Încă din epoca lui Galen și până la RMN-urile moderne, oamenii au încercat să descifreze cum se transformă creierul de-a lungul vieții; cercetătorii de la Universitatea din Cambridge, citați de BBC și autorii unui studiu apărut în Nature Communications, au analizat aproape 4.000 de scanări cerebrale ale unor persoane de până la 90 de ani și susțin că mintea noastră parcurge cinci etape distincte, cu puncte de cotitură la 9, 32, 66 și 83 de ani. Studiul evaluează modul în care se conectează regiunile cerebrale și arată că dezvoltarea nu e o progresie uniformă, ci mai degrabă o serie de transformări care se sincronizează cu etape ale vieții precum pubertatea, cariera, apariția problemelor de sănătate și, în final, îmbătrânirea.
Primele faze sunt cunoscute: în copilărie, volumul creierului crește rapid, dar sunt eliminate conexiunile în exces formate la început, proces esențial denumit tăiere sinaptică, care rafinează rețelele neuronale. În această perioadă funcționarea creierului poate părea mai puțin eficientă, ca un copil care explorează multe rute în loc să meargă direct spre destinație. La 9 ani apare o schimbare importantă: rețelele devin mult mai eficiente, iar această etapă adolescentină se întinde surprinzător până la 32 de ani, spun autorii; este perioada în care activitatea cerebrală pare să atingă un vârf și când riscul de tulburări mintale crește. Acest lucru confirmă observații anterioare care plasau „vârful” performanțelor cognitive în jurul treimii spre 30 de ani, dar noul studiu arată că procesul de maturizare continuă mult mai mult decât se considera înainte.
Perioada de maturitate, între 32 și 66 de ani, apare ca un platou relativ stabil; schimbările se produc mai lent și nu se mai observă creșteri semnificative ale eficienței, ceea ce corespunde percepției de stabilitate a personalității și a capacităților. După 66 de ani începe o bătrânețe timpurie: nu e vorba de o prăbușire bruscă, ci de o reorganizare a conectivității, în care regiunile creierului devin mai separate, dar continuă să coopereze, ca o trupă ale cărei componente lansează proiecte solo, fără a se rupe complet. Această etapă coincide cu o frecvență mai mare a afecțiunilor precum demența sau hipertensiunea, deși studiul s-a concentrat pe creiere sănătoase. După 83 de ani schimbările continuă și devin mai accentuate, dar cercetătorii au avut un număr mai mic de date pentru această categorie, deoarece e mai greu să găsești subiecți cu creiere sănătoase la vârste foarte înaintate.
Autorii subliniază că nu toți vor atinge aceste praguri la exact aceleași vârste; există variații individuale. Dr. Alexa Mousley punctează că creierul întărește și slăbește constant conexiunile și trece prin fluctuații sau resetări, iar Duncan Astle evidențiază că felul în care se leagă rețelele cerebrale poate anticipa dificultăți de atenție, limbaj sau memorie. Tara Spires-Jones observă că rezultatele se aliniază bine cu înțelegerea actuală despre îmbătrânirea cerebrală, dar avertizează asupra importanței diferențelor individuale; în plus, studiul nu a separat bărbații de femei, astfel că întrebările legate de efectele menopauzei rămân deschise. Metoda, mii de RMN-uri analizate pe termen lung, explică de ce aceste tipare au ieșit atât de clare.
32 de ani este intervalul menționat în studiul drept vârf al activității cerebrale. Aceasta amintește că neuroplasticitatea nu se oprește brusc după adolescență și sugerează că intervențiile în sănătatea mintală sau în educație pot avea relevanță pe întreaga viață adultă, nu doar în tinerețe; totodată, lipsa datelor separate pe sexe subliniază necesitatea unor cercetări care să clarifice impactul factorilor hormonali, precum menopauza, asupra conectivității cerebrale. Tehnologiile de imagistică moderne au făcut posibilă această cartografiere a etapelor, dar rămâne întrebarea practică cum vom folosi aceste informații în prevenție și îngrijire. Ce crezi că ar trebui modificat în abordarea sănătății mintale și a îngrijirii creierului, ținând cont de aceste faze?
Fii primul care comentează