Discutăm astăzi despre frică, ura care pătrunde în spațiul public și impactul ei asupra oamenilor obișnuiți: cazul lui Vlad Babenco, doctor în științe politice, care a primit amenințări după ce a cercetat interesele politice ale comunității LGBTQ din România. Subiectul apare în campania „Împreună, fără ură”, inițiată de Digi24, care aduce la lumină mărturii și reflecții privind prejudecățile sociale și necesitatea modificării cadrului legislativ.
Vlad povestește, calm, ce i s-a întâmplat: mesaje anonime, conturi false, urări de rău și amenințări cu moartea. A reacționat ca oricine ar trebui într-o astfel de situație, a documentat, a depus plângere la poliție, a blocat conturile și a luat măsuri sporite pentru siguranța sa. Totuși, mărturisește că încă aruncă uneori o privire peste umăr când merge pe stradă, deși are o prezență impunătoare. Această teamă influențează și viața sa sentimentală: evită să țină partenerul de mână în public din teama că un gest simplu ar putea stârni reacții violente din partea unor trecători. Spune fără echivoc că iubirea nu trebuie să trăiască sub semnul fricii; ar trebui să înalțe oamenii, nu să îi constrângă.
Vlad ajunge și la rădăcina prejudecăților. Vorbește despre stereotipuri persistente: etichete legate de religie, modul în care cineva își trăiește viața sau mici diferențe culturale devin motive de excluziune. Amintirile culturale, de la Brâncuși la Maria Tănase, de la Regina Maria la reflecțiile lui Cioran, sunt aduse drept argument că valorile europene nu sunt „importate” din Vest, ci fac parte din patrimoniul nostru. Critica sa e limpede: avem învățături morale simple, iubește-ți aproapele, nu fura, respectă părinții, pe care le ignorăm când ne raportăm la semenii noștri. Astfel, ura devine greu de explicat: urâm fără a ști exact de ce.
În jurul acestor reacții, Vlad indică frica ca factor principal. Oamenii se tem de viitor, de schimbare, de necunoscut, iar această teamă se poate transforma în agresivitate și discriminare. Recunoaște că e dificil să ierți, mai ales după răniri sau agresiuni, dar sugerează că ar trebui să încercăm să înțelegem motivele din spatele reacțiilor oamenilor înainte de a riposta cu ură.
Campania Digi24 „Împreună, fără ură” urmărește să atragă atenția asupra efectelor discursurilor ostile care circulă azi online și offline. Proiectul adună mărturii ale unor personalități din cultură, artă și mediul online, între care Victor Rebengiuc, Alex Bogdan, Ada Galeș, Erika Isac, Emil Rengle, Dorin Cioabă, Jamila, Gaspar Gyorgy, Silviu Faiăr și Mircea Bravo, și promovează un dialog deschis despre impactul urii și despre ce înseamnă o iubire eliberatoare. În plus, inițiativa solicită accelerarea actualizării legislației, pentru a putea sancționa mai eficient promotorii urii și faptele motivate de prejudecăți.
Actualizarea legii apare ca o necesitate, nu un moft: legislația în vigoare e considerată insuficientă pentru a pedepsi și descuraja discursul instigator la ură. Într-un context social afectat de dezinformare și intoleranță, intervenții instituționale mai clare și proceduri mai eficiente pot proteja victimele și pot descuraja comportamentele discriminatorii. Totuși, schimbarea legislativă trebuie însoțită și de un efort societal: educație, dezbateri publice informate și asumate, și exemple concrete din cultură care reamintesc rădăcinile comune.
Campania scoate în evidență experiențe individuale care explică un fenomen colectiv. Apar nume concrete ca Vlad Babenco, platforma Digi24, actori precum Victor Rebengiuc și creatori ca Jamila, toate folosind canale media cunoscute pentru a discuta deschis despre ură. Aceste exemple demonstrează că problema nu e abstractă: e vorba despre mesaje anonime, proceduri judiciare, temeri cotidiene și inițiative civice care cer reforme legislative.
În încheiere se vorbește despre legea actuală și despre nume precum Digi24, Vlad Babenco, Victor Rebengiuc și Jamila, prezente în campanie. Actualizarea legislației este prezentată ca o solicitare concretă pentru a sancționa mai eficient promotorii urii, iar mărturiile invitaților oferă exemple clare despre manifestările discriminării: amenințări online, autocenzură în spațiul public, stereotipuri legate de religie sau comportament. Cum ar arăta o Românie în care valorile menționate, respectul, empatia, dreptatea, sunt aplicate în practică, nu doar rostite la școală sau acasă?
asta e fix urât, omule