Helena Kröller-Müller a fost o colecționară care, la începutul secolului al XX-lea, a recunoscut și susținut neoimpresionismul și arta modernă înainte ca acestea să fie larg acceptate. Partea din viziunea ei ajunge acum la publicul londonez prin expoziția Radical Harmony: Helene Kröller-Müller’s Neo-Impressionists de la Galeria Națională, deschisă până pe 8 februarie 2026, care reunește lucrări importante de la Van Gogh, Seurat, Pissarro, Signac și alții. Este o ocazie de a observa cum gusturile unei colecționare private au modelat patrimoniul cultural olandez și dincolo de granițe, la fel cum colecții istorice emblematice, gândiți-vă la Muzeul d’Orsay sau la inițiativele private care au sprijinit arta modernă, au influențat percepția noastră asupra artei.
Helena Kröller-Müller este cunoscută în special pentru rolul ei în promovarea stilului distinct al lui Vincent van Gogh. În aproximativ trei decenii a adunat aproape 11.500 de obiecte, de la picturi la desene, incluzând nume mari ale neoimpresionismului și artei moderne: Camille Pissarro, Georges Seurat, Pablo Picasso, Piet Mondrian. Această colecție vastă, găzduită decenii la Muzeul Kröller-Müller din Olanda, a reprezentat un model diferit de filantropie artistică: colecționarul nu se limitează la cumpărare, ci promovează accesul public și educația culturală. Expoziția împrumutată la Londra readuce această poveste într-un cadru internațional.
Expoziția pune accent pe sfârșitul secolului al XIX-lea și include atât capodopere, cât și lucrări mai rare. Printre piesele remarcabile se numără Le Chahut (1889-90) de Georges Seurat, prezentat pentru prima dată în Marea Britanie, alături de opere semnate de Van Gogh, Paul Signac și Camille Pissarro. Sunt expuși și artiști mai puțin cunoscuți publicului larg, dar importanți pentru carierele lor datorită sprijinului Helenei: Jan Toorop, Théo van Rysselberghe, Henri-Edmond Cross și Maximilien Luce. Expoziția include, de asemenea, împrumuturi private selectate, printre care lucrări ale pictoriței Anna Boch, oferind vizitatorilor o imagine mai largă a rețelelor de colecționare și a schimburilor artistice ale epocii.
Parcursul personal al Helenei explică într-o măsură hotărârea ei: născută în 1869 într-o familie de industriași înstăriți, a avut responsabilități familiale devreme, căsătorindu-se la 19 ani cu Anton Kröller și având patru copii înainte de 30 de ani. Abia din 1905 și-a dedicat mai mult timp artei. Consilierul ei, Hendricus Petrus Bremmer, a avut un rol crucial în formarea colecției, vizitând ateliere, galerii și licitații pentru a selecta lucrările potrivite. Până în 1913, Helena înființase deja un muzeu privat la Haga, primul în Olanda dedicat artei moderne, semnalând că gustul ei era mai mult decât o modă, era o viziune coerentă.
Un aspect important: Helena a strâns pentru vremea respectivă cea mai mare colecție privată de Van Gogh din lume, 91 de tablouri și 180 de lucrări pe hârtie, consolidându-i rolul de promotoare a artistului înainte de canonizarea lui. Interesul ei pentru influența neoimpresioniștilor asupra evoluției picturii moderne a fost sistematizat în 1925, când a publicat Considerații privind problemele dezvoltării picturii moderne, propunând două curente principale: realismul și idealismul. Totodată, a avut impact asupra modului de expunere: a explorat ideea galeriei cu pereți albi împreună cu Bart van der Leck în 1916 și, mai târziu, a susținut proiectarea unui muzeu modern de către arhitectul Henry van de Velde. Muzeul Kröller-Müller s-a deschis în 1938 pe domeniul familiei, în Parcul Național Hoge Veluwe din Otterlo, oferind acces permanent publicului la colecția pe care ea a constituit-o.
Expoziția de la National Gallery cuprinde lucrări emblematice ale lui Van Gogh, printre primele achiziții ale Helenei: Four Sunflowers Gone to Seed (1887) și Edge of a Wood (1883), precum și The Sower (1888), inspirat de pictura lui Jean-François Millet din 1850. În Semănătorul lui Van Gogh, atenția se concentrează pe pământul proaspăt arat, cu o textură densă, iar figura muncitorului devine un motiv recurent, reinterpretat în funcție de lumină și materialitatea pânzei. Henri-Edmond Cross este, de asemenea, bine reprezentat în colecție; el este apreciat pentru peisajele calme, aproape abstracte, pe care Kröller-Müller le considera captând o realitate pură, constantă, dincolo de formele efemere ale naturii.
Radical Harmony reunește astfel nu doar picturi remarcabile, ci și povestea modului în care o colecționară privată a contribuit la definirea canonului artistic și la instituționalizarea artei moderne în Olanda. Aducerea lucrărilor, inclusiv piese prezentate acum pentru prima dată în Marea Britanie, oferă prilejul de a reevalua relațiile dintre colecționari, critici, artiști și public în tranziția către modernism.
Le Chahut al lui Seurat este una din atracțiile principale ale expoziției și reflectă interesul pentru inovație tehnică și compozițională de la sfârșitul secolului XIX. Prezența unor nume precum Van Gogh, Signac, Pissarro și Cross ilustrează modul în care curente diferite au coexistat și s-au influențat reciproc, iar colecția Kröller-Müller oferă un unghi privilegiat asupra acelor interacțiuni. Muzeul din Otterlo rămâne locul în care colecția a fost consolidată și pusă la dispoziția publicului pe termen lung, un demers durabil care a schimbat accesul la artă pentru generații.
Helene Kröller-Müller a adunat 11.500 de obiecte și a donat colecția statului olandez; muzeul deschis în 1938 pe domeniul familiei rămâne un reper. Expoziția de la National Gallery îți permite să vezi piese precum Le Chahut (Seurat), The Sower (Van Gogh) și lucrări de Cross sau Anna Boch, toate reunite sub tema comună a modului în care gusturile private transformate în acces public au susținut schimbarea paradigmelor artistice. Amintește-ți aceste nume și date când vizitezi expoziția sau cauți imagini și cataloage online: te vor ajuta să înțelegi impactul colecționării asupra artei moderne. Ce lucrări ai vrea să vezi personal la Galeria Națională?
Mi se pare interesant cum o colecționară dintr-o familie industrială a reușit să transforme gustul ei personal în acces public; și da, e greu să nu te întrebi ce alte colecții private n-au ajuns la lumină. Helena n-a fost doar cumpărătoare, a fost și curator, educatoare, a susținut idei de expunere și arhitectură — chestii despre care rar se vorbește la expoziții, dar care determină cum vedem arta azi; apropo, Muzeul Kröller-Müller are și una dintre cele mai mari colecții Van Gogh, deci merită un drum în Olanda dacă poți. Nu-s fan al retoricii pompoase din unele cataloge, dar expunerea unor lucrări precum Le Chahut sau Semănătorul îți arată concret de ce anumite alegeri de colecționare au modelat canonul; vedeți să nu ratați și numele mai puțin mediatizate, gen Toorop sau Anna Boch, că acolo sunt surprize.
Care dintre lucrările expuse la Radical Harmony (Seurat, Van Gogh, Signac, Pissarro, Cross etc.) ți-ar fi musai s-o vezi în realitate și de ce, și ce surpriză ai vrea să descoperi din colecția Helene Kröller-Müller care nu e menționată aici (de ex. desene, corespondențe sau proiecte arhitecturale)?
da, frumos, dar prea scump pt mine.