de Năsulea rămâne analitic: el nu respinge protecția socială, dar atrage atenția că instrumentul ales contează enorm. O politică eficientă trebuie calibrată tehnic, inclusiv prin negocieri locale, și însoțită de reforme legislative care să încurajeze forme flexibile de muncă. În lipsa acestor măsuri, riscul este ca o inițiativă menită să sprijine persoanele cu venituri mici să le afecteze chiar pe acestea.
Editorul Alexandru Costea punctează contextul politic și economic al dezbaterii, iar cifra menționată, aproximativ 40 de lei în plus pentru salariat în exemplele oficiale, rămâne un indicator pentru a înțelege impactul concret al unei majorări anunțate. Cum ar putea arăta o soluție aplicabilă la nivel local sau sectorial în România: negocieri pe ramă de activitate, proiecte pilot în regiuni cu condiții similare și corelarea cu productivitatea ar putea fi pași concreți. Creșterea salariului minim la nivel național nu este singura opțiune și, din dezbatere rezultă, nici cea mai simplă.
Ilie Bolojan, directiva europeană, modelul german, Vaslui și Mehedinți ca exemple de regiuni vulnerabile și suma estimată de 40 de lei sunt elemente care arată cât de mult contează nu doar politica, ci și detaliile tehnice. Majorarea salariului minim ridică problema echilibrului între protecție socială și competitivitate. Ce părere ai: ar funcționa mai bine un model regionalizat de salariu minim sau e mai eficientă o soluție națională uniformă?
Fii primul care comentează