Canon readuce pe piață un obiectiv conceput atât pentru foto, cât și pentru video: RF 85mm F1.4L VCM. Lansarea continuă strategia clară a firmei de a crea o serie de obiective f/1.4 cu dimensiuni identice și caracteristici orientate către creatorii hibrizi de conținut, de la portretiști la cineaști care folosesc camere compacte.
Tradiția Canon în obiectivele pentru portret este vastă, de la clasicul 85mm f/1.8 din era filmului până la impresionantele f/1.2 pentru montura RF. În prezent, gama VCM include cinci prime f/1.4 și două zoom-uri, toate echipate cu motor Voice Coil pentru autofocus rapid și aproape mut, diafragmă fără clic pentru tranziții line la filmare și reducere a focus breathing-ului. Conceptul practic este simplu: dimensiunile și greutățile aproape identice permit schimbarea obiectivelor pe gimbal fără recalibrare, un aspect esențial pentru videografi care vor să economisească timp pe set.
Am testat obiectivul pe un EOS R5 Mark II și impresia a fost previzibilă: portrete foarte clare și un bokeh cremos. 85mm rămâne, prin excelență, o distanță focală ideală pentru portret și aici se confirmă. La diafragma maximă f/1.4 imaginile capătă un aspect delicat, „high-key”, cu separare excelentă a subiectului de fundal și detalii fine în ochi. Am comparat cadre la f/1.4 și f/2.8; la f/2.8 contrastul e ușor mai accentuat, în timp ce la f/1.4 rezultatul pare mai aerisit, cu o estetică clasică de portret. În colțuri, bokeh-ul poate arăta mici tendințe „cats-eye”, dar pe majoritatea cadrului cele 11 pale ale diafragmei asigură o estompare plăcută și rotunjită.
Specificațiile indică o distanță minimă de focalizare de 75 cm și o mărire maximă de 0, 12x, deci nu este destinat macro-ului, ci portretului clasic. Greutatea, 636 g, e cea mai mare din seria f/1.4 VCM, însă diferențele între modele rămân suficient de mici pentru a nu complica fluxul de lucru video. În montura RF există deja variante 85mm f/1.2 și 85mm f/2 macro, astfel că acest f/1.4 ocupă un echilibru între performanță optică și manevrabilitate pentru fotografii și videografii care doresc un look cremos fără a purta obiective foarte grele.
Autofocus-ul pe EOS R5 Mark II continuă să impresioneze: detectarea ochilor și urmărirea subiectului funcționează excelent, inclusiv pentru animale, lucru demonstrat de seria de cadre cu o gâscă realizate la diferite diafragme. Pe partea video, combinația cu noua cameră compactă EOS C50 este firescă: obiectivul oferă reglaje prietenoase pentru filmare, iar dimensiunile uniforme ale seriei facilitează tranzițiile între prime.
Prețul este ridicat, dar pentru cei care pun calitatea optică pe primul loc și folosesc un corp performant precum EOS R5 Mark II sau o cameră cinema, 85mm F1.4L VCM reprezintă o opțiune solidă. Datorită lungimii focale ideale pentru portret, mă aștept să devină unul dintre cele mai populare obiective din gamă.
RF 85mm F1.4L VCM mizează pe consistență în kit-ul Canon: aceleași dimensiuni, motor VCM silențios, diafragmă fără clic și un bokeh plăcut pentru foto și video. Aceste caracteristici sunt clar adresate creatorilor hibrizi care vor tranziții rapide între fotografie și film fără compromisuri majore de ergonomie sau calitate optică. Cum crezi că se va integra acest 85mm în kitul tău: pentru portrete foto, pentru filmări sau pentru ambele?
Mi-l iau? hmm, portrete și video, daaa, suficient pt mine
astă lentilă îmi dă o tristețe ciudată. am avut un 85 vechi, din ala de film, și-l scoteam mereu când voiam să surprind fețe obosite sau lumini care-ți trezesc amintiri; bokeh-ul ăla nu era perfect, dar avea poveste. nu zic că ăsta nu e fain, pare tehnic perfect, dar parcă mi-e dor de imperfecțiunile care făceau fotografiile “ale mele”. și da, 636 g sună ok pe hârtie, dar pe gimbal îmi aduce aminte de zile lungi, sete de cafea și filme făcute pe fugă. probabil o să-l cumpere mulți pro, dar eu tot păstrez o peltă de nostalgie pentru obiectivele care zgâlțâiau puțin, scârțâiau, aveau suflet. sigh.
am avut odată un 85mm pe film, mic, zgâriat, dar ochii prindeau altceva. acum totul e perfect, silențios, net — daaar parcă i-a dispărut ceva din suflet. îmi place, dar mă apucă melancolia când văd chestii făcute prea curate; mă întorc la cadrele acelea imperfecte, cu pic de praf pe senzor, și-mi zic că nu se mai găsește senzația aia. poate-s doar nostalgic, sau poate chestia asta e despre timp, nu despre lentile.